(Gazeta Sporturilor)
Delio Rossi şi jucătorii săi se află în cantonamentul de la Fiuggi, unde vor pregăti meciul cu Dinamo de pe 14 august. "Pentru noi va fi o etapă fundamental. La Fiuggi vom încerca să găsim cea mai bună formă".
Antenorul nu-şi face probleme după înfrîngerea cu Atletico Madrid, 1-3: "Această partidă ne-a ajutat să luăm pulsul echipei şi să încercăm şi jucătorii noi".
Lazio îşi prezintă miercuri lotul
Prezentarea oficială a bianco-celeştilor va avea loc miercuri, pe 8 august, în compania grecilor de la Panathinaikos. Pentru meciul de prezentare, care se va juca pe Stadionul Flaminio, s-au vîndut aproape 4.000 de bilete. De asemenea, 300 de fani au fost prezenţi la primul antrenament al italienilor după întoarcerea de la turneul de la Amsterdam şi i-au încurajat pe jucători, în special pe Simone Inzaghi şi Tommaso Rocchi. Siviglia a fost singurul jucător care s-a antrenat separat, fiind încă în recuperare după intervenţia la genunchi.
Măstăcăneanu: "Vasluiul i-a trezit pe cei de la Dinamo"
Preşedintele Ceahlăului, Viorel Măstăcăneanu, spune că Dinamo va venit mai motivaţă la Piatra-Neamţ după înfrîngerea cu FC Vaslui: "Îmi e frică mai mult de adversar. Vor veni mult mai motivaţi la meciul cu noi, după înfrîngerea suferită pe teren propriu. Vasluiul i-a trezit, iar noi îi vom avea treji pe toată durata partidei. Ne va fi mult mai greu să cîştigăm, iar dacă vom obţine un rezultat pozitiv, va fi cu atît mai valoros cu cît vom avea un moral excelent pentru viitoarele etape. La prestaţia pe care am văzut-o în ultimele două meciuri, am mari speranţe pentru un parcus bun al echipei în restul etapelor."






































