Acasă Revista presei Dinamo ataca: "FRF=PCR"

Dinamo ataca: "FRF=PCR"

121
0

(ProSport)

Catalin Muresanu, Marius Pitaru

 

Înainte de startul returului, Dinamo se află în război deschis cu adversara din prima etapă, Pandurii Târgu Jiu.

 

Mai precis, cei din „Ã…Ştefan cel Mare” duc o luptă pe două fronturi. În afara gorjenilor, roş-albii şi-au găsit un alt duşman. „Câinii” se cred dezavantajaţi de Federaţia Română de Fotbal, spunând despre unii membrii ai comisiilor că au acţionat în cazul „Iordache” la fel ca pe vremea comunismului. „Nu se poate cum s-au mobilizat cei de la FRF! Când a fost vorba de Condescu, au sărit la comandă, deşi nu aveau cum să înregistreze hârtia lui, deoarece cu ceva timp în urmă dăduseră o hotărâre definitivă în acelaşi caz. Dar ce, a contat? Cred că şi comuniştii ar fi fost geloşi. În 35 de minute au rezolvat problema domnului Condescu”, a declarat ieri Borcea, pe un ton extrem de nervos.

Preşedintele executiv nu îşi face niciun fel de probleme şi este sigur că cei de la Pandurii nu au şanse să câştige la şedinţa de marţi a Comisiei pentru Statutul Jucătorului. „Nici măcar unu la sută nu mă gândesc că o să pierd, dar  nu e normal ce face acest Condescu la FRF. El pare stăpân la Casa Fotbalului”.

 

Cum a pornit scandalul?

Disputa dintre Pandurii şi Dinamo a fost redeschisă vineri, atunci când gorjenii au trimis o adresă către Comisia pentru Statutul Jucătorului prin care nu îşi recunosc semnătura de pe acordul de transfer al lui Ilie Iordache, din Ã…Ştefan cel Mare la Târgu Jiu. În cadrul acestei tranzacţii, „câinii” ar fi urmat să primească 500.000 de euro plus TVA, sumă ce ar fi trebuit virată cel târziu până la startul returului. Altfel, oltenii erau ameninţaţi cu neprogramarea.

 

"Cum mai multe afirmaţii făcute azi de unii oficiali ai clubului Dinamo sunt deosebit de grave, preşedintele FRF Mircea Sandu solicită public conducătorilor dinamovişti să probeze în totalitate declaraţiile pe care le-au făcut în acest caz, rezervându-şi, altminteri, dreptul să apeleze la instanţele sportive" – COMUNICAT FRF

 

"Nu se poate ca domnul Condescu să ne mintă în faţă, dar se pare că lui îi merge cu liga şi cu federaţia şi de-asta face ce face" – Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo

 

"Semnătura de pe transferul lui Iordache nu este a mea. După ce Dinamo plăteşte 16 miliarde în contul lui Vranjkovic plătim şi noi" – Marin Condescu, preşedinte Pandurii

 

Naşu' contraatacă: "Nu am nicio datorie faţă de Condescu!"

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a comentat acuzaţiile oficialilor dinamovişti, care au declarat că organismul naţional al fotbalului românesc este asemenea defunctului Partid Comunist Român. De asemenea, Mircea Sandu a declarat că nu are nicio datorie către Pandurii sau către preşedintele acestui club, Marin Condescu.

"Federaţia Română de Fotbal respinge din nou, cu fermitate, toate considerţtiile apărute în presa noastră de azi, inclusiv, în cursul după-amiezii, la unele posturi de televiziune, conform cărora evoluţia cazului "Ilie Iordache" este strâns legată de, chipurile, vreo datorie pe care preşedintele FRF, domnul Mircea Sandu, ar avea-o faţă de preşedintele CS Pandurii Târgu Jiu, domnul Marin Condescu.

Alegerile pentru preşedinţia FRF din anul 2005 au fost, ca de obicei, secrete. Drept urmare, tot ceea ce a apărut, ulterior, în presă referitor la contribuţia pe care domnul Condescu ar fi avut-o la succesul domnului Mircea Sandu în respectivele alegeri nu pot fi privite decât ca simple speculaţii sau, dacă vreţi, scenarii.

In plus, comisiile FRF cu atributii jurisdicţionale sunt independente, fără a fi supuse vreunei ingerinţe din partea administraţiei FRF, modul în care ele au aplicat regulamentele FRF aflate în vigoare fiind, desigur, o altă chestiune, care, oricum, nu poate fi legată de alegerile trecute sau de cele viitoare.

Cum mai multe afirmatii facute azi de unii oficiali ai FC Dinamo Bucuresti sunt deosebit de grave, preşedintele FRF solicită public conducătorilor dinamovişti să probeze în totalitate declaraţiile pe care le-au făcut în acest caz, rezervându-şi, altminteri, dreptul să apeleze la instanţele sportive", informează siteul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.