(Evenimentul Zilei)
Daniel Contescu
"Cainii rosii" au avut iarasi ghinion, urmand sa infrunte in ultimul tur preliminar al Ligii Campionilor redutabila echipa italiana Lazio.
Dupa ce, in 2004, i-a iesit in cale Manchester United, Dinamo n-a avut noroc nici la tragerea la sorti de ieri, cand a aflat numele adversarului din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
La Nyon, proverbialul ghinion al „ros-albilor” s-a aratat iarasi, scotandu-le in cale o formatie provenind din cel mai tacticizat fotbal al lumii: Lazio Roma, echipa italiana pe care si-a dorit-o directorul executiv Cristi Borcea, dar de care antrenorii si jucatorii „ros-albilor” n-ar fi vrut sa auda.
Dubla confruntare cu Lazio incepe pe 14 august, meciul-tur, la Roma, urmand ca jocul decisiv sa se dispute pe 28 august, pe stadionul „Lia Manoliu”, din Bucuresti.
De-a lungul timpului, Dinamo a eliminat o singura data o formatie din Serie A: Inter Milano, in sezonul 1981-1982, dupa 1-1 la Milano si 3-2 (dupa prelungiri) la Bucuresti. Meciurile au contat pentru turul doi al Cupei UEFA. Daca nu va intra in grupele Ligii Campionilor, Dinamo va continua cursa in Cupa UEFA, unde tinteste finala competitiei.
Dinu: „Italienii sunt diabolici”
Prezent la tragerea la sorti, administratorul-delegat Dinu a oftat apasat cand a zarit in dreptul echipei Dinamo numele formatiei care reprezinta tara campioanei mondiale. „Lazio e o echipa puternica, din capitala lumii, Roma, dar nu-i de speriat. Italienii sunt diabolici, doar sunt urmasii lui Machiavelli, dar sunt si simpatici”, a povestit Dinu. Oficialul dinamovist i-a intepat pe eternii rivali: „Steaua a fost norocoasa, ca de obicei”.
Moti pierde dubla cu italienii
Mircea Rednic a urmarit tragerea la sorti in cantonamentul de la Saftica, alaturi de elevii sai. „Daca te elimina, macar te elimina Lazio. Dar daca trecem de italieni, va fi o mare performanta”, a spus antrenorul care, pe cand era jucator, a fost la un pas sa elimine cu Dinamo, in martie 1989, marea echipa a Sampdoriei, din care faceau parte Mancini si Vialli. „La tragerea la sorti, Dinu parca era la inmormantarea Patriarhului!”, a apreciat Rednic. N-a fost singura veste proasta primita ieri de dinamovisti. Fundasul central Cosmin Moti, om de baza in „haita”, s-a accidentat grav, urmand sa lipseasca sase saptamani. Si Margaritescu va rata dubla cu Lazio.
Optimism: Fostul interist Ianis Zicu: „Avem 50 la suta sanse de calificare”
In lotul dinamovist sunt patru jucatori care au trecut prin Il Calcio. Portarul Bogdan Lobont a fost la Fiorentina, atacantul Claudiu Niculescu a trecut pe la Genoa, in Serie B, iar in aceasta vara au fost repatriati alti doi „italieni”: fundasul Valentin Nastase, adus de la Ascoli, si mijlocasul Ianis Zicu, cumparat de la Inter. Ieri, Zicu a pariat ca Dinamo va intalni Lazio si le-a luat banii colegilor.
Trecut si pe la AC Parma, Zicu a vorbit cu EVZ despre dubla cu Lazio: „Se putea sa picam si mai bine, dar se putea si mai rau. Toata lumea stie cum sunt italienii si cum joaca ei. Sunt bine organizati, mai ales in aparare. Cred ca avem 50 la suta sanse de calificare”. Tehnicul fotbalist nu doreste sa dezvaluie motivele pentru care n-a reusit sa se adapteze in Italia: „Nu vreau sa mai vorbesc despre trecut. Ma intereseaza doar prezentul si viitorul”.
Bergodi analizeaza: „Delio Rossi joaca ofensiv”
In Liga I, Lazio are un „spion” de calibru. Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, a purtat ani la rand banderola de capitan al romanilor. In campionatul unde s-a inventat celebrul „catenaccio” – apararea beton, Bergodi sustine ca antrenorul Delio Rossi are alta filosofie: „Ii place fotbalul ofensiv. La Lazio conteaza grupul”.
In Italia, noul sezon incepe pe 26 august. Gruparea romana a fost implicata anul trecut in „Calciopoli”, scandalul meciurilor trucate, echipa fiind, intr-o prima faza, retrogradata in Serie B. Pana la urma, lazialii au ramas in Serie A, cu o penalizare de trei puncte.
Lazio are cei mai rai suporteri din Italia, fotbalistii de culoare nefiind acceptati in lot! Cele mai mari probleme cu fanii, acuzati si de manifestari fasciste, le-au avut olandezul Winter, care a fost nevoit sa se transfere la Inter Milano dupa ce a fost amenintat si fugarit prin oras, si, mai recent, Live-rani, actualul coleg al lui Mutu, de la Fiorentina.
„Acum, fanii sunt certati cu presedintele Claudio Lotito. La meciurile din sezonul trecut s-a inregistrat o medie de 20.000 de spectatori. De obicei, veneau cate 40-50.000 de suporteri. In Italia, Lazio este echipa oamenilor bogati, iar AS Roma – echipa poporului”, a adaugat Bergodi, care a fost si antrenor secund la Lazio.
"Vom avea doua echipe in Liga!"
Dorin Focseneanu
Mircea Lucescu, antrenorul gruparii ucrainene Sahtior Donetk, ne-a declarat ieri ca pariaza pe calificarile formatiilor Dinamo si Steaua in grupele Ligii Campionilor.
Fin cunoscator al fotbalului italian, Lucescu considera ca forta echipei Lazio sta in mainile tehnicianului Delio Rossi.
„Lazio nu este o sperietoare”
EVZ: Domnule Mircea Lucescu, ce sanse au Dinamo si Steaua sa ajunga in grupele Ligii Campionilor?
Mircea Lucescu: Sunt foarte optimist. Vom avea doua echipe in grupele Ligii. Fotbalul romanesc a crescut foarte mult, iar viitorii adversari sunt accesibili.
Totusi, Dinamo va juca impotriva celor de la Lazio Roma…
Bine ca n-a cazut cu Liverpool! Cunosc bine fotbalul din Italia. Le spun dinamovistilor ca Lazio nu este o sperietoare. Fiecare formatie are 50a sanse de calificare. Uitati-va la lotul echipei si o sa vedeti ca n-au vedete. In schimb, clubul italian respira datorita antrenorului Delio Rossi.
„Steaua va da o mana de ajutor nationalei”
La ce va referiti?
Il cunosc bine pe Delio. Trateaza orice meci ca pe o finala de Cupa Mondiala. Jucatorii sai stiu totul despre adversari. Nu lasa nimic la voia intamplarii. E genul de antrenor care n-are nevoie de vedete pentru a construi o echipa. Daca nu era el, Lazio nici nu visa la o calificare in Intertoto!
Ce le recomandati dinamovistilor pentru „dubla” cu italienii?
Dinamo are antrenor, asa ca nu ma bag in oala lui Rednic. Stie el cel mai bine cum sa-i citeasca pe italieni. A invatat si de la mine, si de la altii. Le voi tine pumnii dinamovistilor, asa cum o sa o fac si pentru stelisti.
Stelistii sunt siguri de calificarea in grupe.
Steaua n-a avut probleme cu polonezii de la Zaglebie, asa ca nu vad cum sa aiba cu bielorusii. Totusi, orice calificare se joaca pe teren. E bine ca Steaua va da o mana de ajutor nationalei. Stelistii le vor lua pulsul unor jucatori care vor incerca sa ne blocheze drumul spre Euro 2008. Vor fi informatii pretioase pentru Piturca.
Cum comentati disputa dintre Sahtior si Salzburg?
Austriecii au facut investitii masive in ultimii doi ani. Au un antrenor cu nume greu, dar il cunosc bine pe Giovanni Trapattoni. Mi-e frica de un singur lucru: la Salzburg vom juca pe teren artificial. Asta imi da batai de cap!
Cu portile deschise
Daniel Contescu
Dinamo a primit ieri-dimineata si o veste buna, dupa ce Comisia de Apel a LPF a anulat decizia luata joi de Comisia de Disciplina.
Initial, Dinamo fusese obligata sa joace urmatoarele doua meciuri socotite pe teren propriu fara spectatori si primise o amenda de 50.000 de lei, urmare a violentelor de la Buzau.
In urma sedintei de ieri, „cainilor” le-a fost dublata amenda, dar li s-a sters cealalta sanctiune, astfel ca jocul de astazi, cu FC Vaslui, se va disputa cu public. „Amenda s-o plateasca huliganii, nu clubul! Sa-si vanda casele, daca n-au bani!”, s-a infuriat antrenorul Mircea Rednic.







































Mai, frati romani ''de dincolo de Prut''? Voi cu ce echipa vroiati sa picati? Ati gasit voi vreuna slaba? Ati gasit Tampere. Dar s-a calificat tampere? eu zic ca ia bataie de bulgari la 4-5 goluri.
Ma rog, Lazio e unul dintre adversarii pe care Borcea zbiera ca ii vrea ''in groapa''. Na, ca ii are.
Ne pragatim frumos ptr la anul, daca nu vinde Turcu echipa. Deja a anuntat ca nu mai vrea sa bage bani( cica nu e legislatia buna).
Legislatia asta l-a facut milionar in $ si i-a permis sa ramana in libertate pana acum. Idem Borcea si clanul Becali.
Conteaza ca Dinamo sa se califice nu conteaza cum si unde!!!meritam sa jucam in UCL.Noi suntem campionii Romaniei,ei au iesit pe locul 3 in Italia,e adevarat ca sunt un adversar f. puternic,dar nu eram nici inaintea meciului cu Everton prea optimisti si totusi am prins o zi de exceptie.Tare as vrea sa mai prindem un astfel de moment de sclipire chiar daca acesta este destul de rar!!!

DOAMNE AJUTA SA NE CALIFICAM!
@anti-spurky
Ce noapte, cea cu Everton … cine se astepta la asa ceva? Intradevar a fost un joc de zile mari … care sper sa se repete si acum. Plus ca mai avem marcotori ai acelui meci in lot …
Se poate …simt ca se poate… sper sa aiba acea rautate in joc de care au dat dovada si atunci (ca si cu Manchester). Prin daruire si ambitie putem reusi !
Dinamo SUNTEM NOI ! ! !
SCORSESE
de ce razi nicu?
Comments are closed.