(ProSport)
Cornel Dinu este mulţumit de de noua achiziţe a "câinilor" şi spune că acum Dinamo are un lot complet.
Oficialul dinamovist nu-şi face probleme asupra problemelor de disciplină pe care le-a avut senegalezul la Vaslui şi spune că acesta este un fotbalist care nu va ieşi în evidenţă prin devierile de comportament, ci mai degrabă prin evoluţiile din teren. "N'Doye e un jucător bun, e un câştig pentru Dinamo. L-am urmărit în tur, a avut evoluţii constante. Va fi cu siguranţă un jucător important pentru noi. Toate aceste vorbe despre el sunt create artificial. Prin religia lui el nu are voie să bea, nu cred că este un jucător indisciplinat. Acum avem un lot complet, un lot foarte bun. Cu echipa asta, Dinamo trebuie să câştige titlul", a declarat Cornel Dinu, în exclusivitate pentru www.prosport.ro.
"Nu sunt disperat după bani! Niciodată n-aş lucra în Arabia!"
Chiar dacă de-a lungul timpului mai mulţi tehnicieni români au fost atraşi de mirajul petrodolarilor, Cornel Dinu spune că nu s-ar duce niciodată să antreneze în Emiratele Arabe, indiferent de sumă.
Oficialul dinamovist îşi motivează prin faptul că în Arabia nu există condiţii prielnice pentru a profesa.
"Eu nu m-aş duce niciodată să antrenez în Emiratele Arabe. Nu am fost niciodată un disperat după bani, nici pentru toţi banii din lume nu m-aş duce să antrenez acolo. Sunt condiţii vitrege, e foarte cald, e stres foarte mare", a declarat Dinu, în exclusivitate pentru www.prosport.ro.






































