(articole preluate din GAZETA SPORTURILOR)
– Adrian Cioroianu
Consecinţa fundamentală a gestului lui Ionuţ Lupescu este una cu o bătaie lungă, iar morala nu este una foarte încurajatoare. Ea priveşte locul principiilor în tabloul Generaţiei de aur. Dar, mai întîi, cîteva cuvinte despre personaj: cine l-a admirat pe Kaiser a făcut-o în virtutea impresiei de rebeliune decentă pe care Lupescu o dădea mereu, de nesupunere şi de intransigenţă. Cînd vorbea dur despre mafia de la vîrful fotbalului naţional, Lupescu părea genul de om care mai curînd s-ar lăsa pudrat cu sare peste răni decît să cadă la pace cu rakeţii. Culmea e că unii l-au şi luat în serios. Eu mă număr printre aceştia. Ionuţ Lupescu mi se părea total şi pe vecie impregnat de o corectitudine pe care ne-am obişnuit, printr-un clişeu, s-o numim ca fiind proprie nemţilor alături de care fostul nostru mijlocaş de la “naţională” a jucat. Tocmai această fostă “germanizare” a lui Lupescu mi se părea a fi explicaţia pentru independenţa sa de acasă. Iată – mă gîndeam – cum acest român, după ce s-a confruntat cu civilizaţia Occidentului (în care la baza tuturor relaţiilor profesionale se află un contract pe care toţi îl respectă sau se fac de rîs) a devenit mai corect cu sine şi cu toţi ceilalţi.
Acum, după cele anunţate în ultimele zile, nu aş vrea să vorbesc cu păcat, dar mi se pare evident că Ionuţ Lupescu a dat jos cămaşa de Kaiser şi a îmbrăcat la repezeală tricoul cusut la subraţ al balcanicului tipic. Ca un politician de duzină, a hămăit pînă a prins un os. De fapt, Lupescu ne arată încă o dată care este, în Europa, marea diferenţă dintre Occident şi Orient: dacă Vestul are un fundament contractual (în care părţile, odată căzute de acord, îşi respectă semnătura sau pier), Estul are un fundament prin excelenţă tranzacţional, în care totul, totdeauna, aproape oricum se negociază iar şi iar, în care nici o idee şi nici un principiu nu sînt bătute în cuie, în care totul este volatil, semnăturile sînt de formă, iar promisiunile sînt decorative. Citesc declaraţia de joi a lui Lupescu şi nu-mi vine să cred că acest om mi-a părut altădată a fi un teuton rătăcit pe la noi; spunea el: “Da, am vorbit cu Mircea Sandu, în principiu ne-am înţeles, am acceptat oferta, dar urmează să mai avem o discuţie” etc. Tipic românesc-oriental: vorbe, pertractări, discuţii, mai dau eu, mai lasă tu ş.a.m.d. Cum Mircea Sandu se pricepe de minune la acest joc al plimbatului vorbelor prin urechi (în fond, pe asta şi-a consolidat cariera de 15 ani încoace, în timp ce fotbalul naţional tinde să ajungă la nivelul papucilor acelor nigerieni îngheţaţi ajunşi nu se ştie cum pe Otopeni, pe post de fotbalişti), e de presupus că Lupescu a fost făcut din vorbe şi tot cu vorbele va şi rămîne. Pus să aleagă între valori şi tîrguială, între contract şi tranzacţie, fostul Kaiser s-a degradat singur şi a ajuns rapid caporal în trupa Naşului. Între independenţa pentru care era admirat şi salariul pe care i-l va aduce cruciala sa funcţie din FRF (chiar, ce responsabilitate precisă va avea acolo?!) Lupescu a ales salariul.
Să-i fie de bine. Ce e mai grav e că prin gestul său Lupescu arată că şi-n Generaţia de aur lucrurile stau la fel ca-n societatea noastră de plumb: aceeaşi relativizare a principiilor, acelaşi traseism de la o extremă la alta, acelaşi “sărută azi mîna pe care ieri ai scuipat-o” (sau invers) etc.
Îmi pare rău s-o spun, dar ultima şansă pentru Ionuţ Lupescu ar fi tocmai ca Mircea Sandu să piardă alegerile.
Kaiserul vrea Dezemberfest
Nici n-a bătut bine palma cu Naşu’ pentru postul de director general în FRF, că Lupescu şi-a suflecat mînecile, gata de treabă. Nu contează că funcţia respectivă încă nu există în organigrama federală. Nimic nu-l opreşte pe Kaiser să facă şi să dreagă, să-şi pună programul în aplicare. Ei, nu chiar imediat, ci, după cum el însuşi a precizat, “prin ianuarie, după ce îmi iau postul în primire”. Alegerile sînt luni, 21 noiembrie. Dacă Sandu cîştigă, Lupescu ar trebui să fie la birou încă din decembrie. Se pare însă că a aderat la programul Naşului şi va începe munca printr-un binemeritat concediu. Că doar aşa fac şi nemţii, cu al lor Dezemberfest.






































