Acasă Revista presei “Fortez”

“Fortez”

113
3

(Gazeta Sporturilor)

Eduard Apostol

 

Andrei Mărgăritescu spune că va încerca să treacă peste durerile provocate de accidentare pentru a juca marţea viitoare la Roma. Mai întîi, împins de un adversar, a călcat strîmb, dar a continuat, însă durerile nu i-au dat pace. A cerut schimbare, deşi era doar minutul 20 al primei etape, cu Gloria Buzău. Diagnosticul preliminar al medicilor a fost dur: leziune fribrilară de un centimetru la coapsa dreaptă şi o lună de pauză. Însă Andrei Mărgăritescu vrea să joace marţi, la Roma, cu Lazio. După doar 8 zile de stat departe de gazon, a început antrenamentele. Chiar dacă doar pe cele uşoare. Alergări, stretching, cîte două şedinţe zilnice. Separat de echipă. Abia sîmbătă se va pregăti alături de restul coechipierilor, urmînd apoi să decidă dacă va efectua deplasarea, luni dimineaţă, spre capitala Italiei.

"Eu sper, n-am cum să mă dau bătut. Voi forţa dacă e cazul, totul e să mă ţină piciorul. Speranţe sînt, dar să vedem cum va fi la schimbările de direcţie, la contactele fizice. Nu vreau să încurc, însă mi-aş dori enorm să joc pe <Olimpico>", a mărturisit mijlocaşul de 27 de ani. "China" este de părere că formaţia sa o poate elimina pe Lazio: "Nu ne taie nimeni capul, trebuie să credem în soarta noastră. Ã…Şi merităm ca destinul să ne zîmbească. Fiecare minut al meciului e important. Mi-aduc aminte că, acum 3 ani, aveam 1-0 acasă cu Manchester, am avut penalty, neacordat, la Semeghin, şi, dacă s-ar fi acordat acea lovitură, soarta ne putea fi favorabilă".

 

"Lazio e o formaţie omogenă, de luptători. N-au fineţea şi glezna fină a celor de la Benfica, dar italienii formează o echipă. O să fie mai greu decît cu portughezii". — Andrei Mărgăritescu

 

Peruanul nu, Ze da!

Dinamo a comunicat ieri dimineaţă la UEFA lista jucătorilor pentru "dubla" cu Lazio. Printre cei 29 de fotbalişti se regăsesc ultima achiziţie, Lucian Goian, dar şi angolezul Ze Kalanga. În schimb, nu apare numele peruanului Miguel Villalta, fiindcă roş-albii nu au primit nici ieri confirmarea de la Sporting Cristal, cum că sud-americanii sînt de acord cu transferul. Aceasta deşi fundaşul de 26 de ani a acceptat contractul pe 3 ani propus de români. Următoarea actualizare a listei se poate face după confruntările cu Lazio.

 

Lotul lui Dinamo pentru dubla întîlnire cu Lazio:

Portari: Lobonţ, Romanovs, A. Vlad

Fundaşi: Muşat, Pulhac, Moţi, Stoican, Scarlatache, Blay, L. Goian, Crăciun, Ã…Şt. Radu, A. Niţu, Izvoranu, Năstase

Mijlocaşi: Mărgăritescu, C. Munteanu, Fernandes, Ze Kalanga, Predescu, Ad. Cristea, Opriţa, Chiacu, Ropotan

Atacanţi: Niculescu, Dănciulescu, Zicu, Bratu. L. Ganea

 

Angolez hip-hop

Deşi a fost trecut pe lista "cîinilor" pentru meciurile din turul III preliminar al Champions League, Ze Kalanga nu dă semne că s-ar întoarce la Dinamo. Prietena lui îl ameninţă că-l părăseşte şi ia şi copilul cu ea dacă revine în România, iar mijlocaşul de 24 de ani le-a transmis apropiaţilor că refuză să se întoarcă fiindcă ar cîştiga prea puţini bani în Ã…Ştefan cel Mare. Ze are un salariu anual de 70.000 de dolari, plus bonusuri. Dinamo l-a suspendat pe termen nelimitat, africanul avînd contract încă 3 ani cu roş-albii. Ze le-a spus amicilor că are de gînd să se lase de fotbal, fiind interesat de a începe o carieră muzicală, jucătorul intenţionînd să facă bani în industria hip-hop!

 

Lazio, de sîmbătă

Mircea Rednic are deja 10 DVD-uri şi CD-uri cu ultimele evoluţii ale lui Lazio, iar aseară a urmărit, alături de Cornel Dinu, meciul de prezentare al biancocelestilor cu Panathinaikos. Totuşi, pînă sîmbătă, tehnicianul nu va discuta nimic cu fotbaliştii privitor la adversarul din turul III preliminar al Champions League. Vineri seară e prevăzut meciul de campionat al "cîinilor" la Piatra-Neamţ, cu Ceahlăul. Iar marţi, la Roma, e manşa tur a întîlnirii cu Lazio.

 

Lobby: "Măcar un punct"

Bogdan Lobonţ a afirmat că şansele echipei sale de a se califica în grupele Ligii depind de un rezultat pozitiv, cel puţin o remiză, marţi seară, la Roma. "Deşi italienii sînt o forţă, să nu uităm că sîntem campionii României şi avem un lot mai puternic decît anul trecut! Nu trebuie să pierdem pe terenul lui Lazio. Dacă ne vom întoarce de la Roma cu un punct, şansele de a intra în grupe sînt însemnate. Ne-a afectat înfrîngerea cu Vasluiul, însă am trecut de eşec, pe care nu ni-l putem explica. E obligatoriu să batem, mai întîi, vineri la Piatra-Neamţ, pentru un moral bun la Roma", a spus goal-keeperul pe site-ul său personal, www.bogdanlobont.ro.

 

Revine Fiore la Roma?

Cotidianul Corriere dello Sport a anunţat ieri că oficialii laziali tratează pentru readucerea la echipă a mijlocaşului Stefano Fiore, aflat sub contract cu Valencia. Fotbalistul în vîrstă de 32 de ani a mai jucat la formaţia romană între 2001-2004, iar italienii îl doresc din nou din cauza accidentării mijlocaşului francez Mourad Meghni. Fiore se va întîlni vineri cu oficialii spanioli pentru a-şi rezilia contractul, dar nu va putea evolua în meciurile cu Dinamo.

 

Mănuşi speciale

Bogdan Lobonţ a semnat în aceste zile un contract de reprezentare, pe durata a doi ani, cu firma de echipament sportiv Adidas. Goal-keeperul în vîrstă de 29 de ani va purta la meciuri mănuşi personalizate, făcute special pentru el.

 

Alegerea hotelului

Pe lîngă spionarea lazialilor, în meciul de aseară cu Panathinaikos, Mircea Rednic mai are de rezolvat ceva la Roma: să aleagă una din cele trei opţiuni de hotel pentru delegaţia dinamovistă, în vederea deplasării de săptămîna viitoare. Două stabilimente sînt în apropierea stadionului "Olimpico", unde se va juca marţi partida directă, o alta fiind în centru. "Voi verifica fiecare detaliu, fiindcă într-un astfel de duel contează orice amănunt. Vreau linişte pentru băieţii mei, deşi este aproape imposibil la Roma", a mărturisit Rednic.

 

 

"Băieţi răi"

 

Claudiu Niculescu a declarat ieri că el şi colegii lui sînt supermotivaţi pentru meciul de marţi cu Lazio

 

– Claudiu, anul trecut aţi început cu 13 victorii consecutive, acum aveţi un singur succes în trei meciuri oficiale. Culmea!, specialiştii spuneau că sînteţi mai puternici decît ediţia trecută. Ce se întîmplă?

– Ã…Şi marile realizări ale lumii nu s-au făcut într-un minut. E nevoie de ceva timp pentru ca Dinamo să obţină ritmul cu care să meargă din succes în succes. Acum degeaba mai vorbim de meciurile trecute. Cine se scuză se acuză, pînă la urmă. Totuşi, să nu uităm că Dinamo a dominat şi cu Rapid, şi cu Vaslui. Puţin mai multă concentrare în faze-cheie, de asta e nevoie.

– Deja a început numărătoarea inversă în privinţa meciului cu Lazio, de la Roma, de marţi seară.

– Ã…Şi mai avem de jucat şi cu Ceahlăul, da? La Piatra-Neamţ nu învingem dacă doar ne prezentăm echipamentul pe teren, e nevoie de sudoare. Iar după eşecul, greu de digerat, cu Vasluiul, trebuie să ne recăpătăm orgoliul şi încrederea în noi. După aia, de sîmbătă, patru zile pline de Lazio.

 

"Echipă de nemţi"

 

– Aţi urmărit vreo înregistrare cu jocul italienilor?

– Nu, o vom face în curînd, dar am zis să nu amestecăm borcanele, adică meciurile.

– Ce ştii despre laziali?

– Că sînt nemţi, adică alcătuiesc o formaţie unită, în care primează jocul echipei, nu al unui jucător. Sînt Rocchi, macedoneanul acela, Pandev, plus Ledesma, Mauri, Zauri, fotbalişti cu carte de vizită de Serie A. Nu dăm nici peste Kaka, Pirlo sau Ibrahimovici, dar nici peste jucători cu ora! Lazio e Lazio, dar simt că îi perpelim pe italieni.

– Adică?

– Sîntem băieţi răi, spartani, şi mergem la Roma să ne întoarcem cu daruri. Eu zic că un egal scoatem pe Olimpico, deşi ne propunem victoria. Nu e o promisiune, e doar o presimţire de-a mea. Pe româneşte, oricum trebuie să scoatem un rezultat bun, cel puţin o remiză, pentru a spera la calificare. Sîntem supermotivaţi şi aici mă refer la prestigiul pe care l-am obţine. Iar prestigiul este cel mai important, cel care rămîne viu şi peste ani.

3 COMENTARII

  1. ZeKa asta-i distrus mental ) … Poi cat crede el ca va putea castiga din hiphop ??? Nu am auzit in viata mea de vreun rapper Angolez ) … omfg … this world is going down … Totusi, execrabila alegerea de a-l pune pe lista UEFA …

    HAI Dinamo !

  2. Clau vreau macar un gol cu lazio, ca sa nu ramanem doar cu vorbele. Si neaparat victorie cu ceahlaul, chiar si la limita, ca altfel facem praf campionatul si moralul pt lazio.

Comments are closed.