(ProSport)
După modelul dinamoviştilor Torje, Pulhac şi Ropotan, care au fost protagoniştii episodului "maneaua", fiind surprinşi cum fredonau un "hit" dedicat Stelei, mijlocaşul Universităţii Craiova, Cosmin Gângioveanu, are ca sonerie la telefonul mobil imnul formaţiei din Ã…Ştefan cel Mare "Faceţi loc, vin câinii roşii".
Acest lucru nu se întâmpla numai anul trecut, atunci când internaţionalul de tineret avea un diferend cu conducerea clubului din Bănie, ci şi acum, potrivit fostului său coleg Velcovici. "Nu numai atunci când era în scandal cu clubul, dar şi acum are acele melodii pe telefon. Înainte de meciul de la Cluj, unul dintre colegi i-a luat la mişto mobilul şi a dat de aceste melodii", a spus Velcovici pentru Cancan.
Episodul este povestit şi de un alt fost component al lotului "alb-albaştrilor", Săceanu: "Într-adevăr ne-am simţit umiliţi când am auzit că un jucător al Universităţii cântă cu patos melodiile echipelor pe care le duşmănim".
"Ce, sunt nebun să am imnul lui Dinamo pe telefon?"
Remarcat de majoritatea oamenilor de fotbal din Liga I, internaţionalul de tineret al Universităţii Craiova, Cosmin Gângioveanu, a negat că ar fi avut vreodată imnul lui Dinamo sau a altei rivale de-a Ã…Ştiinţei. "Sunt nebun la cap? Cum să am imnul lui Dinamo pe telefon? Păi eu în afară de Universitatea Craiova nu am preferinţe în fotbalul românesc. Sunt crescut în spiritul acestei echipe şi nu facem ca alţii. Probabil că acei ziarişti care au spus asta s-au bazat pe o minciună. Am vorbit cu Săceanu, Velcovici şi Ciucă, iar ei mi-au explicat că n-au fost sunaţi de niciun ziarist, deci se încearcă o intimidare ieftină. Este incredibil. Cum se evidenţiază un jucător prin munca mea, cum se aruncă noroi. În viaţa mea nu aş asculta imnul lui Dinamo”, a declarat Gângioveanu.
Contactat telefonic de ProSport, Robert Săceanu a declarat: „Am avut un conflict cu Gângioveanu, dar legat de altceva, nu de imnul lui Dinamo. Niciun jucător de la Universitatea Craiova nu ascultă imnurile altor echipe din Liga I. A devenit probabil o modă după ce s-a întâmplat la Dinamo. Pe mine nu m-a mai sunat un ziarist de când am fost dat afară de la Buzău. Nu-mi convine sa fiu târât prin asemenea scandaluri. Gângioveanu nu are pe telefon imnul dinamoviştilor”. (Narcis Drejan)
"Dan e stelist până în măduva oaselor, dar nu va face blat!"
Marius Lăcătuş anticipează un meci echilibrat între Steaua şi Unirea şi exclude varianta avansată de oficialii din Ã…Ştefan cel Mare, conform căreia formaţia ialomiţeană s-ar da la o parte din partida de mâine. "Va fi un meci echilibrat, sper ca Steaua să se impună. Am auzit că se vehiculează că ar putea fi blat, numai aberaţii! Deşi este stelist până în măduva oaselor, Dan Petrescu va trage pentru echipa lui. Ce să zic, vrea să dea el meciul Stelei? Sunt aberaţii!", a spus Fiara pentru EVZ.
Fostul tehnician al Stelei spune că se simte legat de echipa din Ghencea pe viaţă, şi din acest motiv va refuza în viitor să antreneze vreuna din rivale, deşi admite că îi lipseşte munca din iarbă: "Nu voi aştepta să-şi rupă gâtul vreun antrenor, ca să îi iau locul. Lăcătuş e altfel. Cert e un lucru. Dat fiind faptul că am jucat atâţia ani la Steaua şi că am rămas în sufletele suporterilor, e exclus să antrenez vreodată Dinamo sau Rapid. Nu m-am hotărât… Încă mă gândesc dacă să merg sau nu la stadion. Ã…Şi-aşa e presiune mare asupra jucătorilor. N-aş vrea să se creadă că prezenţa mea este intenţionată".







































“Velcovici” platit de Cancan sa minta ca si un alt poponar care a fost pe tv zilele astea …Romania Tara Trista

gangioveanu e super jucator,nu se compara cu torje!
poate si mititelu are imnu lu Dinamo pe mobil…
Comments are closed.