Acasă Revista presei Heirup la microfon

Heirup la microfon

132
0

(articole preluate din GAZETA SPORTURILOR)
– Maria Andrieş
Preşedintele dinamovist a ieşit din silenzio stampa cu vocea schimbată. În conferinţa de presă, a ales alt ton, mai netezit, alte octave, mai joase, alt timbru, mai lipicios. “Nu e o tragedie locul doi”, susţine Giovanni, senin ca un budist de ocazie. Tragedie ar fi, pentru Giovanni, dacă cineva ar fi tras la răspundere pentru locul doi. Dar acel cineva nu e niciodată de găsit în harababura din Ştefan cel Mare.
Nu că Becali ar fi vrut să-i provoace tăcerii dublă fractură şi să spună lucrurilor pe nume. Să spună crizei criză şi conflictelor conflicte. Nu de aceea şi-a dres glasul fostul impresar. Nu e stilul lui. Stilul lui e temporizarea, în limbajul antrenorilor, îmbîrligătura, în jargonul impresarilor. A vorbit, deci, ca să cîştige puţin timp. Ca să decongestioneze traficul de zvonuri din jurul clubului. Ca să înlăture pentru o vreme presiunea dinspre opinia publică. Temporizare cu orice preţ. Eforturi disperate de restaurare a imaginii.
Nu e foarte clar în ce calitate a vorbit Giovanni. Conducător de club sau potenţială sosie a lui De Niro. În orice caz, n-a fost una dintre întîlnirile acelea periodice cu presa, pe care le ţin managerii occidentali la sediul clubului, în sala de conferinţe. Becali şi-a declamat părerile pe teritoriu neutru, în holul unui hotel. Cum să vorbească de funie în propriul birou? Pe deasupra, la Dinamo se amestecă atîtea voci, că pînă şi lui Giovanni îi vine greu să se facă auzit şi se exprimă mai mult prin gesturi.
Dacă mai tăcea, risca să nu se mai audă deloc. Aşa că a vorbit, despre toate şi despre nimic, în termeni luaţi din prospectul la Extraveral. Sigur că a expediat şi săgeţi otrăvite, dar le-a pus amortizor. A vînturat prietenia cu Gică Popescu, a strecurat ceva şi despre bunele lui relaţii cu Mircea Sandu.
Certuri între acţionari? Nu, “discuţii aprinse”. Îl contestă Berechet? “Mă aflam la el în birou”. Îl contestă Badea? “Tocmai am fost la el în birou”. Îl contestă Cohn? “Tocmai mă pregăteam să intru la el în birou”. Îl contestă Bagher? “Păi, cum? M-a invitat la el în birou”. Îl contestă suporterii? “Doar 2-3”. Şi ăia, din conducerea clubului, nu din galerie.
Ca să adoarmă întrebările, Giovanni s-a grăbit să dea cîte două variante de răspuns, să aleagă fiecare ce-i convine. Pleacă Andone? Şi da, şi nu. Noi vrem să continuăm cu el, dar în funcţie de rezultate. Mai are şase luni, dar în iarnă vom avea o discuţie lungă cu el. Noi i-am propune prelungirea contractului, dar el ar putea cere prea mulţi bani. Noi zicem da, dar putem să zicem şi nu.
La cum se precipită lucrurile în Ştefan cel Mare, Giovanni nu va mai aştepta iar cîteva luni să ia cu asalt microfonul. Pentru că şefii dinamovişti vor vorbi tot mai mult şi mai des. În curînd, vor ţine conferinţele în paralel, încercînd şi izbutind să se bruieze reciproc.
Au murit terenurile
– Catalin Tolontan
Ani de zile, cel mai bun teren din România era în Ghencea. În ultimul timp, titlul ierbii exemplare se mutase în Ştefan cel Mare.
Ieri s-a văzut că cele două suprafeţe s-au nivelat în jos, cum se zice. Dar la propriu.
După ce au stors tot din ele în Cupa UEFA, terenurile s-au sufocat în ultima etapă, dînd un avertisment echipelor, care trebuie să priceapă că dacă nu mai dau bani arbitrilor şi adversarilor, ar trebui să-i bage în iarbă!
Altfel, e greu să cîştigi campionatul marcînd goluri doar cu capul.