Acasă Revista presei Homei, afacerea ieşită din fumul trabucurilor lui Borcea şi Vizer

Homei, afacerea ieşită din fumul trabucurilor lui Borcea şi Vizer

123
2

(Cotidianul)

de Viorel Dobran

  

Jucătorul dinamovist ar putea ajunge din vară la West Ham pentru 2,7 milioane de euro prin intermediul preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Judo, cu care oficialul dinamovist este asociat în importul de trabucuri Davidoff.

 

Sergiu Homei, dinamovistul despre care Cornel Dinu susţinea luni că se află la „câţiva centimetri“ de West Ham United, club la care au mai fost legitimaţi Florin Răducioiu şi Ilie Dumitrescu, s-a îndepărtat câteva luni de obiectiv, se pare din cauza restricţiilor pe care britanicii le-au impus românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii. Preşedintele executiv al dinamoviştilor susţine însă că tranzacţia este ca şi rezolvată din vară, preţul transferului fiind de 2,7 milioane de euro. Surprinzător, de tratative nu s-au ocupat fraţii Becali, cu puţine contacte în Premier League, ci Marius Vizer, care a fost la un moment dat proprietar asupra drepturilor federative ale lui Homei, prin Sopron.

 

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo şi membru în Comitetul Internaţional Olimpic este un bun prieten al lui Cristi Borcea, căruia anul trecut i-a propus conducerea clubului său din Ungaria, Sopron, şi împreună cu care s-a ocupat de importul trabucurilor Davidoff în România.

 

Antrenorul Mircea Rednic aşteaptă laude de la conducerea dinamovistă, în lipsa acestora ridicându-se singur în slăvi pentru cota jucătorilor din subordine. „Ce să mai zic? Ce antrenor bun sunt? Ropotan în cinci luni a ajuns la trei milioane, Homei la două milioane şi jumătate… Mi-e drag de mine. Acum mi-am dat seama ce bun sunt şi alţii se chinuiesc să vândă“, a spus Rednic în glumă, sărutându-şi mâna în faţa camerelor de televiziune. Tehnicianul dinamovist a recunoscut însă că transferul lui Homei a intrat în impas: „Când am plecat de la club se vorbea foarte serios de plecarea lui Homei la West Ham, am înţeles că se semnaseră şi toate actele. Acum nu ştiu dacă se va mai negocia ceva, pentru că am înţeles că s-a încheiat perioada de transferări în Europa. E bine că Homei are oferte, e un jucător tânăr, de perspectivă, care are calităţi, dar mai are şi mult de muncă“.

 

Referitor la mijlocaşul Adrian Ropotan, pentru care Dinamo a solicitat grupării ruse Dinamo Moscova suma de trei milioane de euro, Rednic a spus că acesta ar putea fi transferat în vară la o echipă din Italia sau din Germania. Rednic consideră că nu se putea opune transferurilor fundaşilor Silviu Izvoranu şi Lucian Goian la Terek Groznîi, întrucât cei doi jucători urmau să primească salarii de trei ori mai mari, însă îi va avea din nou la antrenamente pe cei doi după ce oficialii ceceni au refuzat tranzacţia.

2 COMENTARII

  1. ntrenorul Mircea Rednic aºteaptã laude de la conducerea dinamovistã, în lipsa acestora ridicându-se singur în slãvi pentru cota jucãtorilor din subordine. „Ce sã mai zic? Ce antrenor bun sunt? Ropotan în cinci luni a ajuns la trei milioane, Homei la douã milioane ºi jumãtate… Mi-e drag de mine. Acum mi-am dat seama ce bun sunt ºi alþii se chinuiesc sã vândã“, a spus Rednic în glumã, sãrutându-ºi mâna în faþa camerelor de televiziune ”

    Ce fraq ai facut tu ma? Ce i-ai facut tu lu Homei ?Uita-te mai bine ca mari tai fundasi ii trimit ceceni acasa in suturi! Mari tai jucatori de CL! Vai de capu tau!

Comments are closed.