Acasă Revista presei IANIS ZICU, OUT 6 LUNI

IANIS ZICU, OUT 6 LUNI

114
0

(ProSport)

Marius Pitaru

 

Dupa accidentarea suferita în meciul cu Lazio, mijlocasul "câinilor" va absenta o jumatate de an.

 

"Bomba" verii pe piata transferurilor a fost "dezamorsata" pe terenul lui Lazio. Ianis Zicu nu a rezistat decât sase minute pe "Olimpico", dupa ce a fost grav accidentat de Stendardo.

Jucatorul a sperat sa nu fie o accidentare grava si sa puna umarul la calificarea în grupele Ligii Campionilor în returul de la Bucuresti. Din pacate, Ianis a avut ghinion. Verdictul medicilor i-a doborât moralul! Zicu a fost diagnosticat cu entorsa la genunchi, cu ruptura unuia dintre ligamente. Perioada de absenta: sase luni. Elevul lui Mircea Rednic va fi supus unei operatii la o clinica din Belgia. "In acest moment, important este sa ma fac bine! As fi vrut sa-mi ajut echipa de pe teren, dar am avut un ghinion teribil!", ne-a declarat Zicu. Directorul general Cristi Borcea deplânge si el soarta jucatorului de 23 de ani: "Cu siguranta, Ianis este o pierdere atât pentru Dinamo, cât si pentru echipa nationala. El ne-ar fi ajutat foarte mult în returul cu Lazio, dar am încredere în lotul nostru". "Pe Zicu l-am pierdut! Asta este, suntem urmariti de ghinion!", a spus si tehnicianul Mircea Rednic.

 

311 Atâtea minute a jucat Ianis Zicu în acest sezon la Dinamo. In campionat, Supercupa si preliminariile Ligii. El nu a reusit sa înscrie niciun gol.

 

Nici Lazio nu sta pe roze

Italienii au si ei probleme serioase de lot. Astfel, Delio Rossi nu se va putea baza cu siguranta pe suspendatii Massimo Mutarelli si Valon Behrami, în timp ce Stefano Mauri, Stephen Makinwa, dar si fundasii centrali Guglielmo Stendardo si Cribari, sunt incerti. Altfel, este posibil ca veteranul Marco Ballotta, în vârsta de 43 de ani, sa-i lase locul în poarta argentinianului Juan Pablo Carizzo, a carui legitimare este pe cale de a fi rezolvata în aceste zile.

 

 

 

"LAZIO, LIGA E DURA!"

Adrian Epure

 

Italienii au taxat jocul celor de la Lazio.

 

Ziaristii italieni considera ca Dinamo este favorita în urma egalului obtinut marti seara pe "Olimpico".

"Lazio, Liga este dura", a titrat cotidianul Gazzetta dello Sport, care a precizat ca elevii lui Delio Rossi si-au complicat singuri existenta. "Start fals pentru Lazio. Sa nu uitam ca în retur va avea o echipa pentru cazuri de urgenta", a precizat sursa citata. De asemenea, prestigiosul cotidian sustine ca penalty-ul acordat gazdelor, dupa hentul lui Stefan Radu, a fost o o decizie corecta, însa centralul a gresit dupa ce Tomasso Rocchi a executat lovitura: "Penalty-ul trebuia repetat, pentru ca, în clipa în care Rocchi a lovit mingea, în careu se aflau nu mai putin de patru jucatori dinamovisti". Cotidianul Il Giornale a titrat "Baby Lazio blocata de Dinamo, Europa e departe" scriind ca "visul european al lazialilor se poate risipi dupa o noapte vrajita. Trei accidentari, un penalty ratat, doua eliminari si un gol luat la singura ocazie a românilor sunt minusurile acestui meci".

 

Cu inima nu mai ajunge, Lazio este acum condamnata sa câstige la Bucuresti, dupa ce campionii României au obtinut un pretios 1-1 pe «Olimpico». – www.goal.com

 

Golul lui Mutarelli a fost unica bucurie a lazialilor în meciul de marti seara, dar Dinamo este acum favorita. — Il Giornale

 

 

LAZIO RISCA SUSPENDAREA!

Gruparea italiana a intrat din nou în colimatorul forului continental. Dupa ce tifosii laziali au ranit cinci suporteri români înaintea meciului cu Lazio si au scandat lozinci rasiste la adresa lui Blay, UEFA a anuntat ca va analiza incidentele. Daca va fi gasita vinovata, echipa italiana risca sa fie eliminata la masa verde din preliminariile Ligii Campionilor. Lazio este recidivista, fiind penalizata de alte trei ori pentru gesturile de rasism ale suporterilor.