Acasă Revista presei Ianis Zicu va absenta 6 luni

Ianis Zicu va absenta 6 luni

120
4

(Gazeta Sporturilor)

 

Ce ghinion! După un an excelent în care a prins şi echipa naţională, Zicu nu va mai putea juca fotbal cel puţin şase luni. Dinamovistul a apucat să joace doar cinci minute aseară în meciul Lazio-Dinamo, scor 1-1, şi a ieşit accidentat, după un contact violent cu un jucător de la Lazio.

 

Investigaţiile efectuate în această dimineaţă de medicii români au relevat o entorsă de genunchi, cu ruptura unuia dintre ligamente. Fotbalistul român va fi operat săptămâna viitoare, la o clinică din Belgia.

 

Ianis Zicu: "E cel mai cumplit moment din cariera mea!"

Seară neagră pentru Ianis Zicu! Accidentat în minutul 5, pe "Olimpico", de către Stendardo, Zicu va sta pe tuşă cel puţin 6 luni! Jucătorul "cîinilor" nu se gîndeşte la altceva decît să se opereze cît mai repede şi să revină pe teren. "E cel mai cumplit moment din cariera mea!", spune Ianis.

"Nici eu nu ştiu cît voi sta în afara gazonului. Nu pot să spun că voi sta 3, 4 sau 5 luni pe tuşă. Asta nu se vede în funcţie de RMN. Întîi să mă operez şi după aceea voi şti cît stau. Depinde şi de recuperarea pe care o voi face. În primul rînd, mă gîndesc unde mă operez, dar cel mai probabil o voi face în străinătate. Deocamdată nu ştiu unde. E cel mai cumplit moment din cariera mea!"

 

Elias Bucurică: "Cei înjunghiaţi la Roma erau români stabiliţi în Italia"

Liderul galeriei dinamoviste, Elias Bucurică, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că suporterii răniţi în confruntarea cu fanii echipei Lazio Roma nu au făcut parte din grupul deplasat de la Bucureşti, ci sunt cetăţeni români stabiliţi în Italia.

"Nu sunt români plecaţi din ţară pentru meciul cu Lazio. Nu au făcut parte din grupul nostru. Sunt români stabiliţi acolo. Era un grup de români stabiliţi în Italia care au venit la meci. Am înţeles că totul s-a petrecut în oraş. Doi au venit la stadion şi ne-au spus că trei prieteni de-ai lor au fost înjunghiaţi în oraş şi au fost duşi la spital. Am vorbit cu nişte băieţi care au rămas şi astăzi în Italia şi am înţeles de la ei că într-adevăr ar fi fost bătuţi 3 sau 5 români. Mai multe nu ştiu pentru că nu au fost din grupul nostru. În rest nu s-a întâmplat nimic. Toţi cei care am plecat din Bucureşti nu am păţit nimic. La stadion nu au fost bătăi sau altceva", a spus liderul galeriei de la Peluza Cătălin Hâldan, Elias Bucurică.

300 de suporteri dinamovişti au plecat din Bucureşti printr-o excurise organizată cu două avioane de tip charter, alţii preferând transportul cu autocarul. Pe stadionul Olimpico din Roma, la partida Lazio-Dinamo, din preliminariile Ligii Campionilor au asistat aproximativ 1000 de suporteri dinamovişti, mulţi dintre ei fiind români stabiliţi în Italia.

Conform agenţiei Ansa, citată de AFP, cinci suporteri români au fost răniţi, marţi seară, la Roma, în timpul ciocnirilor cu fani italieni, înainte de meciul dintre Lazio şi Dinamo, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. În precedentul bilanţ se anunţase rănirea a trei persoane. Ciocnirile au avut loc în afara stadionului, susţine agenţia italiană. Cea mai gravă rănire vizează un bărbat în vârstă de 33 de ani, lovit la o coastă, care a fost spitalizat la un spital roman, Santo Spirito. Un al doilea suporter a primit îngrijiri tot la acest spital pentru o lovitură de cuţit la un picior. Ceilalţi trei suporteri, cu vârste cuprinse între 16 şi 37 de ani, au primit îngrijiri la clinica Gemelli.

4 COMENTARII

  1. Pacat , aveam nevoie de Ianis , eram sigur ca ar fi facut un meci bun macar pe 23 .

    Fernandez , e randul tau sa ne arati ca nu ai venit la Dinamo degeaba !Am incredere in tine !

  2. Eram sigur de cand am vazut faza,e faza identica cu ceea ce a patit orpita cand era la oi,in meciul cu craiova….sa speram ca fernandes sau munteanu ne vor ajuta

  3. E pacat ca s-a intamplat accidentarea asta, dar poate dupa ce se reface va fi un jucator mai serios si mai muncitor ca inainte. Va avea mult de tras pentru a-si reveni si poate asta il va ajuta.

Comments are closed.