Acasă Revista presei Inca doi?

Inca doi?

110
5

(Gazeta Sporturilor)

Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu

 

Dinamo e în tratative avansate cu mijlocaşul Vitoriei Setubal, Sandro Mendes, şi cu fundaşul peruan John Galliquio.

 

Mircea Rednic continuă să caute jucători. "Puriul" mai vrea un mijlocaş central, după ce Fabrice Fernandes a fost pus pe liber, şi un stoper, întrucît zona centrală a defensivei a rămas descoperită după accidentările lui Moţi şi Vali Năstase.

Antrenorul campioanei şi-l doreşte foarte mult pe căpitanul Vitoriei Setubal, Sandro Mendes (30 de ani). Tehnicianul de 45 de ani a obţinut acordul lui Nicolae Badea în privinţa transferului mijlocaşului, însă ultimul cuvînt urmează să-l aibă Cristi Borcea. Mendes, care îşi poate rezilia contractul cu Setubal pentru a veni gratis, solicită 50.000 de euro la semnătură, plus 150.000 de euro pe sezon.

După ce transferul lui Villalta a căzut, roş-albii s-au reorientat spre fundaşul central al lui Universitario Deportes, John Galliquio (28 de ani). "Cîinii" s-au înţeles în principiu cu fotbalistul, însă mai trebuie puse la punct detaliile transferului, peruanii solicitînd 300.000 de euro. Galliquio, care a fost urmărit de Rednic la Copa America, solicită 80.000 de dolari pe sezon şi aşteaptă acordul clubului Universitario pentru a sosi în România.

 

Devastat de cutremur

John Galliquio nu trece printr-o perioadă prea bună în plan personal. Casa fotbalistului a fost distrusă de cutremurul de aproape 8 grade pe scara Richter care a zguduit Peru miercurea trecută. Ã…Şefii clubului Universitario de Deportes, unde e legitimat fundaşul, îi vor oferi un apartament în Lima, unde să locuiască împreună cu soţia şi cei trei copii pînă îşi va reface locuinţa. (Ioana Mihalcea)

 

Întăriri la tineret

Ieri, roş-albii au semnat contracte pe cîte trei sezoane cu ivorienii Attoukoura (18 ani, mijlocaş stînga) şi Diabate (18 ani, fundaş central) şi cu francezul Youssouf (19 ani, fundaş lateral). Mijlocaşii Gustav (19 ani) şi Kamara (20 de ani) nu au rămas în Ã…Ştefan cel Mare întrucît au picat testele medicale. "Attoukoura, Diabate şi Youssouf se vor pregăti în continuare alături de echipa a doua, putînd face oricînd trecerea la prima echipă", a spus antrenorul lui Dinamo II, Cornel Å¢ălnar.

5 COMENTARII

  1. Diabet ala a trecut testul de medicale?? Pai are diabet chiar in nume! Oricum, degeaba transfera la Dinamo 2 ca n-am vazut pe nimeni de la Dinamo 2 la echipa mare…Franciss ala parca era bun, dar nici d ala n-am mai auzit…si acuma se vaita ca are accidentati…si “Inca doi”…nu o sa mai transfere pe nimeni, fiti seriosi… Daca ne luam dupa zvonuri aveam lot de 500 de jucatori.

  2. …Cum nu ai vazut pe nimeni de la Dinamo 2 la echipa mare? Musat,St.Radu,Predescu,L.Ganea…Astia de unde crezi k au venit?

  3. mda doar 3 trebuiau mentionati k predescu e un fel de zicu deci mai bine nu…chiar si asa sunt putini pt k in echipa aia sunt jucatori care pot ajunge mari dak ii lasi sa faca saltul la echipa mare.numai k noi luam toate maimutele din nush ce tari in loc sa ne uitam la copiii nostri care chiar au valoare

  4. mda doar 3 trebuiau mentionati k predescu e un fel de zicu deci mai bine nu…chiar si asa sunt putini pt k in echipa aia sunt jucatori care pot ajunge mari dak ii lasi sa faca saltul la echipa mare.numai k noi luam toate maimutele din nush ce tari in loc sa ne uitam la copiii nostri care chiar au valoare

  5. Daca revine Moti atunci o sa fie alta treaba in defensiva lui Dinamo mai nou k a revenit si Goian d la Ceahlaul …lot avem ,si unul foarte bun doar k mai trebuie pus osul la munca, si`au luat`o in cap k sunt campino si sunt cei mai buni gata a inceput alt campionat ,… in meciul d p Olimpico dak fortzam oleak p sfarsit poate ii bateam p italieni k nu`s cine jtie ce echpa de speriat bun k n`am picat cu Liverpool sau Arsenal …TOT RESPECTUL LOBONT CEL`MAI BUN PORTAR DIN ROMANIA nu se pune problema ne pisam p zapata ala a stelei …cine`i steaua >? sa `aud ..p unde mai joaca ..? FORTA Dinamo …CAMPIONII

Comments are closed.