(Jurnalul National)
Mihai Igirosanu
Dinamo a terminat anul leşinată. La ani lumină distanţă de podiumul campionatului, la ani lumină în spatele marilor rivale bucureştene, Steaua şi Rapid, la ani lumină depărtare de fotbalul european. Fără absolut nici o realizare, fără orgoliu, fără suporteri pe stadion. De fapt, fără nimic, în afară de o aroganţă nejustificată, împinsă până după limita suportabilităţii. “Batem la Vaslui cu 3-0!”, anunţa purtătorul de cuvânt al “orgoliului” dinamovist, Cristian Borcea. Numai că închipuitul mastodont alb-roşu a fost îngropat lejer în nordul Moldovei. A fost nevoie de câteva sute de voluntari, care au curăţat dimineaţă gazonul de zăpadă şi de două şuturi parşive ale micuţului mijlocaş vasluian, Sorin Frunză. Dinamo a crezut că respiră după egalarea lui Florin Bratu, dar finalul a găsit în genunchi, în noroiul vasluian, echipa despre care aflasem zilele trecute că a fost “resuscitată” de noua componenţă a băncii tehnice.







































Sa va dau la mu*e la toti gaozari care nu mai pot de fericire ca au motive sa scrie in bataie de joc la adresa lui Dinamo.

Dureros dar din pacate cam au dreptate , poate citeste si conducerea si are bunul simþ sa-si dea DEMISIA!!!
Silenzio stampa d-l Borcea ca ne facem de caaca cu declaraþille astea….
Anul trecut declara Borcea ca nu mai are echipe in Romania, acum sar descurca de minune in seria C. Avem vre-o 4 jucatori care se stiu in rest praf, toti
Punctul pe I de la un Igirosanu care demonstreaza din nou ca stie fotbal si poate sa si scrie articole scurte si bune.
Exact asta e situatia, “vina” e a turului de exceptie din sezonul trecut care a luat mintile tuturor.
dupa ce ca suntem vai de capu nostru si preasa ne fute!muşeţel presa!
asta e…asta e adevarul..nu trebuie sa ne ascundem dupa degete… am terminat cum am inceput..ca niste lesinati
pana la moarte
Asta nu inseamna ca nu trebuie sa mai tinem cu Dinamo..toate echipele au momente grele..dar park la noi nu se mai termina…
Nu cred ca voi mai trai sa vad un campionat ca cel de anul trecut facut de Dinamo… Am reajuns de risul tuturor, tinta ironiilor si a glumelor proaste… D-lor actionari, cam cit preconizati ca va dura tranzitia, intinerirea echipei? Tot 4-5 ani? Imi este rusine cu asa investitori, exceptindu-l pe d-l Badea…

Comments are closed.