Acasă Revista presei Julio Cesar s-a saturat de Dinamo!

Julio Cesar s-a saturat de Dinamo!

127
2

(ProSport)

Marius Pitaru, Bogdan Savin

 

Ieri a fost o zi plină la Dinamo. RoÈ™-albii l-au transferat pe N’Doye, iar apoi au negociat despărÈ›irea de Julio Cesar.

Brazilianul a sosit marţi seară în ţară, iar ieri-dimineaţă a avut o întâlnire cu Nicolae Badea privind rezilierea contractului. Preşedintele CA a fost de acord, mai ales că fostul galactic primise o bilă neagră şi pentru că întârziase la reluarea pregătirilor.

Julio a cerut apoi o întrevedere cu toţi acţionarii, iar şedinţa a avut loc aseară. „Poţi pleca, dar înainte trebuie să ne restitui toţi banii câştigaţi la Dinamo”, i-au spus şefii. Stoperul a solicitat un document care să stipuleze la ce sumă se ridică cheltuielile roş-albilor cu el şi, până când lucrurile se vor lămuri, Julio Cesar se va antrena de unul singur. Cert este că Rednic nu-l mai primeşte la echipă.

 

Motivele despărţirii

 

1. Dinamo nu şi-ar fi respectat promisiunile financiare – acordul lui Julio Cesar cu roş-albii stipula multe clauze privind bonusurile pentru sud-american. Jucătorul nu ar fi încasat niciodată primele de joc şi de performanţă la valoarea pe care şefii i-au propus-o la semnarea contractului.

 

2. Familia lui Julio nu s-a acomodat în România – deşi şi-a înscris copiii, două fete şi un băiat, la Colegiul Public, aceştia nu s-au obişnuit cu viaţa de la noi. Mai mult, nici clima nu a fost pe placul familiei fostului galactic.

 

3. A primit oferte din Anglia şi din Portugalia – Julio Cesar a considerat că la vârsta de 30 de ani mai poate juca într-un campionat puternic al Europei. Brazilianul a analizat în această iarnă ofertele pe care le-a primit din Anglia, unde este dorit de Stoke City şi de Blackburn, şi din Portugalia.

 

"Am discutat cu Julio Cesar şi, în principiu, suntem de acord cu dorinţa lui de a pleca", Nicolae Badea, preşedinte CA Dinamo

 

"Din moment ce nu s-a prezentat la pregătiri, înseamnă că Julio are alte gânduri", Mircea Rednic, antrenor Dinamo

 

250 de mii de euro trebuie să restituie Cesar dacă vrea să plece

 

Iordache nu vrea înapoi la Dinamo

Ilie Iordache nu vrea să părăsească Pandurii, deşi este aşteptat să revină la Dinamo. „Dacă nu plec în cantonamentul din Antalya, rămân la Târgu Jiu şi mă pregătesc singur. Mie îmi place să joc la Pandurii Târgu Jiu, nu la Dinamo”, a spus Iordache, care recent a depus un memoriu la FRF pentru a-şi primi restanţele financiare de la echipa gorjeană.

 

Cosmin Moţi, cale-ntoarsă?

După despărţirea de Julio Cesar, şefii lui Dinamo doresc să-i aducă de urgenţă lui Rednic un alt fundaş central, fotbalistul vizat fiind Moţi. Stoperul de 24 de ani este împrumutat de roş-albi la Siena până în mai, dar „câinii” urmăresc repatrierea lui Moţi încă din această iarnă, chiar cu riscul de a le înapoia italienilor o parte din suma de împrumut de 600.000 de euro. Dacă oficialii Sienei se vor împotrivi, variantele de rezervă se numesc Luchin, Latovlevici (ambii de la FC Timişoara) şi stelistul Ionuţ Rada.

În cazul în care nu va veni nimeni, Rednic nu va rămâne total descoperit. În locul lui Cesar poate folosi jucători din propria curte, cum ar fi Lucian Goian, Izvoranu sau Dragoş Grigore.

 

Gabi Boştină este liber să plece

În şedinţa Consiliului de Administraţie care a avut loc aseară la Dinamo, acţionarii şi antrenorul Mircea Rednic au decis să-l lase pe Boştină să-şi încerce norocul în altă parte. Fostul stelist se află în ultimele şase luni de contract cu roş-albii şi nu a fost de acord cu prelungirea şederii în Ã…Ştefan cel Mare. Pe lângă oferta din Italia, Boştină mai poate pleca în Ungaria sau Germania.

2 COMENTARII

Comments are closed.