Acasă Revista presei "Le vin de hac!"

"Le vin de hac!"

119
0

(articole Sport Total)

Catalin Muresanu, Alexandru Bradescu

In derby-ul de astazi, Mircea Rednic vizeaza prima victorie din cariera de antrenor in fata Stelei. In cele opt partide in care a dat piept cu ros-albastrii, Puriul a inregistrat un bilant cum nu se poate mai prost pentru el: trei rezultate de egalitate si cinci infringeri. Mai mult, tehnicianul ciinilor a fost invins de Olaroiu in toate intilnirile directe.

Derby-ul dintre Dinamo si Steaua ascunde milioane de orgolii. Conducatori, suporteri, jucatori, dar nu in ultimul rind cei doi tehnicieni. Proveniti din generatia noua de antrenori, Mircea Rednic si Cosmin Olaroiu au reusit sa confirme, iar in scurt timp au ajuns pe bancile celor mai puternice cluburi din tara. In decursul carierei, Puriul si Oli s-au aflat fata in fata de cinci ori. De tot atitea ori a iesit triumfator actualul tehnician din Ghencea.

Pe linga cosmarul duelurilor cu Olaroiu, palmaresul ii da frisoane dinamovistului si cind vine vorba de confruntarile cu Steaua. Nici in acest clasament, Rednic nu are foarte multe motive de bucurie: opt jocuri si nici o victorie, hunedoreanul multumindu-se doar cu trei rezultate de egalitate: “Asa este. Nu prea am avut succes in fata lor. Sper sa reusesc sa le vin de hac in acest meci. Din cite stiu eu, sint foarte multe rezultate de egalitate si vreau prima victorie! Nu am echipa care sa se apere. Jucam ofensiv!”.

Il acuza de blat pe Vali Badea

Antrenorul ciinilor nu a uitat sa faca referire si la ultima lui intilnire cu Steaua: “Aveam promisi 100.000 de euro de la Rapid. Meciul a fost trintit de jucatorii care au plecat. Asa e mereu. Smecherii pleaca, fraierii ramin”. Rednic a continuat referirile la Vali Badea: “Am vazut ca ii multumeste lui Sdrobis. Cind s-a accidentat, l-am trimis sa se opereze in Belgia. L-am ajutat mult”.

Prime speciale pentru ciini

In seara premergatoare meciului, fotbalistii dinamovisti au primit, in cantonamentul de la Saftica, vizita unei parti a actionariatului. Membrii Consiliului de Administratie au tinut sa se vada cu cei din lot pentru a-i ambitiona pe jucatori. Oamenii de afaceri le-au promis si o prima speciala in eventualitatea unei victorii in fata Stelei, care s-ar cifra undeva in jur de 7000 de dolari.

MIRCEA REDNIC (antrenor Dinamo): “Pentru acest meci o sa-i pregatesc ceva special lui Olaroiu. Vreau sa reusim victoria si sa-i facem fericiti pe toti suporterii lui Dinamo”.

REDNIC VS. STEAUA

5 august 2001: Bacau – Steaua 0-1

27 octombrie 2002: Steaua – Rapid 2-1

26 aprilie 2003: Rapid – Steaua 1-2

17 august 2003: Rapid – Steaua 1-1

30 mai 2004: Craiova – Steaua 1-1

29 august 2004: Steaua – Craiova 5-0

4 decembrie 2005: Steaua – Vaslui 2-2

7 iunie 2006: Vaslui – Steaua 0-4

Bilant: 8 meciuri, 0 victorii, 3 egaluri, 5 infringeri, golaveraj 6-18

REDNIC VS. OLAROIU

Sezon 2001-2002: Bacau – National 1-5

03-04: National- Craiova 3-0

04-05: National – Craiova 3-1

05-06: Timisoara – Vaslui 2-0

05-06: Vaslui – Steaua 0-4

Bilant: 5 meciuri, 0 victorii, 0 egaluri, 5 infringeri, golaveraj 2-17

Nebunie la bilete

Ciinii au vegheat ca acestea sa nu ajunga la stelisti. La ora prinzului, biletele pentru derby au fost puse in vinzare la casele stadionului din Stefan cel Mare. Inca de la inceput s-au format cozi, cererea imensa facind ca acestea sa ajunga pina in sosea. Linga case, liderii Peluzei Catalin Hildan au vegheat ca nici un suporter stelist sa nu se poata strecura. De altfel, rivalilor li s-au intins si capcane, cum ar fi un afis pe care scria “Sector Steaua”, pus deasupra uneia dintre gherete.

Un fan al ros- albastrilor a fost la un pas sa insele vigilenta ultrasilor, insa, in momentul in care a intins banii casieritei, i s-a vazut bratara inscriptionata cu numele Stelei. Jandarmii de-abia l-au scapat, fiind nevoiti sa-l bage in duba pentru a-l scoate de-acolo.

Un altul a fost si mai aproape, insa i-a sunat telefonul cu ring-ton-ul Scooter- Maria. Fiecare cumparator nu a avut dreptul decit la maximum doua bilete, iar posesorii legitimatiei de suporter, la cinci bucati. Stelistii nu vor avea cum sa intre cu bilete de PCH sau de tribuna, ci numai cu tichete pentru sectorul corespunzator. In plus, vor fi numarati si nu vor fi mai mult de 1.224.

Au mobilizat rugbystii!

La casele de bilete si-a facut aparitia si Nicolae Badea, insotit de presedintele Consiliului pentru combaterea discriminarii, Csaba Astalosz. Cei doi au intervenit din cauza unui afis care spunea ca femeile nu au voie sa cumpere bilete. Cartonul a fost dat jos, iar Badea i-a asigurat inca o data pe fani ca stelistii nu vor putea sa intre mai multi la meci, chiar daca cineva din conducerea rivalilor ar apela la el.

Pina la inchiderea gheretelor de vinzare s-au mai gasit si alti citiva suporteri ai ros-albastrilor care au fost alungati, iar bisnitarii, care aparusera si ei, au fost indepartati cu brutalitate. Mai mult, Cristi Borcea va mobiliza si echipele de rugby si hockei ale clubului, care vor sta de straja ca stelistii sa nu intre la tribuna II.