(Fanatik)
Iulian Valvoiu
Antrenorul lui Sahtar Donetk a radiografiat pentru FANATIK meciurile echipelor romanesti din cupele europene, punind degetul pe rana in ceea ce priveste trupa din Stefan cel Mare, care, in opinia sa, e restantiera inca pe plan european.
La 62 de ani, Mircea Lucescu ramine acelasi interlocutor cu care nu te saturi nicodata sa stai de vorba. Antrenorul lui Sahtar admite ca ii e greu sa discute despre fotbalul romanesc in conditiile in care fiul sau, Razvan, nu mai e in prim plan, insa nu se fereste sa spuna lucrurilor pe nume. Il Luce a punctat faptul ca Dinamo, in ciuda rezultatului foarte bun de la Roma, a suferit la capitolul exprimare in joc din cauza lipsei de experienta internationala si il „inteapa” fin pe Rednic, care nu i-a cerut niciun sfat legat de Lazio. Cel mai titrat antrenor roman mai face un pariu, ca multe altele in prestigioasa sa cariera, atunci cind isi exprima increderea neconditionata in capacitatea lui Hagi de a reusi ca antrenor in Ghencea.
Debutul de sezon in cupele europene a consemnat deja primul duel de kinograma, Lucescu – Trapapattoni, cistigat de italian. Cum a fost meciul de la Salsburg?
– In primul rind, nu am jucat eu impotriva lui, ci echipele noastre. Apoi, el a cistigat printr-un penalty aparut dintr-o greseala gen Radu Stefan la Roma. Per ansamblu, noi am jucat mai bine, am presat mai mult, insa s-a terminat 1-0 pentru ei. A contat si terenul artificial pe care s-a jucat, o suprafata extrem de rapida, dar si faptul ca eu am avut sase jucatori de 21-22 de ani, fara experienta.
Care ar fi procentul sanselor de calificare?
– Scorul de 1-0 in Liga Campionilor este foarte bun. La Donetk vom avea o misiune grea, pentru ca ei sint maestri pe contraatac. Vom incerca sa-i deblocam si sa marcam cele doua goluri pentru calificare, fara a mai primi vreunul.
Daca dumneavoastra v-ati confruntat cu un antrenor italian, Dinamo a jucat in Peninsula, cu Lazio…
– … S-a devedit ca am avut dreptate cu ei. I-am vazut jucind in citeva partide amicale si mi-am dat seama de posibilitatile lor. Se bazeaza pe anumite automatisme pe care, daca le descifrezi, iti faci singur viata usoara. In plus, s-a putut sesiza ca ei nu au jucatori de mare valoare, capabili sa decida singuri un meci.
“Daca Rednic vrea sfaturi, sa le ceara!”
Totusi, in ciuda faptului ca Dinamo a obtinut un rezultat foarte bun, au existat destule voci care au taxat prestatia lor. S-a sezizat o anumita teama in joc, oarecum nejustificata tinind cont ca au jucat minute bune in superioritate numerica.
– Da, am auzit… Cred ca jucatorii nostri resimt inca o stare de inferioritate fata de echipele din Occident. La nivel de nume ma refer, Dinamo inca are complexe. Cind au in fata firmele Lazio, Arsenal sau Real, parca nu mai sint ei.
Ceea ce spuneti dumneavoastra parea valabil mai degraba in urma cu doi-trei ani. De atunci, Romania a tot avut rezultate bune in cupele europene, nationala a facut si ea partide bune. Ne asteptam deja la o alta atitudine la jucatorii nostri cind evolueaza in meciuri cu miza.
– E corect, insa nu uita ca nu toti fotbalistii despre care vorbim au iesit in Europa in ultimii ani. Se poate spune asta despre Rapid si Steaua, care au reusit performante notabile. La Dinamo… a fost un pic mai greu. Abia anul trecut au iesit din grupele Cupei UEFA. Dar, oricum ar fi, ei trebuie sa scape de acest complex, pentru ca au posibilitatea de a face un rezultat mare cu Lazio in retur, un rezultat care sa-i ajute sa ajunga in Liga Campionilor.
Ce sfaturi i-ati da lui Rednic in vederea returului de la Bucuresti?
– Pai, daca are nevoie de sfaturi, Rednic trebuie sa le ceara mai intii. Pina acum nu a facut-o.
„Aveti grija de Hagi!”
Despre inceputul lui Hagi la Steaua ce ne puteti spune? Trupa din Ghencea s-a impiedicat de BATE Borisov in preliminariile Ligii, doar 2-2 in deplasare…
– Nu e rau deloc. Steaua are cel mai bun rezultat dintre toate echipele romanesti in cupele europene. Credeti ca a fost un meci usor cu BATE? Nici pe departe! In aceasta faza, toata lumea spune „acum, ori niciodata!” si da totul pentru calificare. La Bucuresti, va fi mult mai simplu, stati linistiti. Am incredere in Gica!
Apropo de Hagi, cum vi se pare ca antrenor. Credeti ca va reusi la Steaua?
– Se stie foarte bine ca eu am pariat intotdeauna pe Gica, pe abilitatile lui de antrenor. El este un tip pasionat de fotbal, de tot ceea ce inseamna acest sport. De aceea, din cauza acestei pasiuni care il copleseste, el trebuie inteles si ajutat de toata lumea. Patron, suporteri sau presa, toata lumea trebuie sa-l ajute. Eu, unul, totdeauna am mizat pe calitatile si pe ambitia lui de a reusi. Cred ca, ajungind in sfirsit la Steaua, pasiunea lui Gica se va transforma in performante notabile.
Declaratii Il Luce
„Se poate spune ca CFR Cluj este un fel de Sahtar din urma cu citiva ani, la investitiile care s-au facut. Problema e ca nu joaca banii, ci fotbalistii. Iar sa modelezi starile de de spirit ale acestora e cel mai greu lucru pentru un antrenor. Cred ca aici a avut Ando probleme cu Famagusta”
„Rat poate sa plece, daca vrea! Insa totul trebuie facut cu calm si cu inteligenta, ca si in cazul lui Marica. Daca va veni o oferta avantajoasa pentru Razvan, sigur ca nu ma voi opune. Va fi sansa lui sa plece intr-un alt fotbal, intr-o alta civilizatie pina la urma”







































Din pacate, Lucescu are dreptate. Am ramas o echipa de complexati, cum eram pe vremuri.
Pacat ca nu a cazut Dinamo cu Sahtior, sa ii fi scos prostiile din cap lui Lucescu.
io nu inteleg ce legatura are inceputul lui hagi langa cimitir cu Dinamo:|
Lucescu ramane cel mai mare antrenor roman dupa Covaci, asa ca “Puriul” ar trebui sa bage la cap tot ce zice Nea Mircea.
Sau voi ati uitat ce a facut la Dinamo inainte de '89? Din echipa facuta de el a trait Dinamo pana acum 5-6 ani, ca doar nu din banii lui Ianul, Badea sau Borcea. Omul ala e o legenda vie si are dreptate in tot ce spune!!Ultimele MARI performante ale lui Dinamo ii apartin, asa ca …ar trebui sa faca liniste carcotasii.
JOS PALARIA,MAESTRE!!!
sper sa ne trezim cu lesinati astia de la Lazio…..
Comments are closed.