(Adevarul)
Dinamovistul Cosmin Moţi va semna cu Lazio Roma dacă italienii îl vor vinde pe fundaşul Gugliemo Stendardo la Inter Milano. Presa din Peninsulă a notat că, în cazul definitivării tranzacţiei, Lazio va avea banii necesari pentru a-l cumpăra pe Moţi.
Dinamo, victorie chinuită cu nou-promovata Gaz Metan
(Catalin Anton)
Echipa lui Mircea Rednic a câştigat ieri seară trei puncte, însă nu a arătat ca o echipă care se poate bate la titlu.
Cu Gaz Metan, lovitura de început a partidei a fost executată, simbolic, de fosta glorie a clubului Dinamo, Cornel Dinu, care recent şi-a sărbătorit cea de 60-a aniversare. Gazdele au pornit în forţă şi, după două ocazii în careul medieşean, brazilianul din defensiva ardelenilor, Dos Santos, a comis henţ în careu, iar arbitrul Marius Martiş a dictat penalty şi eliminare pentru sud-american în minutul 20.
Portarul Ã…Şteţca şi-a salvat însă echipa apărând lovitura de pedeapsă executată de Ionel Dănciulescu. „Câinii" au deschis totuşi scorul şapte minute mai târziu, când Florin Bratu a transformat o nouă lovitură de la 11 metri dictată de arbitru. Atacantul nu s-a putut bucura prea mult de reuşită, întrucât s-a accidentat la glezna stângă în minutul 36 şi a fost nevoit să părăsească terenul.
Dudiţă, aproape de egalare
Dinamoviştii au forţat majorarea scorului în repriza secundă, dar au atacat haotic, iar ploaia de cornere din careul lui Ã…Şteţca nu a avut niciun rezultat pe tabela de marcaj. Mai mult, medieşenii au fost de două ori aproape de gol, dar mai întâi Curtean, apoi Dudiţă au irosit ocazii bune de a egala.







































Deci dak pleaca motzi..ne ducem in bortii nostrii cu totii..ca la apararea pe care o avem in frunte cu Coian si georgel..ne luptam la retrogradare!
Dak il dau pe moti..eu unu ma jur ca nu mai calc sezonu asta pe stadion!
me2
mi s`a pus pata p blay,asta nu are ce cauta la noi nici sa alerge nu stie,stau cu frica knd primeste vro pasa!
Si daca ramane Moti promiteti sa veniti la fiecare meci ?
io vin indiferent daca pleaca sau nu…
cam dubioasa accidentarea lu' izvoranu urmata de titularizarea lu goe….oare pleaca moti?
Comments are closed.