(gsp)
Cătălin Gheorghiu
Dinamoviştii susţin că "Baciul" a jucat sub orice critică în cele 8 meciuri din 2002, dar a luat 200.000 de dolari
Ã…Şefii roş-albilor au luat ieri atitudine după declaraţiile făcut de Popescu la TVR. "El să-şi amintească realizările de la Dinamo şi cum a plecat la Hannover. "Spune despre Claudiu Niculescu şi despre Tamaş că sînt rebuturi, dar el ce era la 35 de ani, cînd a revenit în România? De ce nu spune că a făcut-o pentru bani şi că a încasat 25.000 de dolari pentru fiecare meci jucat? Ce-a făcut pentru suma aia? L-a făcut pe Guriţă mare atacant şi s-a ales şi cu !", l-a ironizat un conducător, sub protecţia anonimatului.
Un alt acţionar a continuat: "După 0-2 la Galaţi, meci în care l-a făcut Guriţă de rîs, Gică Popescu n-a mai vrut să rămînă în România. Am primit o ofertă din partea lui Hannover pentru Giani Kiriţă, dar cum Gică era disperat să plece, l-am lăsat pe el să se ducă. Am mai făcut şi compromisuri, că se ruga de noi. Nu putea pleca decît dacă îi dădeam noi o hîrtie conform căreia i-am reziliat contractul pentru că nu-l mai putea plăti. Am făcut-o, iar acum ne atacă şi ne pătează numele. Ce caracter! Mai bine şi-ar plăti impozitele la stat decît să vorbească despre Dinamo".
13 goluri a încasat Dinamo în sezonul 2002-2003 în cele 8 partide în care Gică Popescu a fost pe teren
Ã…Şi Rednic îl atacă
Tehnicianul "cîinilor" a sărit ieri în apărarea jucătorilor săi: "Eu nu am rebuturi la echipă, ci doar fotbalişti cu care sperăm să cîştigăm titlul! Pentru mine, elevii mei sînt cei mai buni şi sînt mîndru să lucrez cu ei. Iar jucătorii să nu plece urechea la ce zice unul sau altul, că poate respectivul o face din interes sau din răutate. Aşa sînt unii, creează scandaluri! Le-am şi zis băieţilor să nu fie atenţi la diverşi specialişti şi să aibă încredere în mine, aşa cum eu am în ei. Din moment ce eu am acceptat să vină Claudiu Niculescu sau Tamaş, atunci înseamnă că Dinamo are nevoie de ei şi asta e tot ceea ce contează".
CULISE: O atacă pe Dinamo pentru că Borcea e pro-Lupescu
De ce a apărut Gică Popescu cu atacuri dure la adresa dinamoviştilor? Surse din lumea fotbalului susţin că "Baciul" plănuieşte să candideze la preşedinţia FRF, acolo unde contracandidat îi va fi şi Ionuţ Lupescu. Iar directorul general al Federaţiei e puternic susţinut de Cristi Borcea, care are o influenţă mare în rîndul preşedinţilor de cluburi.
Gică Popescu la Dinamo
– a semnat un contract pe un an pe 15 august 2002 şi l-a reziliat pe 18 noiembrie
– 8 meciuri jucate (2 victorii, 2 egaluri şi 4 înfrîngeri), nici un gol marcat
– a bifat 720 de minute, fiind integralist în toate meciurile
– a fost căpitanul lui Dinamo în toate partidele în care a evoluat. Căpitanul înainte de venirea sa şi după plecare a fost Giani Kiriţă
"Noi, rebuturile, sîntem România!"
Eduard Apostol, Raed Krishan
Dinamoviştii îi răspund lui Gică Popescu după ce "Baciul" criticase politica de transferuri a "cîinilor", spunînd că "Dinamo a transferat doar rebuturi"
Dinamoviştii au avut de tras ieri. Pe de o parte cu antrenamentele din Antalya, pe de alta cu acuzaţiile dure ale lui Gică Popescu, cel care a criticat vehement politica de transferări a "cîinilor".
Primul care a reacţionat a fost Gabriel Tamaş: "Acceptăm criticile lui, fiindcă a fost un mare fotbalist, însă face o greşeală cînd ne numeşte rebuturi pe noi, dinamoviştii. Să nu uite că aceste formează echipa naţională a României, fiindcă în rîndul sînt mulţi fotbalişti şcoliţi la Dinamo! Eu prefer să dau răspunsul pe teren celor care mă critică. Ã…Şi-l dau apăsat. Oricum, să zici de Claudiu Niculescu, care a dat saci de goluri pentru Dinamo, că e este o mare nedreptate şi un mare afront adus unui om, unui sportiv".
"Claudiu este un jucător emblematic pentru Dinamo, o să-l ajutăm să se reintegreze şi o să mai dea multe goluri ca să luăm trofee"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
Ce i-a supărat pe "cîini"
Care sînt declaraţiile lui Gică Popescu, oferite TVR, care i-au inflamat pe roş-albi? "Tot respectul pentru Claudiu Niculescu, dar nu a jucat nici în Germania, nici în Cipru. Dinamo nu a adus în ultimul timp decît rebuturi, iar cu nostalgia nu poţi obţine performanţe. Astfel, oricît şi-ar dori Cristi Borcea să intre în Liga Campionilor, nu poate ajunge acolo!"
O altă ţintă a fostului internaţional a fost Gabi Tamaş: "Un jucător cu calităţile lui ar trebui să evolueze la cluburi puternice din străinătate. Dacă acceptă să se întoarcă în ţară, la Dinamo, nu este în regulă. Nu a fructificat niciodată potenţialul avut, a stagnat şi e păcat, pentru că are un potenţial incredibil. Nu cred că are probleme din cauza accidentărilor, s-ar putea să aibă de ordin extrasportiv".
"Cu rebuturi ca Tamaş şi Niculae o să ajungem în Champions League ca să moară duşmanii de supărare! Să vedem ce-or să mai zică atunci?!"
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
Mihali: "Tamaş e cel mai bun fundaş din România, iar Niculescu nu e un rebut!"
Fostul căpitan al lui Dinamo, Gheorghe Mihali, a comentat afirmaţiile făcute ieri de Gică Popescu, fiind de părere că Gabriel Tamaş şi Claudiu Niculescu sînt doi dintre cei mai valoroşi fotbalişti din Liga I. ”Nu ştiu de ce a spus Gică Popescu ce a spus, dar consider că Tamaş e cel mai valoros fundaş din Liga I. La echipa naţională este constant printre cei mai buni, dar la Dinamo a mai comis unele greşeli. Totuşi, chiar şi ala, e un fotbalist foarte util. Situaţia lui Claudiu Niculescu e aceeaşi. Pînă să plece, şi-a făcut datoria în Ã…Ştefan cel Mare, a avut realizări, dar dacă nu va da randamentul la care se aşteaptă fanii, cred că se vor uita performanţele pe care le-a avut. Claudiu trebuie să confirme imediat. În nici un caz nu e un rebut!", a spus Mihali, conform gsp.ro.
Claudiu Niculescu: "El a ales banii, eu sînt sentimental"
Eduard Apostol
Claudiu Niculescu îi oferă o replică acidă lui Gică Popescu
– Claudiu, ai auzit că Gică Popescu te-a făcut rebut?
– Am citit la voi pe site. Incredibil! Nu mă aşteptam ca tocmai Gică Popescu să iasă să zică aşa, eu l-am admirat ca om, ca fotbalist. Sincer, eu respect vîrsta, performanţele, aşa că mi-e greu să fac comentarii. Am nişte întrebări totuşi.
– Spune!
– Dacă eu la 32 de ani sînt un rebut, cum ar trebui să-l cataloghez pe Gică Popescu, care a venit la 35 de ani la Dinamo? De ce sînt rebut? Poate că am fost sentimental şi m-am întors la echipa mea de suflet, renunţînd la mulţi bani şi la orgolii, întrucît am visul de juca alături de Dinamo în Champions League. Gică Popescu de ce nu s-a întors la echipa lui de suflet, U Craiova, şi a ales mai mulţi bani de la Dinamo? Sau Tamaş dacă e rebut, de ce e titular incontestabil în echipa naţională?
– În Germania de ce n-ai jucat?
– Am evoluat în toate cele 17 meciuri ale returului, atîtea sînt în Bundesliga, un campionat pe care-l cunoaşte şi Gică Popescu. Ã…Şi am mai dat şi 4 goluri, care nu sînt chiar puţine în prima ligă germană.
Borcea: "Claudiu a refuzat o ofertă de 1,5 milioane de euro şi eu l-am certat că nu a plecat!"
Conducătorul "cîinilor" şi-a lăudat jucătorii, apărîndu-i totodată de atacurile venite din afară. Borcea a vorbit despre ofertele pe care le-a avut finul său Claudiu Niculescu şi pe care acesta le-a refuzat pentru că a vrut să continue la Dinamo: "Dinamo tot timpul a avut grija de jucătorii ei, de emblemele clubului şi în ultimii ani am obţinut performanţă cu aceşti jucători pe care îi atacă Gică Popescu. Noi l-am repatriat pe Zicu cînd era cel mai bun jucător din România, pe Lobonţ, pe Marius Niculae, pe Tamaş… Pe Claudiu îl transferasem de o săptămîna la Dinamo şi a refuzat o ofertă de 1,5 milioane de euro din străinătate. Eu l-am certat că nu a plecat! Vezi ce le urează Niculescu adversarilor Claudiu a dat 100 de goluri pentru Dinamo, este simbolul nostru şi este un jucător care la 32 de ani va avea foarte multe de spus", a zis Borcea la GSP TV.







































Nu mai bãgaþi în seamã ce spune un cioban… Totul este scenariu… Se doreºte destabilizarea lui Dinamo. Sã demonstrãm încã odatã cã la aceastã echipã sunt caractere puternice ºi sã luãm titlul !
Daca face parte din marea familie a bacilor ce poti sa-i ceri? NU e decat un simplu cioban care nu isi poate depasi conditia.
l-a ars bine Clau-Gol pe baci…bine a zis…de ce a venit la Dinamo la 35 de ani si nu s-a dus la prazarii lui?
As vrea ca echipa sa promoveze mai multi jucatori tineri: de ex
DAN BUCSA
MARIUS ALEXE
ANDREI COBLIS (PORTAR D2)
DRAGOS GRIGORE
ZIE DIABATE
pe langa ei trebuie adusi 2 vedete pt aparare CONTRA SI MOTI plus alti
2 tineri Nikos Barboudis AEK Atena fundas dreapta cu origini Romane, capitanul u19 al Greciei si Andrei Cordos U Cluj
AFARA CU REBUTURILE NUMITE BOSTINA THIAGO CAMPOS VRANJKOVIC MITEA CESAR GOIAN IZVORANU MATACHE HOMEI BLAY
DOAR LA HOMEI AS VEDEA O SOLUTIE,,,, SA FIE REPROFILAT IN FUNDAS CENTRAL ,,,, CHIAR NIMENI NU VEDE CHESTIA ASTA? CA EL AR FI MAI BUN CA FUNDAS CENTRAL DECAT CA FUNDAS DREAPTA?
nu inteleg de ce gica popescu a vorbit tocmai acuma..k niculescu a venit de ceva timp la dinamo…si sa gasit tocmai acuma….resprect ce a facut ca fotbalist….dar nu inteleg de ce se ia de dinamo….care ii pb lui dak noi avem rebuturi sau nu??sunt ale noastre …nu ale lui….
Comments are closed.