Acasă Revista presei Neamtul

Neamtul

120
7

(Gazeta Sporturilor)

Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu

 

Dinamo l-ar putea readuce pe Vlăduţ Munteanu în Ã…Ştefan cel Mare

 

Dinamoviştii încearcă să-şi fortifice lotul cu fotbalişti care au un trecut alb-roşu, pe listă aflîndu-se şi Vlăduţ Munteanu. Transferat la Energie Cottbus în urmă cu un an şi jumătate pentru numai 300.000 de euro, mijlocaşul stînga de 26 de ani a ajuns la începutul acestui sezon la Wolfsburg pentru 1,5 milioane de euro.

Nu s-a acomodat şi a evoluat doar în 10 partide, iar nemţii ar fi dispuşi să se despartă de el. Ã…Şefii din Ã…Ştefan cel Mare şi-l doresc, însă numai împrumut pînă în vară, cu posibilitate de cumpărare. "Există un interes din partea conducătorilor lui Dinamo, dar deocamdată nu este nimic sigur. Rămîne să vedem zilele următoare. Vlăduţ are un salariu bun la Wolfsburg, iar la Dinamo a pătimit destule pe vremea lui Andone. Vom vedea ce se va întîmpla în viitor", a spus impresarul Dumitru Tudor. Principala piedică în calea tranzacţiei o reprezintă dorinţa fotbalistului de a mai juca ani buni în Germania. Vlăduţ Munteanu nu este dispus să revină în România nici măcar în cazul în care i se va oferi un salariu egal cu cel de la Wolfsburg, 800.000 de euro!

 

Vlăduţ Munteanu a revenit în aceste zile în România pentru a petrece Sărbătorile alături de familie

 

6 este numărul trofeelor cucerite de Vlăduţ Munteanu în tricoul lui Dinamo, trei Cupe, două titluri şi o Supercupă

 

94 de meciuri a adunat Vlăduţ Munteanu în Liga I, pentru Dinamo, el înscriind 11 goluri

 

INTERVIU: "Dinamo e la extreme"

 

Vlad Munteanu e onorat de oferta roş-albilor, dar vrea să continue în Germania.

 

– Vlăduţ, Dumitru Tudor susţine că Dinamo te-ar readuce de la Wolfsburg?

– Singurul care poate să vorbească în numele meu e impresarul Vasile Miriuţă.

– Ã…Şi şefii din Ã…Ştefan cel Mare te-ar dori înapoi sub formă de împrumut.

– Momentan, nu se pune în discuţie să plec de la Wolfsburg. Mai am trei ani şi jumătate contract şi nu cred că nemţii agreează să mă lase sub formă de împrumut. Cu tot respectul pentru Dinamo, vă daţi seama că şi eu doresc să continuu în Germania.

– Ai urmărit evoluţiile lui Dinamo din toamnă?

– Da. Instabilitatea de pe banca tehnică şi faptul că nu a existat o strategie clară au dăunat clubului. Ã…Şi s-a văzut în rezultate. Nu a fost continuitate. Păcat de Dinamo că este la extreme. Aşa e la acest club, ceea ce nu e bine deloc.

 

 

"Sentimental"

(Gazeta Sporturilor)

Eduard Apostol

 

Triplu cîştigător al Anchetei Gazetei, Cornel Dinu afirmă că aceste premii i-au rămas şi peste ani în suflet

 

1970, 1972, 1974. Anii în care Cornel Dinu (59 de ani) a strălucit la intensitate maximă, pe lîngă trofeele cucerite cu Dinamo şi reprezentaţiile la echipa naţională, cîştigînd de trei ori şi titlul de "Cel mai bun fotbalist român" în Ancheta Gazetei Sporturilor. Actualul administrator delegat al "cîinilor" îşi aduce aminte cu emoţie de premiile cîştigate: "Au fost cele mai sentimentale întrucît atunci era o anchetă completă la care răspundeau cititorii, antrenorii, conducătorii şi ziariştii. Era o satisfacţie majoră să fii în fruntea unui astfel de top".

Mister a încercat să facă un top al elitei fotbalului românesc: "Cred că nu ar trebui să lipsească Dobrin, Hagi, Gică Popescu, Mutu, cel de azi, şi Dumitru. Trebuie să fim mîndri de oamenii care au reprezentat cu cinste cluburile din ţară şi au făcut un bine României şi peste hotare".

 

 

Borcea: "Îl vrem pe Mitea!"

 

Ã…Şefii dinamovişti au confirmat interesul pentru răscumpărarea mijlocaşului

 

Cristi Borcea a confirmat ieri: Nicolae Mitea este în atenţia "cîinilor"! "Sîntem interesaţi de Mitea, dar şi de alţi fotbalişti tineri, de perspectivă, care au mai evoluat în Ã…Ştefan cel Mare. N-am demarat negocieri directe cu Ajax, dar cînd impresarii mijlocaşului ne vor anunţa că olandezii sînt dispuşi să-i dea drumul, atunci vom interveni. Iar dacă Mitea vrea să se întoarcă, ne înţelegem uşor şi repede", a spus preşedintele executiv al bucureştenilor.

Mijlocaşul stînga de 22 de ani, plătit cu 600.000 de euro pe sezon la Amsterdam, este în România şi a declarat ieri: "Sînt dinamovist şi rămîn dinamovist! Întotdeauna va fi aşa, am crescut în Ã…Ştefan cel Mare şi tot aici îmi voi încheia cariera. Nu se pune problema să aleg acum între Dinamo şi Steaua. Cred că vă daţi seama ce aş alege, dar, repet, nu este cazul. Eu vreau să rămîn să joc în străinătate. La Ajax, dacă se poate. Ã…Ştiu că domnul Cristi Borcea a fost interesat şi-n vară de mine, sînt onorat, dar cred că mai pot juca într-un campionat străin. Oricum, rămîne să vedem ce va fi în continuare, trebuie să vorbesc şi cu cei de la Ajax, cu care mai am contract pînă în 2009".

 

Mitea este dorit de mai multe echipe din Olanda şi Franţa

 

Lazio pentru Lobby

Ediţia electronică a Gazzettei dello Sport a scris ieri de interesul pe care Lazio îl arată faţă de Bogdan Lobonţ (30 de ani). "Principala ţintă a romanilor e goal-keeperul lui Livorno, Amelia, dar pe listă mai sînt Lobonţ, de la Dinamo, fost la Fiorentina, şi Calderoni, de la Treviso", au spus peninsularii. Oficialii din Ã…Ştefan cel Mare au reiterat ieri refuzul de a-l elibera acum pe Lobby, internaţionalul susţinînd şi el că nu va pleca de la Dinamo. (Ioana Mihalcea)

 

Dănilescu şi exilul

Cu prilejul împlinirii, ieri, a 18 ani de la Revoluţia română, directorul sportiv al dinamoviştilor, Tică Dănilescu, a explicat cum a trăit acele zile: "După «fuga» lui Belodedici de la Steaua, Ilie Ceauşescu m-a exilat la Scorniceşti, cu domiciliu forţat, şi trebuia să asigur ordinea acolo. La Revoluţie s-a încercat provocarea unui incendiu în oraş, dar am fost ajutat la menţinerea ordinii publice de către Gică Mihali, care juca atunci la Scorniceşti şi a stat de gardă permanent". (Cristian Otopeanu)

 

Vine un macedonean

Fundaşul dreapta macedonean Miroslav Vajs (28 de ani) va sosi în luna ianuarie în Ã…Ştefan cel Mare pentru a fi testat de către dinamovişti. Apărătorul evoluează în prezent la Rabotnicki Skopje şi este internaţional al ţării sale.

 

Ce le aduce Moşul dinamoviştilor?

Dinamoviştii şi-au pus deja dorinţele pentru Crăciun.

Magia Sărbătorilor i-a cuprins şi pe dinamovişti. Chiar dacă au avut un sezon mai mult decît nefast, cu eliminări succesive din Champions League şi Cupa UEFA şi doar un modest loc 6 în campionat, roş-albii speră ca Moşul să le lase totuşi cîte ceva sub brad. La iniţiativa site-ului www.dinamovisti.ro, "cîinii" au dezvăluit ce cadou şi-ar dori să găsească mîine seară sub pomul de Crăciun. Iată cele mai interesante opţiuni:

 

Bogdan Lobonţ: "Îmi pot asigura singur multe lucruri în viaţă, doar de sănătate am nevoie. Ã…Şi vreau să ofer celorlalţi bucurie în suflet"

Ã…Ştefan Radu: "Vreau sănătate şi un transfer într-un campionat puternic"

Lucian Goian: "O vacanţă la Paris"

Flavius Stoican: "Sănătate am, familie fericită am, case, maşini am… Vreau doar peace and love!"

Cristi Pulhac: "Grupele Champions League"

Adrian Ropotan: "Cinci maşini, trei blocuri… Glumesc acum. Nu-mi doresc decît sănătate pentru mine şi familie".

Hristu Chiacu: "Mai multe minute în tricoul lui Dinamo"

Daniel Opriţa: "Un picior sănătos"

Gabriel Boştină: "Un loc şi un gol în grupele Champions League cu Dinamo în toamna lui 2008"

Claudiu Niculescu: "Sănătate! Sănătate! Sănătate! Ã…Şi să apuc să joc cu Dinamo în grupele Champions League, măcar un meci"

7 COMENTARII

  1. iar St Radu vrea transfer in strainatate. La toti li se urca la cap faptul ca sunt cine stie ce vedete. Mai au de munca…

  2. Ce nesimtit Goian asta!Numai fite in capul lui!Iar lui Caprita nu-i doresc decat sa plece!Lui Radu Stefan probabil ca nici lui nu ii place modesta Liga 1 plina de Becalisti,Adriani Mititei sau Mariani Ianci,la fel ca mine.Cat despre Niculescu…Intai nu face altceva in pregatirea echipei decat fotbal ca sa poti juca bine in retur. !

  3. ce mai vrea si Goian asta la cat de fotbalist este SI eu pe toloaca joc mai bine;IAR despre niculescu sanatate si cat mai departe de lotul lui dinamo

Comments are closed.