Acasă Revista presei Nicolae Badea: "Îi roade admiraţia!"

Nicolae Badea: "Îi roade admiraţia!"

124
0

(articole preluate din Gazeta Sporturilor)

Eduard Apostol

Preşedintele Nicolae Badea susţine că Dinamo este invidiată de adversari pentru jocul său

– Domnule Badea, 7 puncte avans în faţa Stelei, 8 în faţa Clujului, 11 în faţa Rapidului. Asta după 9 etape. Este Dinamo principala favorită la cîştigarea campionatului?

– E prea devreme să vorbim de titlu! Campionatul va creşte în calitate şi în dramatism. Sper să crească şi respectul între combatanţi. Nu cred că vor fi jocuri de culise.

– Echipa arată altă evoluţie, mult mai sigură şi mai elaborată, faţă de primăvară.

– Ne-am trezit, să nu aţipim la loc.

– Cum vă simţiţi cînd vedeţi antipatia arătată faţă de Dinamo, şi nu doar de adversari?

– Eu văd altfel lucrurile. Dinamo place şi adversarilor noştri din campionat, indiferent de nume şi loc ocupat în clasament. Invidia e o altă formă de a-ţi exprima admiraţia! Îi roade această admiraţie.

– Cum apreciaţi arbitrajele la meciurile “cîinilor”?

– Dacă observăm atent fiecare partidă, am avea unele dezavantaje. Însă nu facem caz, se întîmplă! Dinamo e pregătită să joace şi împotriva greşelilor de arbitraj. Execuţii precum cea a lui Dennis Şerban din derby, anumite faze spectaculoase, chiar şi erorile arbitrilor sînt necunoscute ale jocului. Se întîmplă, nu trebuie să fie premeditate.

– E Dinamo deja calificată în grupele Cupei UEFA după 4-3 în Grecia, cu Xanthi?

– Calificaţi vom fi doar după ce se va disputa şi returul. E o competiţie pe care o tratăm cu o atenţie deosebită.

– Vine derbyul cu rapidiştii duminică, iar giuleştenii, prin vocea preşedintelui Dinu Gheorghe, se temeau să nu fie furaţi de arbitri la meciul din Ştefan cel Mare.

– Noi am fost de acord cu delegarea arbitrilor străini la orice meci. Mă bucură revenirea domnului Dinu Gheorghe la Rapid. Este reactivat un bun prieten de-al meu.

“Nu vom stimula financiar pe nimeni! Singurii cărora le vom da bani sînt jucătorii noştri. N-avem nevoie de ajutorul nimănui.”

Nicolae Badea

În pericol!

Eduard Apostol

Dinamoviştii riscă să joace partidele de acasă din grupele Cupei UEFA în străinătate dacă suporterii “cîinilor” vor mai aprinde torţe pe stadion. Clubul din Ştefan cel Mare a primit un ultim avertisment de la UEFA. În cazul în care fanii dinamovişti vor mai aprinde torţe la meciul din această seară cu Xanthi, echipa lui Mircea Rednic riscă să joace eventualele partide de acasă din grupele Cupei UEFA în străinătate! Forul continental a remis ieri dimineaţă un fax în care şefii roş-albilor au fost înştiinţaţi că vor plăti o amendă de 3.000 de franci elveţieni, aproximativ 2.415 dolari, pentru torţele aprinse de propriii fani la Sofia, la returul cu Beitar (1-1). “Este a cincea amendă în ultimii 5 ani, aşa că aveţi mare grijă!”, au atenţionat oficialii UEFA.

O nouă penalizare

“Cîinii” au fost avertizaţi că pe 2 octombrie vor fi judecaţi din nou, în calitate de recidivişti, de către UEFA, pentru torţele aprinse de suporteri în Grecia, la manşa tur cu Xanthi (4-3). Mai mult, şefii forului continental au precizat că gruparea va fi judecată şi pentru un steag reprezentînd numărul 11, purtat de fostul căpitan al dinamoviştilor, Cătălin Hîldan, arborat de galeria roş-albă. “Observatorul a menţionat în raport că ar fi vorba de un steag cu caracter rasist! Nu e adevărat, vom merge şi vom explica, iar în acest caz, cu siguranţă, vom scăpa”, a menţionat managerul sportiv Petre Buduru.

Străinătate sau acasă, cu porţile închise

În schimb, pentru eventualele torţe pericolul e major. “Am fost avertizaţi că stadionul ne poate fi suspendat pentru grupele Cupei UEFA şi vom juca meciurile de acasă în străinătate. Sau, în cel mai fericit caz, vom evolua pe arena din Ştefan cel Mare, dar cu porţile închise! Fanii să înţeleagă că trebuie să respectăm regulamentele în vigoare, nu vrem să jucăm la Sofia, Budapesta, Belgrad ori, Doamne fereşte!, să fim excluşi din competiţie”, a mai zis Buduru.

“Suporterii ne sînt dragi, echipa joacă şi pentru ei, dar cu UEFA şi cu regulamentele acestui for nu e de joacă. Să demonstrăm că iubim Dinamo!”

Cristi Borcea, acţionar Dinamo

“Sperăm într-un spectacol total şi în tribune. Dar totul în limitele regulamentului. Vrem să aducem mari echipe care să vină să joace în Ştefan cel Mare.”

Ionel Dănciulescu, căpitan Dinamo

Şi Mihuţ out

Dacă Paşcovici este învoit de mai multe zile pentru a fi alături de băieţelul său, Denis (2 ani), încercat de o gravă problemă medicală, Rednic mai are cîţiva absenţi. Stanici va pierde întreg turul, din cauza rupturii la genunchiul drept, iar Ze Kalanga are o întindere la acelaşi picior. Tehnicianul l-a pierdut de marţi seara şi pe Mihuţ. Fundaşul dreapta are o leziune musculară la piciorul drept şi va rata cel puţin partida din această seară.

“Batem 3-0”

Acţionarii dinamovişti sînt siguri că echipa “cîinilor” va ajunge din nou în grupele Cupei UEFA, acesta fiind primul obiectiv pe care Rednic trebuie să-l îndeplinească în acest sezon. “Un singur cuvînt: calificare! Nu va fi uşor, mai ales că ne aşteaptă şi duminică un meci tare cu Rapid, însă cred că ne vom impune cu 3-0”, a declarat Vasile Turcu. “Dinamo se va impune în faţa grecilor, am încredere în Mircea Rednic şi în echipă”, a apreciat şi Cristi Borcea. Şefii doresc ca în acest an formaţia să treacă de grupele Cupei UEFA.

Vryzas: “Vom juca liber”

Delegaţia lui Xanthi Skoda a ajuns ieri dimineaţă în Bucureşti. Aseară, de la ora 19:30, a fost antrenamentul oficial al echipei pregătite acum de Iannis Ispirlidis, după demiterea, luni, a lui Ioannis Matzourakis. Vedeta Zisis Vryzas a declarat: “Dinamo e favorită certă. În tur, am primit 4 goluri, însă nu mai avem ce pierde. Acest lucru poate fi în favoarea noastră, pentru că vom juca liber. Încercăm să profităm de această şansă mică pe care o mai avem. Nu e în avantajul lui Xanthi că am rămas fără antrenorul Matzourakis. Toţi sîntem vinovaţi că el a plecat!”

“Nu am venit în excursie! Ştiu că românii cred că sînt deja calificaţi, însă noi le-am pregătit multe surprize. Nu ne dăm bătuţi!”

Quintana, autor a două goluri în tur

CCA a cedat

Marius Mărgărit

După Comitetul Executiv de miercuri, Gheorghe Constantin a decis să apeleze la o brigadă străină pentru derby-ul Dinamo-Rapid. Calculatorul. Tragerea la sorţi. Reprezentanţi ai Ligii şi ai FRF care să asiste la desemnarea brigăzilor de arbitri. Toate variantele şefului CCA au căzut, rînd pe rînd. Mariel derbyuri ale toamnei, Steaua-Rapid şi Dinamo-Steaua s-au încheiat cu tot atîtea motive de scandal-monstru pe tema arbitrajelor. Marian Salomir la primul, Sorin Corpodean la celălalt, au ieşit sifonaţi. Ceea ce a urmat a fost însă diferit. Corpodean a ajuns primul pe lista FIFA, stîrnind şi mai mult mînia celor din Ghencea, Salomir a ieşit practic din circuitul european, aflîndu-se acum abia pe locul 7 al aceleiaşi liste.

Compromis

Premisele ultimului mare meci al turului, Dinamo-Rapid, se anunţau la fel de sumbre în privinţa arbitrajului. Cele două cluburi au cerut cu insistenţă brigăzi de arbitri din străinătate, nu doar la derby, ci şi în restul jocurilor. Mai mult, George Copos, patronul celor din Giuleşti, a rămas marele contestatar al lui Gheorghe Constantin, cerînd decapitarea acestuia. Ultimul Comitet Executiv a găsit soluţia. “Le-am recomandat să aducă arbitri străini la meciurile importante. Nu că ai noştri n-ar fi buni, dar ca să nu mai existe suspiciuni. Decizia le va aparţine însă celor de la CCA”, a precizat şeful Ligii, Dumitru Dragomir.

Sătul de atîta scandal în jurul său, vîlceanul Gheorghe Constantin a cedat şi imediat a început să caute soluţii din străinătate. Miercuri seară, el susţinea, pentru apropiaţi, că a găsit deja soluţia. “Am deja cîteva variante, dar nu vă pot divulga numele şi ţara de provenienţă a celor care vor conduce Dinamo-Rapid. Un lucru e cert, va fi o brigadă din străinătate”, a spus ieri preşedintele CCA.

Tudor era primul pe listă

În primele zile ale acestei săptămîni, cel vizat să arbitreze la centru partida Dinamo-Rapid era, conform unor surse federale, bucureşteanul Alexandru Tudor. Lucrurile s-au schimbat însă după întrunirea Comitetului Executiv al FRF, de miercuri. Primind acceptul respectivului for de a aduce brigăzi din străinătate dacă va considera necesar, Gheroghe Constantin a preferat să aleagă această soluţie şi să renunţe la varianta unor arbitri români.