(ProSport)
Marius Pitaru, Bogdan Savin
Cristi Borcea, Vasile Turcu, Gigi Neţoiu şi Claudiu Niculescu au negociat ieri peste È™apte ore cu È™efii echipei din Nicossia. Faxurile au curs pe adresele celor două cluburi, iar până seara, în jurul orei 19:00, Claudiu era încă sub contract cu formaţia din Insula Afroditei.
Pe parcursul tratativelor s-a ajuns totuşi la un consens. Suma de transfer a fost stabilită la 120.000 de euro, adică jumătate faţă de cât le plătiseră ciprioţii nemţilor de Duisburg. Odată stabilit preţul, cei de la Omonia au aşteptat ca banii să fie livraţi în cont, pentru ca apoi să trimită către alb-roşii certificatul de transfer internaţional al lui Claudiu Niculescu. Dinamoviştii şi-au respectat partea din înţelegere, au achitat într-o singură tranşă suma cerută, iar conducătorii Omoniei au termen ca în 24 de ore cartea verde să ajungă în „Ã…Ştefan cel Mare”.
S-a implicat şi Neţoiu
În tranzacţie s-a implicat şi Gigi Neţoiu, care a fost dispus să contribuie financiar pentru repatrierea lui Niculescu. Cum în această dimineaţă este aşteptat actul oficial pentru transferul lui „Clau-gol”, în cursul după-amiezii atacantul de 32 de ani va fi prezentat oficial. Practic, pentru a se reîntregi cuplul N&D, mai trebuie doar o semnătură.
"Este doar o problemă de timp până vin la Dinamo. Nu am mai negociat până acum atât de mult, cred că dimineaţă voi lua micul dejun la club pentru a aştepta răspunsul" – Claudiu Niculescu, atacant
150 de mii de euro va fi salariul lui Niculescu la Dinamo, jumătate faţă de cât câştiga la Omonia
"E doar o chestiune de timp până redevin dinamovist!"
Claudiu Niculescu a declarat la ieşirea de la tratative cu oficialii dinamovişti şi ciprioţii de la Omonia Nicosia că revenirea sa la Dinamo este doar o chestiune de timp şi că ar fi dispus să renunţe şi la bani pentru a îmbrăca iar tricoul lui Dinamo: "Sper ca mâine să se încheie această nebunie cu acest transfer. Aş fi vrut să fiu jucătorul lui Dinamo din această seară. Aştept să se finalizeze tratativele, au mai rămas să se semneze actele. Aş renunţa la bani să revin la Dinamo, este doar o chestiune de timp" a declarat Niculescu.
Care dintre finii lui Borcea va purta tricoul cu numărul nouă?
În perioada în care a evoluat la Dinamo, „Clau-gol” a îmbrăcat echipamentul care desemna omul cu golul. Acum, „Săgeată” intră pe teren cu numărul nouă pe spate. Din retur vor fi colegi în ofensivă, iar fanii se întreabă cine va avea apărea în „11”-le lui Rednic având inscripţionat celebrul număr.
Plecarea lui Niculescu din „Ã…Ştefan cel Mare” a dus automat la înstrăinarea tricoului său. Noul destinatar, Miranda, nu s-a remarcat, iar revenirea lui Marius Niculae la alb-roşii a însemnat şi preluarea cifrei 9. După scurtul periplu în Europa, „Clau-gol” se întoarce acasă È™i trebuie să „negocieze“ cu Niculae. Amândoi vor avea acelaşi statut la echipă, ambii sunt finii preşedintelui executiv, Cristi Borcea, amândoi sunt atacanţi. Rămâne de văzut dacă „Săgeată” îi va înmâna tricoul înapoi lui Niculescu sau atacantul de 32 de ani va recurge la alte soluţii: numărul 19 în echipă este disponibil sau chiar „artificii” gen Pancu, cel care purta la Rapid tricoul 1+9.
"Sunt convins că dinamoviştii îi vor ierta pe 'petrecăreţi'!"
Atacantul dinamovist, Florin Bratu, a comentat scandalul "maneaua", în care au fost implicaţi cei trei colegi ai săi: Torje, Ropotan şi Pulhac. Fostul jucător al Rapidului a spus că este convins că fanii dinamovişti îi vor ierta pe coechipierii săi. "Sunt convins că fanii îi vor ierta pe colegii mei. Au fost doar nişte versuri puse pe calculator. Nimic mai mult, ei sunt dinamovişti!", a spus Florin Bratu la Sport.ro
"Sunt şocat! Fotbalul românesc a pierdut un portar de valoare!”
Portarul echipei din Ã…Ştefan cel Mare îşi manifestă regretul pentru decesul lui Ibrahim Dossey şi consideră că portarul Pandurilor este o pierdere pentru fotbalul românesc.
"Nu-mi vine să cred! Am sperat că situaţia medicală a lui Dossey se va îmbunătăţi. Sunt trist, fotbalul românesc a pierdut un portar de valoare. Dumnezeu să-l ierte!", a spus Lobby pentru site-ul său personal.






































