Acasă Revista presei "Nu ma sperie concurenta"

"Nu ma sperie concurenta"

116
4

(gsp)

Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu

 

Cristi Pulhac spune că este necesar să existe dublură pe posturi pentru ca Dinamo să răzbească în Liga I.

 

– Cristi, se caută concurent pe postul de fundaş stînga…

– Foarte bine, aşa e la un club mare, trebuie să fie concurenţă. Pe mine nu mă sperie concurenţa atît timp cît fiecare se impune prin valoare şi muncă. Eu mă bucur să văd că avem un lot puternic, acest lucru nu face decît să ne crească şansele la titlu.

 

– După plecarea lui Cătălin Munteanu şi Mărgăritescu ai rămas unul dintre veteranii lui Dinamo, cum te simţi?

– (rîde) Bătrîn nu mă simt pentru că am doar 23 de ani! Sînt de ceva timp în Ã…Ştefan cel Mare, să fie cam vreo şapte ani şi jumătate. Dănciulescu este însă cel mai vechi la echipă.

 

– Îşi poate permite Dinamo alt rezultat în afară de victorie cu Gaz Metan?

– La Tg. Jiu a fost un joc bun de partea ambelor echipe, iar rezultatul cred că a fost echitabil. Pandurii a demonstrat că poate bate pe oricine şi cu siguranţă va mai încurca pe multă lume. Duminică trebuie neapărat să învingem pentru că lupta la titlu este mai aprigă anul acesta şi nu ne permitem să facem vreun pas greşit. Noi sperăm să fim în continuare outsideri, să nu ne bage lumea în seamă şi să venim tare din spate pentru a lua titlul.

 

35 de partide a evoluat Cristi Pulhac în sezonul precedent pentru Dinamo în toate competiţiile, el reuşind o pasă de gol.

 

 

Nicolae Mitea: "Dacă îmi convine oferta, vin imediat!"

Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu

 

Nicolae Mitea (23 de ani) poate pleca liber de contract de la Ajax şi i-a promis lui Borcea că va reveni la Dinamo dacă nu-şi va găsi un angajament în Occident

 

Dinamo continuă campania repatrierilor şi vrea să-l aducă în Ã…Ştefan cel Mare pe Nicolae Mitea, după Marius Niculae! Mijlocaşul stînga de 23 de ani nu mai este dorit de Ajax: "Sînt liber să semnez cu cine vreau, fără ca olandezii să primească vreun ban. Am foaie de la club în acest sens. Dacă mă doreşte cineva şi îmi convine ce-mi oferă, vin în secunda doi".

Măcinat de accidentări în ultimii ani, Mitea ar putea reîmbrăca tricoul alb-roşu după cinci sezoane petrecute în Olanda. "Sînt într-o situaţie dificilă, îmi doresc să plec de la Ajax, dar nu mă dau cu capul de pereţi şi nu aş accepta orice ofertă. M-aş întoarce la Dinamo dacă mi se oferă şansa să joc, dar doar dacă nu se rezolvă nimic în străinătate. Am vorbit şi cu Cristi Borcea şi i-am promis că, în cazul în care nu-mi convin ofertele de «afară» ,, vin acasă. Nu am vorbit nimic de bani cu el deocamdată. Avantajul e că vin liber şi nu trebuie să mai plătească nici un ban către olandezi", a zis fotbalistul care a bifat 9 meciuri şi două goluri pentru echipa naţională a României.

 

"Accidentările m-au dat mult înapoi, dar am rămas acelaşi Mitea. Talentul de la Dumnezeu şi ambiţia nu mi le-a luat nimeni, aşa că sînt încrezător"

Nicolae Mitea, mijlocaş Ajax

 

Bătaie pe Tamaş

Dinamoviştii aşteptau ieri seară un răspuns definitiv în privinţa lui Gabriel Tamaş. Auxerre nu se grăbeşte să accepte varianta Dinamo, care oferă un milion de euro pentru un împrumut pe un sezon, plus o opţiune de cumpărare de două milioane de euro, Celtic rămînînd clubul prioritar. În cursa pentru semnătura internaţionalului de 24 de ani au mai intrat Sampdoria şi PSV Eindhoven, dar Tamaş preferă Dinamo în cazul în care transferul la Celtic va pica.

 

Se judecă la UEFA

Scoţienii de la Inverness nu vor să trimită "cartea verde" a lui Marius Niculae pînă cînd atacantul de 27 de ani nu va renunţa la cei 130.000 de euro pe care îi mai are de luat. Aşa că dinamoviştii au făcut plîngere la UEFA. "Scoţienii au spus că tranzacţia nu e completă sută la sută, dar Marius este jucătorul nostru. Am contactat UEFA pentru a rezolva această problemă", a zis Cristi Borcea pentru Daily Record.

 

Îl vor pe cehul Kusnir

Deşi sezonul a început deja, Dinamo caută în continuare întăriri şi a pus ochii pe mijlocaşul Ondrej Kusnir, de la Sparta Praga. Fotbalistul de 24 de ani a mai evoluat la Vitkovice şi Viktoria Zizkov, iar în această vară a semnat cu Sparta Praga. E evaluat la 400.000 de euro, dar faptul că abia a fost transferat de cehi ar fi un impediment în aducerea sa în Ã…Ştefan cel Mare. Totuşi, dinamoviştii vor face o ofertă pentru fotbalistul care a marcat 4 goluri în 26 de meciuri în ultimele două sezoane. Kusnir poate evolua mijlocaş central şi dreapta.

 

Azi, noul echipament

În această după-amiază, de la ora 15.00, la magazinul Nike din Calea Moşilor dinamoviştii îşi prezintă noul echipament pentru sezonul 2008-2009. Lobonţ, Dănciulescu, Marius Niculae, Moţi, Rednic şI Cornel Dinu vor fi prezenţi la eveniment, iar conducerea clubului s-a gîndit să le facă o surpriză fanilor. Cei care vor sosi mîine în Calea Moşilor, vor participa la o tombolă şi vor putea cîştiga noile tricouri de joc cu autografele jucătorilor şi multe alte premii.

4 COMENTARII

  1. Daca iti convine oferta? dupa ce ca nu ai oferte ca esti distrus… mai faci si fite.. ar trebui sa inchizi ochi si sa vi … in + sa dai si goluri ca dupa ce ai zis cu steoaia… vai de tn

  2. pentru tine reprezinta o simpla echpa!!!! te duci numa akolo unde se ofera bani mai muulti…si pe deasupra te mai crezi si mare fotbalist

Comments are closed.