(articol preluat din Gazeta Sporturilor)
Eduard Apostol
Roş-albii savurează parcursul fără greşeală din campionat şi aruncă săgeţi către contracandidatele la titlu
Dinamoviştii au înregistrat la Piteşti, 3-2 cu FC Argeş, a 9-a victorie consecutivă în campionat. Jucătorii sînt în formă şi la nivelul declaraţiilor. “Ne vedem doar de jocul nostru, este unul din atu-urile lui Dinamo. După rezultate şi evoluţii, sîntem cei mai în formă, deşi mai sînt 4-5 echipe care joacă bine. Locul 1 din clasament e o dovadă a valorii”, a apreciat Ionel Dănciulescu. “Nu ne-a ajutat nici un arbitru să cîştigăm, valoarea echipei ne-a dus pe poziţia pe care o ocupăm acum în clasament. Dinamo e echipa momentului. Am dori să-i obişnuim pe suporteri, şi nu doar pe ei, ca atunci cînd vorbesc de punctele lui Dinamo în Liga 1 să numere din 3 în 3!”, a declarat şi Claudiu Niculescu.
“Este adevărat că unii găsesc o scuză în arbitraje. Aşa se întîmplă cînd pierzi şi nu analizezi mai întîi jocul echipei tale. La Dinamo – Steaua, Dumnezeu a ţinut cu cei cinstiţi şi corecţi, de aceea am cîştigat noi. E o performanţă în premieră pentru mine să am 9 succese la rînd în campionat”, a zis Ionel Ganea.
“Singuri împotriva tuturor”
Mircea Rednic e nemulţumit de atacurile la care e expusă Dinamo de către adversari: “Noi răspundem prin joc. Avem victorii pe linie. Restul lumii: “Ciocu’ mic!”. Noi nu am zis nimic, nici cînd am fost dezavantajaţi de arbitri. Am ajuns singuri împotriva tuturor. Nu ştiu dacă steliştilor, rapidiştilor sau altora le e frică de noi, dar au început să-şi pună întrebări. Dinamo e pe locul 1, la distanţă mare de restul echipelor, deşi eram văzuţi ca o formaţie de pluton”.
Dănciulescu: “Sufăr în tăcere”
Căpitanul dinamoviştilor, Ionel Dănciulescu, n-a fost folosit deloc în meciul de la Piteşti. Decizia antrenorului Mircea Rednic nu i-a convenit atacantului, care era afectat şi după partidă. “Mă pregătesc în continuare, iar cînd voi fi echipei de ajutor, probabil se va apela la mine. Mă doare că n-am fost folosit nici măcar două-trei minute la Piteşti, fiindcă eu cred că am jucat foarte bine cînd am fost folosit. N-am făcut scandal niciodată, nu-mi stă în caracter! Sufăr în mine, în tăcere. Aşa sînt eu”, a declarat Dănciulescu, care a marcat în acest sezon 9 goluri în 12 meciuri în toate competiţiile.
Ganea îl înţeapă pe Rednic
Prezent duminică seară la emisiunea “Realitatea sportivă” pe RTV, Ionel Ganea l-a înţepat pe antrenorul Mircea Rednic: “Dînsul, pe la ce echipe a fost, poate a avut probleme cu fotbalişti de care se ruga să joace. În cazul meu, vreau să-i spun că eu nu sînt aşa, chiar dacă el a făcut prin ziare declaraţii la adresa mea. Nu mi-a căzut bine. Sînt conştient că sînt plătit să-mi fac treaba bine la Dinamo. Dar nu vreau să mă amestece pe mine cu alţi jucători pe care domnul Rednic i-a antrenat. Dînsul a reuşit oricum să strîngă un grup unit la echipă”. Atacantul ar putea fi amendat pentru aceste declaraţii.
Cer arbitri străini
Conducerea FC Dinamo a înaintat ieri o adresă la CCA prin care a transmis că gruparea roş-albă e de acord cu delegarea de arbitri străini la orice meci din campionat şi din Cupa României. “Noi n-avem nevoie de ajutorul nimănui. Nici nu am apelat la aşa ceva. A da vina pe arbitri în cazul unui eşec a devenit un reflex ce trebuie abandonat. Oricum, corul care se plîngea zilele trecute de arbitraje văd, după ultima etapă, că a dat roade”, a declarat ieri preşedintele Nicolae Badea.
Ze Kalanga, incert şi pentru Rapid
În meciul cu FC Argeş (3-2), Ze Kalanga a ieşit accidentat de pe teren în minutul 36 şi va rata sigur partida de joi, cu Xanthi, din Cupa UEFA. Angolezul are o entorsă uşoară la genunchiul drept şi e în pericol să nu poată fi apt nici pentru întîlnirea de duminică, din campionat, cu Rapid. Ropotan, ieşit şi el de pe teren accidentat la Piteşti, a avut doar cîrcei şi poate fi în lotul pentru jocul cu Xanthi.
Răducioiu: “Îmi place noul Dinamo”
Fosta glorie a roş-albilor, Florin Răducioiu, a fost prezent duminică la partida FC Argeş – Dinamo, iar ieri a asistat la antrenamentul echipei: “Mi-a plăcut noua echipă a “cîinilor” şi cred că poate face rezultate importante şi în Europa. Rednic reuşeşte să îmbine experienţa unor fotbalişti cu tinereţea altora. Nu e întîmplător faptul că Dinamo are 9 victorii consecutive în campionat. Eu rămîn pentru totdeauna un dinamovist”. Şefii din Ştefan cel Mare au spus că Răducioiu este doar în vizită în România, nepropunîndu-i vreo funcţie la club.
Operat din nou
Băieţelul lui Cosmin Paşcovici, Denis Mihail (2 ani), a suferit ieri o a doua operaţie, la Spitalul Bagdasar din Capitală. Copilului i-a fost extrasă o parte din tumoarea pe creier, în urma unei intervenţii chirurgicale ce a durat 6 ore. “N-ar fi rezistat să o scoată pe toată acum. Mai trebuie să facă o operaţie de extirpare totală a tumorii. Să ne ajute Dumnezeu să fie bine!”, au spus dinamoviştii prezenţi la spital. Niculescu, Dănciulescu, Mihuţ, Munteanu, Cristea, Pulhac, Ropotan, Galamaz, Goian, Moţi, Matache, unii dintre ei şi cu consoartele, au stat în permanenţă alături de familia Paşcovici. “Medicii spun că Mihăiţă s-a comportat bine. Să vedem marţi, cînd va urma încă o operaţie. Ne rugăm cu toţii Bunului Dumnezeu să fie bine!”, a spus şi Paşcovici. (Ioana Mihalcea)






































