(ProSport)
Marius Geanta
Netoiu a jucat corect si dur cartea reapropierii de Dinamo
Nu voi fi ipocrit si voi recunoaste din capul textului: eram convins ca, în timpul deplasarii la Roma pentru meciul cu Lazio, Netoiu a fost convins de catre sefii dinamovisti sa transforme partida de sâmbata seara cu Mioveniul într-un amical cu câstigator dinainte cunoscut. Erau atât de multe date care convergeau spre o victorie simpla, fara glorie si sudoratie, a "câinilor", încât am epuiza tot spatiul notându-le.
Acum, când premonitia de jurnalist crescut cu blaturi a fost infirmata într-un mod absolul uluitor pentru ceea ce credeam ca este fotbalul nostru, exista tentatia de a supralicita efectul substantei de deratizare folosita în ultimii ani pentru curatarea fotbalului intern. N-o voi face, dar voi puncta o promisiune: pentru un an de zile nu voi mai aduce vorba despre blaturi.
Daca Dinamo – Mioveni s-a putut juca pe bune, practic orice meci din Liga I se poate disputa împotriva calculelor de culise.
Comandantul Netoiu a jucat tare, care orice gamer care vrea sa aiba cât mai multe atuuri la reintrarea în jocul actionariatului de la Dinamo. Fara scrupule, fara a avea inima strânsa, dar, culmea, în spiritul jocului de fotbal.
Incredibil, dar paradoxal de adevarat: omul care condamnase fotbalul nostru, în perioada Rocar, la mizeria aranjamentelor de toata jena, s-a opus în aceasta etapa celui mai sigur blat din galaxie.
Ar fi excesiv sa-i multumim omului mereu în negru, dar, parca, dupa ani buni în care a contabilizat numai înjuraturi, si-a gasit detergentul care, vorba reclamei, nu scoate petele de leopard, ci dezvaluie o zona luminoasa si mare cât un 1-1 obtinut cu Dacia Mioveni la Dinamo.
ECHIPA DE 24 DE KARATE SI PORTARUL DE 35 DE ANI
Alexandru Stefan
Dinamo traieste de la o vreme doar din golurile lui Danciulescu. Bratu si Zicu, marile achizitii, se uita la meciuri din tribuna, asta daca se deranjeaza sa bata drumul pâna la stadion, iar Niculescu pare ca se afla sub vraja domnitei Munteanu. Dovada sta lovitura libera batuta de Adrian Cristea în finalul meciului cu Mioveniul, dupa cinci astfel de executii ratate ale specialistului. Cert este ca Dinamo scârtâie din toate încheieturile. Daca o spune Nicolae Badea, un obisnuit al palavragelii, atunci asa este.
Mioveniul a jucat la “ciupeala” si i-a iesit aproape perfect, însa la fel de adevarat este ca bara lui Ganea putea sa naruie totul. Pe undeva ar fi fost nedrept fata de efortul argesenilor, în general, si al portarului Mihai Ilie, în special. Goalkeeperul amintit are vreo 200 de meciuri în Divizia B si abia vreo 5 în prima liga, facându-si veacul pe la Fieni, Câmpina sau Ploiesti si, de trei sezoane, la Mioveni. Ilie a blocat trei suturi într-o faza, a respins o lovitura a lui Niculescu, s-a aruncat la picioarele “câinilor”, o adevarata felina. Un cvasidebutant de 35 de ani care a facut viata amara echipei de 24 de karate!







































Hai ma k eshti dobitoc…ce slbz vrea mata aia curva sa spuna cu: Cel mai sigur blat din galaxie´
Ce gitul mamei tale ,care o suge prin ghena shi pe sub podul ala din afara Bucurestiului, vrei tu sa aratzi..??
Comments are closed.