(gsp)
Preşedintele clubului din Ã…Ştefan cel Mare e urmărit penal chiar de ziua lui!
DNA a înctocmit astăzi dosare de urmărire penală pentru preşedintele executiv al FC Dinamo Cristi Borcea. Alături de alte 12 persoane din lumea fotbalului, oficialul dinamovist va fi cercetat pentru anumite nereguli în cazul unor transferuri a unor fotbalişti români în străinătate. Dintre cele 13 transferuri nominalizate de procurori, nu mai puţin de 7 au legătură cu Dinamo Bucureşti. Vînzările lui Florin Cernat (Dinamo Kiev- 2000), Ciprian Marica (Ã…Şahktior – 2003) , Nicolae Mitea (Ajax Amsterdam 2003), Cosmin Contra (Alaves 1999), Bogdan Mara (Alaves – 2001) , Dan Alexa (Beijing Hunday – 2004 ), Adrian Mihalcea (Genoa 2001 ) , sînt suspectate că au fost făcute prin încălcarea legislaţiei fiscale, iar responsabilii cluburilor ar fi încasat o mare parte din sumele de transfer fara a plati taxele aferente.
Victor Becali şi Mihai Stoica au telefonul închis, iar în locul lui Cristi Borcea răspunde secretara!
„Nu ne facem probleme cu DNA-ul, nu am nici o emoţie, e o prostie” — George Copos
„Am luat la cunoştinţă învinuirile care mi-au fost aduse de DNA. Nu vreau să comentez nimic, voi vorbi mîine într-o conferinţă de presă” — Jean Pădureanu






































