Acasă Revista presei Personalitate multiplă

Personalitate multiplă

131
0

(articole preluate din GAZETA SPORTURILOR)

– Adrian Georgescu

În vremuri de răscruce pentru clubul din Ştefan cel Mare, Ioan Becali declară: “Chiar şi eu mă voi pune la dispoziţia clubului în acest mercato, pentru ca Dinamo să facă bani”. În ce calitate a vorbit Giovanni? De impresar din umbră? Ar fi interesant de ştiut detaliile unei negocieri între fraţi, pentru că am afla un cu totul alt preţ al brînzei. Ca dealer de antrenori şi jucători second hand? Deja banca dinamovistă se numeşte “Prietenii lui Giovanni”, ca în marile meciuri dintre vedete.De fapt, nu Ioan Becali este la dispoziţia clubului, ci clubul este la dispoziţia sa. El nu face transferuri, ci rocade în grup sau schimburi de prizonieri între Timişoara şi Bucureşti. De aceea sperăm că a vorbit în calitate de preşedinte autopropus pe lista de transferări. Nu pentru că ar aduce mulţi bani, ci pentru că de-abia atunci, după cum se exprimă chiar el, “Dinamo se va transforma într-o echipă completă”.

Nici o surpriză

– Radu Paraschivescu

La Dinamo şi la Steaua recunoştinţa nu are ce să caute. Ea e un moft inutilNu e cazul să ne mirăm că avem atîtea motive de mirare. Şi nici nu e nevoie de fine consideraţii psihologice pentru a descoperi termenii în care gîndesc decidenţii primelor două clasate din Divizia A. Din declaraţiile, licitările şi pariurile lor se desprinde un profil care nu-i poate măguli. Ambiţioşi şi revanşarzi, slobozi la gură şi necenzuraţi, resentimentari şi irascibili, verii concurenţi din fruntea clasamentului îşi developează numitorul comun: capacitatea de a-l înjura azi pe cel pe care-l ridicau în slăvi ieri, amnezia oportună, ineleganţa funciară. Mormanele de bani şi kilogramele de caviar nu pot acoperi deşertul sufletesc al acestor oameni tentaţI de ipostaza demiurgică şi eşuaţi în sindromul Chantecler. Şi Ioan, şi George Becali par convinşi că soarele se iveşte pe cer doar prin amabila lor îngăduinţă şi că totul pe pămîntul patriei se rînduieşte în funcţie de priorităţile, antipatiile, capriciile şi nevrozele lor. Pentru asemenea oameni inconsecvenţa nu e un beteşug, iar rostirea de enormităţI face parte din firescul lucrurilor. La despărţirea de foştii antrenori şi la ungerea noilor veniţi, Ioan şi George Becali au mai pierdut o dată meciul cu decenţa. “Cu Esteban Vigo ne-am fi calificat mai departe în UEFA”, a declarat Ioan Becali la puţine ceasuri după ce Andone a ajuns în Cipru. Dacă o atare remarcă ar fi venit din partea unui suporter, nimeni n-ar fi avut ce să obiecteze, fiindcă în contul biletului plătit poţi să-ţi dai cu părerea cît pofteşti. Ieşită însă din gura lui Ioan Becali, formula aduce a mahala fotbalistică şi a mînă înfiptă în şold lîngă uluci. Lumea s-a învăţat de mult să nu aştepte diplomaţie şi bune maniere de la preşedintele lui Dinamo, ceea ce nu înlătură gustul amar lăsat de asemenea vorbe. Întreaga suflare din fotbal, minus Ioan Becali, ştie că Andone merita măcar mulţumiri pentru servicii. Cît a stat la Dinamo, el a adus trofee, recunoaştere şi bani. Toate acestea sînt apă de ploaie pentru omul din loja oficială, care preferă – cunoaştem din ce raţiuni – numirea unui anonim fără palmares şi anvergură. Poate că din Esteban Vigo va creşte un mare antrenor la Dinamo, cine ştie? Deocamdată însă impresia generală e cea a angajării unui turist docil şi acomodant.George Becali s-a abandonat aceleiaşi retorici a ingratitudinii. Pînă la sosirea lui Cosmin Olăroiu, Oleg Protasov era antrenorul ideal şi omul potrivit la locul potrivit. Cînd ucraineanul s-a suit în avion, patronul Stelei a virat spre registrul care i se potriveşte cel mai bine, cel al nerecunoştinţei ţîfnoase, nesupusă nici unui filtru cerebral. “Cu Olăroiu am fi fost în Liga Campionilor”, a decretat George Becali, uitînd că pînă mai ieri cine avea un cît de mic dubiu faţă de Protasov devenea automat duşmanul Stelei, al României, al urşilor grizzly şi al sindicatului de războinici ai luminii. Uitînd, de asemenea, că Protasov a însemnat conturarea unui stil şi întoarcerea Stelei la fotbalul euforic. Nici Olăroiu n-are cum să se simtă prea bine în aceste condiţii. El a îndurat ceva asemănător (şi la fel de nemeritat) la Timişoara, aşa că trecerea de la rolul de frînă în calea progresului bănăţean la cel de bijuterie supersonică în Ghencea nu e scutită de consecinţe imprevizibile. Dar asta îl priveşte direct, personal şi exclusiv. Rostul lui Ioan şi George Becali e să constate că recunoştinţa nu e o floare rară, ci o buruiană nocivă. Care trebuie smulsă fără milă şi aruncată cît colo. Doar sîntem la fotbal, nu în romanele cavalereşti. Defilăm cu Esteban Vigo şi fiindcă lecţiile lui Lazarillo de Tormes sau Amadis de Gaula ne sînt inaccesibile.

Meseria mea, transferul

În cariera lui Pleşan, numărul echipelor la care a jucat tinde să-l depăşească pe cel al golurilor înscrise. Ca să nu mai punem la socoteală numărul echipelor la care a visat dintotdeauna să joace. Mijlocaşul oltean a declarat credinţă veşnică la mai multe culori decît are spectrul cromatic şi n-a refuzat nici o ofertă, nici măcar în stadiul de zvon. Ar juca la Steaua? Sigur, oricînd, chiar şi gratis. Ar rămîne la Dinamo? Sigur, e visul lui din copilărie. S-ar întoarce la Craiova? De ce nu? Ar pleca la Poli? Bineînţeles, semnează şi cu ochii închişi. Suporterii pot comenta cît vor, dar n-au cum să nege că Pleşan e un adevărat profesionist. Profesionist în transferuri.