Acasă Revista presei Planuri

Planuri

124
6

(ProSport)

Florin CARAMAVROV

 

Dinamo a început să-şi construiască echipa pentru Champions League. Nu, nu pentru anul ăsta, staţi liniştiţi. Nici cu Torjelinho, nici măcar cu Ronaldinho, Dinamo n-ar avea vreo şansă pentru locurile de Ligă din acest sezon. Strategia pare clară. “Ne facem echipă pentru campionatul următor, luăm titlul şi jucăm direct în Liga Campionilor”, e planul lui Borcea şi al celorlalţi acţionari dinamovişti. Dar cel mai important pentru fanii campioanei en-titre este faptul că Dinamo are în sfârşit o strategie.

Revenind la Torjelinho, vi se pare mai uşoară concurenţa cu Adrian Cristea decât cea cu Bădoi şi Abiodun? Cristea a fost poate cel mai bun dinamovist în sezonul de toamnă-iarnă, în timp ce Bădoi nu prea a prins primul unsprezece la Steaua. Tare mi-e că micul talent din Banat o să frece banca de rezerve mai ceva ca la Poli. Doar dacă nu i se găseşte un alt post, cum ar fi de exemplu cel de mijlocaş stânga, dar aici e Boştină şi revine Zicu.

Despre Mansour. Senegalezul e omul execuţiilor de senzaţie, însă acestea apar rar, chiar foarte rar.  Nu cred că Dinamo va avea răbdarea să-l aştepte pe Mansour un număr x de etape până când acesta va găsi “foarfeca” salvatoare. Sau poate că Mansour, proaspăt căsătorit şi la casa lui, va înţelege că pentru a deveni fotbalist de top nu e de ajuns doar talentul, ci şi munca de la antrenamente.

Una peste alta, venirile lui Torje şi Mansour la Dinamo sunt o lovitură, de imagine pe moment, dată de oficialii “câinilor” mai ales Stelei, care se chinuie în continuare să facă un transfer după împrumutul lui Habibou.

6 COMENTARII

  1. Cristea va juca in centru,pentru ca acolo da cel mai bine randament,iar Zicu in spatele atacantilor.

  2. eu zic k torje va fi sigur pe dreapta iar cristea in stanga lasandu-l pe zicu central sau in atac…deci torje va avea sanse sa joace…dk nu o va face bine atunci el se autoexclude din primul11

  3. Torje este o perla neslefuita care se afle acum in curtea noastra… Trebuie lucrat la greu cu acest copil. Daca se va impune in “primul 11” depinde numai de el…

  4. —————–B.LOBONT———————

    ———————————————-

    -TODOROVSKI—–R.STEFAN–MOTI——-PULHAC—

    ———————————————-

    ——————-ROPOTAN——————–

    -TORJE——————————-ZICU—–

    —————-A.CRISTEA———————

    ———————————————-

    ———–MANSOUR——–L.GANEA————-

    ps – p dreapta ar fi indicar un fundash dreapta d la juniori nostrii …

  5. pulhac ar trebui sa dispara din primul 11.ar trebui luat un fundas stanga.iar ganea ar trebui sa se forteze ceva mai mult,golul de la arad nu cred ca e destul

Comments are closed.