(articol preluat din GAZETA SPORTURILOR)
– Cătălin Tolontan
Hagi are o problemă. Bineînţeles că el vrea să facă echipă la Timişoara. Bineînţeles că are în cap să aducă fotbalişti cît mai buni, precum Pleşan, Vlad Munteanu, Moţi sau Dănciulescu. Bineînţeles.
Dar mai e ceva. Achiziţiile lui “Poli” au ceva caritabil. Ca atunci cînd treci pe lîngă un spital şi îţi vine să dai cu bagheta, ca Zîna Măseluţă, şi să-i poţi lua de acolo pe toţi oamenii în pijama, care se uită cu ochi lungi spre ieşire.
În fiecare antrenor stă pitită ambiţia recuperării unor fotbalişti pierduţi. Vocaţia de a restaura destine sparte. Cîndva, şi pe Hagi l-a ajutat Lucescu, transferîndu-l la Brescia şi apoi în echipa ideală a World Cup ’94. Numai că Lucescu devenise un nume. Lucescu era la ora cînd nu mai trebuia să dovedească.
Plus că a găsit în Hagi un caracter tare, care a strîns din dinţi şi a ştiut ce să ia bun din antrenorul Lucescu şi cum să depăşească umbrele omului cu acelaşi nume. Informaţie care de obicei se evită: după acei ani duri petrecuţi împreună, raporturile lor sînt distante. Doar preţuire. Atît.
Se poate repeta modelul S.O.S. la “Poli”? De pildă, pe Hagi l-a obsedat soarta de fotbalist a lui Pleşan. “L-a stricat mediul! Poate reveni pentru că are un talent uriaş”, obişnuieşte antrenorul să spună apropiaţilor.
Grea sarcină! Şi mare risc îşi asumă Hagi! După un import masiv de nume, obţinut de Olăroiu, şefii lui Poli se aprovizionează din nou cu un lot de lux, care trebuie să-şi probeze rapid valoarea. Greu, Hagi!
OK, Dănciulescu intră în categoria învingătorilor. Dar Pleşan, Moţi şi Vlad Munteanu sînt fotbalişti buni şi o colecţie de probleme. Va şti Hagi să-i schimbe? Răspunsul, în 2006. Aiurea! În cîteva luni!






































