Acasă Revista presei Pulhac si Goian, exclusi!

Pulhac si Goian, exclusi!

123
6

(gsp)

 

Cei doi fundaşi vor fi puşi pe lista de transferuri. Torje şi Ropotan au fost iertaţi, dar nu vor juca mîine, contra Argeşului

 

Aseară au apărut primele măsuri concrete după scandalul cu dinamovişti cîntînd manele proSteaua. Doi vor plăti, doi scapă. Un grup de suporteri s-a întîlnit ieri după-amiază la stadion cu Cristi Borcea, Vasile Turcu şi Nicolae Badea, pentru a discuta despre escapada jucătorilor filmaţi în timp ce consumau alcool şi se distrau. "Este inadmisibil ce au făcut ăştia! Ã…Şi-au bătut joc de numele lui Dinamo. Protejaţi-ne mîndria şi daţi-i afară pe toţi patru!", au cerut vehement fanii. Ã…Şefii au încercat să-i calmeze şi pînă la urmă au adoptat o soluţie de compromis. Pulhac (cel care cînta cu foc "Steaua e numai una") şi Lucian Goian (care filma cu un telefon mobil scena de la petrecere) vor fi anunţaţi în curînd că nu mai fac parte din lotul "cîinilor" şi că vor fi puşi pe lista de transferuri. Roş-albii vor încerca să-i vîndă, însă e greu de crezut că fundaşilor li se vor găsi repede echipe. Goian a fost mai mereu rezervă şi a gafat deseori, în timp ce Pulhac e accidentat şi va fi apt abia peste jumătate de an.

 

"TREBUIE SÄ‚ NE SCOATEM BANII"

Torje şi Ropotan au parte de un tratament mult mai blînd. Acţionarii le-au explicat suporterilor înfuriaţi că nu pot renunţa la cei doi mijlocaşi aşa uşor: "Pe Torje am dat două milioane de euro, iar Ropotan abia a prins echipa naţională. Sînt tineri, de viitor. Ne mai putem folosi de ei, plus că e posibil să luăm bani buni pe ei dacă îi vindem. Dar nu aşa, să-i dăm afară în şuturi". Totuşi, sînt şanse foarte mari ca Torje şi Ropotan să nu fie folosiţi mîine seară, în meciul cu FC Argeş, pentru a se evita astfel expunerea lor în faţa furiei fanilor.

 

"Fără violenţă!"

Ieri după-amiază, Nicolae Badea, Cristi Borcea şi Cornel Dinu au avut o întîlnire cu fanii pentru a încerca să detensioneze atmosfera existentă între suporteri şi jucători după scandalul de la petrecerea lui Torje. Ã…Şefii i-au rugat pe fani să nu depăşească măsura la meciul cu Argeşul şi să se limiteze doar la scandări. "Oricum, dacă va fi vreun incident, camerele de supraveghere vor filma totul şi îi vom trage la răspundere pe vinovaţi", au avertizat conducătorii "cîinilor".

 

Doi petrecăreţi out

Conducerea lui Dinamo a decis ieri să-i excludă din lot şi să-i pună pe lista de transferări pe Pulhac şi pe Lucian  Goian, în urma scandalului manelelor pro-Steaua. Ceilalţi petrecăreţi, Ropotan şi Torje, vor face parte din lot pentru meciul de mîine cu FC Argeş. Rednic a fost oarecum forţat să apeleze la ei, după ce zilele acestea s-au accidentat Tamaş, Niculae şi Lobonţ. "Asta este, mă voi comforma", a comentat aseară Goian. (Bogdan Steriopol)

 

Au ascultat şi manele pro-Dinamo

Pe unul dintre site-urile suporterilor, dinamomania.net, a fost postat ieri un video în care se vede că la petrecerea de la ziua lui Torje nu s-au ascultat doar melodii dedicate Stelei, ci şi maneaua compusă de Jean de la Craiova pentru "cîini", "Vine Borcea cu spartanii". După apariţia primului film, în care dinamoviştii cîntau "Steaua e numai una", ei au încercat să se apere spunînd că doar şi-au ironizat rivalii din Ghencea după ce făcuseră un concurs pentru a stabili care dintre cele două melodii e mai frumoasă.

 

Muresan il vrea pe Pulhac, Badea nu-l da

Presedintele lui CFR Cluj, Iuliu Muresan, si-a exprimat interesul de a-l achizitiona pe Cristi Pulhac dupa aflarea vestii ca fundasul dinamovist este pus pe lista de transferuri de formatia din Stefan cel Mare: "Mă interesează Pulhac. Aştept să fie liber de contract", a zis Muresan la Informatia. Mutarea a fost respinsa de presedintele Nicolae Badea, la Fanatik Show, la Telesport: "Este posibil ca Pulhac sa joace in retur cu CFR, dar in meciul direct, in tricoul lui Dinamo".

 

Nicolae Badea: "Ropotan si Torje trebuie sa inteleaga ca vor trece printr-un purgatoriu"

Oficialul "cainilor" spune ca Dinamo le va mai da o sansa lui Torje si Ropotan pentru ca sunt jucatori de viitor, in care clubul a investit si care nu trebuie tratati cu ostilitate de suporteri: "Eu nu pot sa spun daca jucatorii vor evolua cu Argesul. Ropotan si Torje au fost in marea majoritate a meciurilor titulari la Dinamo. Am vorbit cu ei de luni seara, trebuie sa inteleaga ca vor trece printr-un "purgatoriu". Ei isi doresc sa joace, nu sa se ascunda, sa isi asume atitudinea copilareasca pe care au avut-o, anturajul insuficient evaluat, dar sunt jucatori tineri si de perspectiva, componenti de baza ai nationalei de tineret, Dinamo a investit in ei, ei au depus efort, trebuie sa ne gandim si sa acceptam ca ambii jucatori au facut fata meciului de la Timisoara, unde am avut 30.000 de oameni ostili lui Dinamo in general si lui Torje in special. Au mai fost asemenea situatii cu reactii ale suporterilor, important e psihicul. Inca de luni s-au lansat alerte in legatura cu integritatea fizica a jucatorilor, dar eu cred ca suporterii fideli ai lui Dinamo", a zis Badea la Fanatik Show, la Telesport.

 

 

Pleacă Julio Cesar?

Remus Răureanu

 

Julio Cesar Correa nu mai este în gratiile conducerii dinamoviste. Informaţi de fani că brazilianul petrece pînă tîrziu în noapte, acţionarii se gîndesc să renunţe la fundaşul de 30 de ani

 

Partida cu FC Argeş ar putea fi ultima pentru "transferul verii", aşa cum a fost supranumit Julio Cesar Correa, fobalistul care a trecut în carieră pe la Real Madrid şi AC Milan!

În urma scandalului provocat de Torje, Pulhac şi Ropotan, care au băut şi au cîntat manele pro-Steaua, conducerea lui Dinamo a pornit o anchetă pentru a depista şi alţi fotbalişti care duc o viaţă extrasportivă necorespunzătoare. Suporterii au dat şi ei o mînă de ajutor. În posesia lor a intrat un film care îl înfăţişează pe Julio Cesar petrecînd în compania mai multor fete şi consumînd băuturi alcoolice în hotelul în care este cazat. Caseta a ajuns apoi în mîinile conducerii, iar şefii au luat foc.

 

Economie de 200.000 de euro

"Nu mai acceptăm nici un fel de ieşiri în decor, totul se sancţionează financiar şi se merge chiar pînă la excludere", spun oficialii, care iau în calcul o reziliere a contractului lui Julio Cesar.

Despărţirea i-ar scuti pe acţionari şi de plata unui bonus consistent către brazilianul de 30 de ani. Sud-americanul a primit 160.000 de euro la semnătură, încasează 10.000 de euro pe lună şi urmează să mai primească 200.000 de euro în cazul în care evoluează ca titular în 50% din totalul partidelor din campionat.

 

Depinde şi de Moţi

Acţionarii se vor întruni într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie săptămîna viitoare, după meciul cu FC Argeş, urmînd să analizeze ultimele evenimente petrecute pe plan sportiv, dar şi ieşirile în decor ale fotbaliştilor. Atunci se va hotărî şi dacă Julio Cesar va mai rămîne sau nu la Dinamo. "Este fotbalist bun, dar viaţa de noapte îl strică. Dacă nu înţelege că trebuie să-şi schimbe comportamentul, ne dăm mîna şi «La revedere!». Dar depinde şi de Moţi. Dacă nu se va întoarce Cosmin de la Siena, rămînem descoperiţi în defensivă", spun "cîinii".

 

A schimbat 11 echipe

Faptul că Julio Cesar Correa are probleme în a-şi găsi locul la un club o demonstrează şi CV-ul brazilianului. El nu a rezistat nicăieri mai mult de două sezoane, ba, mai mult, la multe echipe a evoluat doar şase luni sau un an. Marathon, Real Madrid, AC Milan, Sociedad, Benfica, Austria Viena, Valladolid, Bolton şi Tigres sînt formaţiile pe la care a stat doar un sezon, singurele excepţii fiind Valladolid, între 1996-1999, şi Olympiakos, 2006-2008.

 

12 partide a evoluat Julio Cesar Correa pentru Dinamo, din totalul de 17, în toate jucînd ca titular

 

Ultimele noutăţi de la Dinamo

 

– Dolha va debuta mîine în campionat pentru "cîini", după ce a jucat pînă acum doar în două partide din Cupa României. "Ema, ştim că ai valoare de Dinamo! Arată-ne că ne putem baza pe tine", i-au transmis suporterii pe dinamovisti.ro.

– Cornel Dinu şi-a lansat, ieri, într-o festivitate organizată la sala de trofee a clubului Dinamo, cea de-a doua parte a cărţii autobiografice "Jucînd cu destinul". "Dacă mai am timp, voi termina şi volumul trei, care va cuprinde toată perioada postcomunistă", a dezvăluit Mister.

– 51% dintre fanii care au votat pe dinamovisti.ro preferă ca roş-albii să termine pe 2 decît s-o vadă Steaua victorioasă luni, în partida cu Unirea Urziceni.

6 COMENTARII

  1. nu mi se pare normal ca 2 sa fie iertati iar ceilalti 2 exclusi din lot…daca in loc de pulhac si goian ar fi fost loby si cu danciu,at ar mai fi fost exclus din lot careva?

    RUSINE jUCATORILOR,RUSINE KAKTIONARILOR…

    eu mi-as dori sa fie toti 4 dati afara.

    k la noi la nimenea …

  2. Eu nu sunt de acord cu nici o excludere pe criteriul ca au cantat ceva. Daca tranteau un meci cu oierii, da! insa asa, pentru ce sa renuntam la ei? Si cu cine sa jucam?cu maseourul clubului?Cu femeia de serviciu?”Cine nu a gresit niciodata sa arunce primul cu piatra!”

  3. nu sunt sanatosi la cap… aveti probleme cu capul….ce face ti voi acum nu e decat o mare prostie…pt ce sa plece 4 juacatori tineri de viitor din clubul nostru… ce daca danciu,bostina,cristea au scandat odata impotriva noastra asta inseamna ca trebuie da ti afara? nu va gandi ti si la viitorul lui dinamo…???? normal ca nu.. voi va duceti pe stadioane doar sa va bate ti sa aprinde ti torte si sa cauza ti numai probleme clubului… nu zic ca nu au gresit.. dar nu trebuie sa se ajunga la excluderea din lot…pulhac torje ropotan sunt jucatori de viitor… ce va convine? sa fie dati afara si sa terminam pe 3 4 5 in spatele spurcatilor sau sa fie amenda ti… ierta ti .. si sa fim campioni…gandi ti va la Clubul Dinamo … nu la voi….nu zic sa le fiti alaturi dar nu trebuiesc exclusi in nici un caz.. sunt prea importan ti pt echipa…. deocamdata…

  4. e doar o alta intoxicare a gastii slugilor proaste…toti de la Dinamo au infirmat asta…bt the way ati vazut k nu e nici o stire pe siteul sclavilor despre partea a 2a a casetei?

Comments are closed.