Acasă Revista presei Rasplatit

Rasplatit

130
3

(Gazeta Sporturilor)

Cătălin Gheorghiu

 

Curtat insistent de formaţiile din Occident, lui Adrian Cristea i-a fost mărit contractul pentru a fi ţinut în Ã…Ştefan cel Mare

 

Evoluţiile lui Adrian Cristea de anul trecut şi cele din debutul actualului sezon l-au determinat pe Mircea Rednic să-l desemneze pe mijlocaşul de 23 de ani drept unul dintre oamenii de bază ai "cîinilor". Plecarea lui Fabrice Fernandes, care cîştiga 18.000 de euro pe lună, i-a adus lui Cristea o mărire consistentă de salariu, de la 40.000 de dolari la aproximativ 70.000 de dolari. Asta şi deoarece evoluţiile lui Cristea au atras atenţia echipelor din Occident, iar oficialii roş-albilor nu doresc să mai vîndă nici un jucător pînă nu acced în grupele Champions League.

Cel care a intervenit pe lîngă şefi pentru mărirea contractului a fost chiar Mircea Rednic, cel care i-a relansat cariera internaţionalului, acordîndu-i credit o dată cu sosirea sa pe banca tehnică. "Cristea a crescut mult în ultimul timp şi a devenit un om de bază al lui Dinamo. Este un jucător foarte bun, însă trebuie să continue aceleaşi evoluţii. Ã…Ştiu că poate mai mult, este un fotbalist cu reale calităţi", a spus "Puriul".

 

3 selecţii în echipa naţională a României a adunat Adrian Cristea, fiind convocat cu Luxemburg, Moldova şi Turcia

 

Rednic revolution

După un an încununat cu obţinerea celui de-al 18-lea titlu şi cu o participare după 18 ani în primăvara europeană, Mircea Rednic a intrat în inimile suporterilor. Aceştia au ajuns să-şi afişeze dragostea faţă de tehnicianul de 45 de ani şi prin graffiti pe zidurile din centrul Bucureştilor. Undeva pe bulevardul Carol din Capitală, pe unul dintre pereţi tronează imaginea "Puriului", pe care este inscripţionat mesajul: Mircea Rednic Revolution.

 

"Nu cred că pleacă!"

Patronul Marian Iancu speră ca mijlocaşul Dan Alexa, care este dorit de Dinamo, să nu părăsească gruparea de pe Bega. "Nu cred că Alexa va pleca, sînt convins că va rămîne la Timişoara mai ales că şi-a prelungit şi contractul. El are o clauză de 1.200.000 de euro, dar chiar dacă va fi achitată, nu cred că el va onora o eventuală ofertă. Din moment ce şi-a prelungit contractul, cred că va rămîne aici", a spus Iancu. (Dana Surulescu)

 

Cu ochii pe Lazio

Dinamoviştii au intrat ieri în cantonament la Săftica unde s-au antrenat alături de "secundul" Iulian Mihăescu şi de preparatorul fizic Marco Oneto, întrucît Mircea Rednic a asistat aseară la partida dintre Lazio şi Torino. Roş-albii au aşteptat cu nerăbdare prima partidă a lui Lazio din campionatul italian, urmărind în direct meciul transmis de Boom Sport One.

3 COMENTARII

  1. Dupa 1 luna de zile de cand imi bat gura ca Adi Cristea e cel mai bun mijlocas ofensiv din tara, si ca Dinamo nu joaca nimic fara el la centru, s-au gandit si specialistii sa vorbeasca despre el. Daca era vorba de vreo oaia, era deja ridicata in slavi si transferata la Manchester pentru 30 de milioane de euro. Cam mult le-a luat sa vada in Cristea un mare talent si un viitor mare jucator.

  2. si eu zic ca e bun… sper sa faca un meci mare marti si de acolo sa-si gaseasca un club mare in europa la anul, ca sigur il dau “actionarii nostri mult iubiti”

    Dinamo!

  3. Mie mi se pare ca Adrian Cristea aduce ca stil de joc si fizic cu Mutu. Uneori Cristea are sclipiri de geniu care fac diferenta. Daca mai progreseaza Cristea poate ajunge un fotbalist de top. Prima ocazie cu Lazio!

Comments are closed.