(Gazeta Sporturilor)
Mircea Rednic era mulţumit după meci de evoluţia jucătorilor săi: "A fost o victorie meritată, muncită, mai ales că am jucat cu un adversar care ne-a pus probleme mai ales în prima repriză. Sînt mulţumit de cum a decurs partida, am cîştigat cu 3-0 dar am mai avut ocazii, putea fi şi mai clar. Mă bucur că am reuşit ca după 15 minute să echilibrăm jocul şi să avem iniţiativa".
Rednic: "Mai schimbăm echipa în funcţie de adversar"
Dinamo a învins în ultima partidă înaintea meciului de la Roma şi e pe drumul cel bun: "Mai schimbăm echipa şi în funcţie de adversarii întîlniţi. Lazio e o echipă foarte puternică, noi am venit aici să cîştigăm. Acolo mergem să scoatem un rezultat bun, tînînd cont că sînt două manşe. Trebuie să fim agresivi, să le punem probleme. Am jucători care pot să facă asta. Mă bucur pentru ei şi mai ales pentru cei doi mijlocaşi centrali care au jucat foarte bine astăzi, dar şi Ropotan, Izvoranu… uşor-uşor începem să jucăm", a declarat după meci Mircea Rednic.
Adi Cristea, la al doilea gol în 3 etape
Adrian Cristea a marcat a doua oară în acest campionat, după ce mijlocaşul reuşise să marcheze şi în prima etapă, golul de 1-1 cu Gloria Buzău. Iată cele două goluri ale lui Cristea din primele 3 etape ale Ligii 1.
Bratu şi Zicu, prima dată rezerve
După înfrîngerea cu 0-2 de acasă, etapa trecută cu FC Vaslui, Mircea Rednic a promis schimbări în primul 11. Astfel, în echipa cu care a început meciul cu Ceahlăul, nu s-au mai regăsit Ianis Zicu şi Florin Bratu, titularizîndu-i în schimb pe Dănciulescu şi Opriţa. Ianis a intrat totuşi în minutul 34, din cauza accidentării lui Cătălin Munteanu şi a avut numeroase şanse a înscrie. Atacantul a intrat în minutul 63 în locul lui Opriţa, dar nu a reuşit să înscrie, avînd totuşi cîteva ocazii importante.






































