(articole preluate din Gazeta Sporturilor)
Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu
După cinci înfrîngeri şi tot atîtea egaluri, ca antrenor, împotriva Stelei, Mircea Rednic spune că îşi doreşte să-i învingă azi pentru prima oară pe roş-albaştrii
Tehnicianul lui Dinamo, Mircea Rednic, tînjeşte după un succes împotriva rivalilor din Ghencea. Ca antrenor, “Puriul” i-a întîlnit pe roş-albaştri de zece ori, însă n-a reuşit niciodată să se impună, înregistrînd cinci eşecuri şi tot atîtea remize.
“Ne dorim foarte mult să cîştigăm acest meci, pe care l-am pregătit foarte bine. Nu avem nici probleme medicale, sîntem în efectiv complet şi ne dorim să facem o partidă mare. Steaua este o echipă puternică, omogenă, care practică un joc modern. Tocmai de aceea vreau să o bat! Mi-era dor de un derby Dinamo-Steaua, voi avea emoţii mai mari decît atunci cînd eram jucător. Vreau să sparg gheaţa, să obţin prima victorie, ca antrenor, împotriva Stelei. Oricum, îi pregătesc nişte surprize lui Olăroiu, cred că şi el va avea ceva pentru mine”, a spus Rednic.
Tehnicianul de 44 de ani a precizat şi de cine se teme cel mai mult de la Steaua, indicîndu-l pe Nicolae Dică. “El e cel mai periculos jucător al roş-albaştrilor, e mereu acolo unde trebuie. Îl apreciez foarte mult ca jucător. Sînt momente în care nu se vede în joc, după care poate fi strălucitor. Şi Nicoliţă e periculos, dacă e în formă bună. Este un meci foarte important pentru noi şi nu se pune problema ca băieţii mei să se relaxeze, pentru că dacă le oferim steliştilor o şansă, ne dau două goluri!”, a completat “Puriul”.
“Nu mă înţeapă inima cînd văd Steaua în grupele Ligii, dar mă ambiţionează teribil! Vreau şi eu să joc cu Dinamo în această competiţie”
Mircea Rednic
“Victorie ca la Kiev”
Răzvan Rotaru,Cătălin Barzaghideanu
Cosmin Olăroiu îşi doreşte o victorie clară, precum cea din Liga Campionilor.”În sfîrşit, joacă şi Steaua cu o echipă bună”, a spus directorul executiv al “cîinilor”, Cristi Borcea, la finalul partidei de la Vaslui, prefaţînd derby-ul de diseară. Ieri, Cosmin Olăroiu i-a replicat: “Probabil el consideră că Dinamo nu se compară cu echipe precum Standard Liege sau Dinamo Kiev. La fel de bine pot spune şi eu că Steaua a întîlnit în această perioadă adversari mult mai puternici decît ai lor în cupele europene”. Acesta a mai spus că speră ca elevii săi să repete evoluţia bună de săptămîna trecută din Champions League: “Sper să reuşim un rezultat mare, precum cel cu Dinamo Kiev, dar pentru asta trebuie să nu mai repetăm greşelile pe care le-am făcut în partida cu Rapid. Ne lipseşte Neşu, care avea un rol foarte important în angrenajul echipei, dar sper să găsim o soluţie pentru a-l înlocui”, a declarat Oli.Apoi, tehnicianul echipei din Ghencea a vorbit şi de atacanţii echipei rivale, la adresa cărora a avut numai cuvinte de laudă. “Niculescu şi Dănciulescu sînt jucători valoroşi şi e normal să înscrie multe goluri. În plus, a venit şi Ganea, pe care îl ştim cît de bun e. Dinamo are un atac redutabil, dar nu ne este teamă de ei”, a încheiat Olăroiu.
100.000 de euro
Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu
Rednic a dezvăluit ieri că avea promisă o primă consistentă din partea Rapidului, dacă împiedica Steaua în ultima etapă a sezonului trecut
În ultima etapă a campionatului trecut, FC Vaslui, cu Mircea Rednic antrenor, a pierdut acasă cu 4-0 în faţa Stelei, roş-albaştrii luînd titlul în dauna Rapidului. A fost un meci controversat, giuleştenii acuzînd că Steaua a învins la Vaslui prin non-combatul gazdelor, idee susţinută atunci şi de finanţatorul moldovenilor, Adrian Porumboiu. Şi fanii moldoveni l-au acuzat duminică pe Rednic la meciul cu Dinamo că ar fi vîndut special acea partidă, pentru că titlul cîştigat de Steaua a permis “cîinilor” să se califice în cupele europene.
Mircea Rednic a decis să dezvăluie ieri cîteva amănunte legate de acea întîlnire dubioasă: “Am spus de multe ori că mi-a rămas un gust amar după acel meci. Eu aveam promisă de la acţionarii cu care am lucrat la Rapid suma de 100.000 de euro pentru un egal care să încurce Steaua, iar banii erau la Huşi! Eram nebun să nu-i iau?”
În vară, doi dintre jucătorii Vasluiului, Valentin Badea şi Bogdan Panait, au ajuns în Ghencea, iar tehnicianul dinamovist a lăsat să se înţeleagă că ei n-au fost străini de înfrîngerea lamentabilă a moldovenilor.
“Chiar dacă aveam semnătura pe contractul cu Dinamo, eu am vrut să-mi apăr corect şansele, din respect pentru jucătorii mei. Fotbaliştii care au rămas la Vaslui au jucat pe bune. Eu bag mîna în foc că n-ar face murdării. Ceilalţi, care au plecat, trebuie arătaţi cu degetul! Au rămas fraierii. Aşa se întîmplă de fiecare dată: şmecherii pleacă, fraierii rămîn!”, a mai zis Rednic.
S-a luat de Vali Badea
În vară, cînd a venit ca antrenor la Dinamo, Mircea Rednic avea promisiunea atacantului vasluian Valentin Badea că îl va însoţi în Ştefan cel Mare. Însă Steaua s-a mişcat foarte repede, asigurîndu-şi serviciile vîrfului. Rednic nu l-a iertat pe fostul său elev de “ţeapa” trasă. “Am văzut că Vali Badea îi mulţumeşte lui Sdrobiş că l-a făcut fotbalist. A uitat că a lucrat un an şi jumătate cu mine sau că l-am dus în Belgia să se opereze. Doar cînd e de rău şi-aduc oamenii aminte de tine! Asta e recunoştinţa. Şi Vali Bădoi mi-a uitat numărul de telefon. Nu e un reproş, e realitatea”, a spus Rednic.
A făcut şedinţă cu jucătorii
Mircea Rednic a declarat ieri că şi-a băgat luni fotbaliştii în şedinţă, nemulţumit de atitudinea lor în anumite momente ale meciurilor cu Xanthi (4-3) şi FC Vaslui (2-1). “Şi cu grecii, şi cu moldovenii am luat goluri în prelungirile primei reprize, respectiv a părţii secunde. N-avem voie să ne mai relaxăm, mai ales că acum jucăm împotriva Stelei”, a criticat antrenorul.
“Să vină cu bani de acasă”
Roş-albii nu au o primă specială pentru partida cu Steaua, ei urmînd să cîştige cîte 10.000 de dolari dacă înving în această seară, dar şi în următoarele două etape, pe FC Argeş şi pe Rapid. “Nu o să le dau jucătorilor bani de la mine dacă bat pe Steaua. E o datorie de onoare să învingă! Ce poate fi mai frumos decît un succes într-un derby? Ar trebui să vină ei de acasă cu bani să joace într-un astfel de meci”, a declarat, amuzat, Rednic.
Cohn: “Îi batem”
Vladimir Cohn crede că Dinamo se va impune în această seară în faţa Stelei. “Cred că oboseala îşi va spune cuvîntul în jocul adversarilor noştri. Steaua va fi marcată de oboseala şi tensiunile competiţiilor în care este angrenată. Roş-albaştrii vor evolua sub o mare presiune. Secretul lor e cum va juca Dică. Dacă nu e în formă, n-au nici o şansă. Dică e artist! Dinamo va învinge cu 2-1 sau 3-2. Trebuie să avem şi noroc, prea am avut ghinion în ultimele întîlniri cu cei din Ghencea”, a declarat ieri acţionarul roş-albilor.
Ze Kalanga: “Mi-aş dori să dau gol”
Este primul mare derby şi pentru angolezul Ze Kalanga, unul dintre fotbaliştii apreciaţi pentru evoluţiile din ultimele trei partide. “Am înţeles de la colegi că un meci cu Steaua este ceva unic pentru un dinamovist. Sper să facem un joc bun şi să-i mulţumim pe suporteri, fiindcă am văzut că sînt extrem de fericiţi atunci cînd Dinamo învinge. Mi-aş dori să dau un gol, ar fi fantastic, fiindcă ar fi prima reuşită pentru echipa mea”, a declarat africanul de 23 de ani.
“Vreau să dau gol din nou”
Eduard Apostol
Claudiu Niculescu spune că duelul cu Steaua e un derby între două forţe ale României, care au rezultate şi în Europa
– Claudiu, eşti supărat de faptul că n-ai fost folosit nici un minut la ultima etapă de la Vaslui?
– Am fost puţin botos, cum spunea nea Mircea Rednic, doar nu sînt jucătorul căruia să-i convină că e rezervă. Dar hotărîrile antrenorului nu se discută. Dînsul hotărăşte ce e mai bine pentru echipă.
– Ce reprezintă pentru tine un derby împotriva Stelei?
– Un mare meci. Sînt mîndru că pot participa la astfel de întîlniri, fiecare partidă cu Steaua are ceva aparte, unic. Acum se vor duela două formaţii în mare formă, o demonstrează rezultatele din ţară şi din cupele europene. Va fi o luptă între două forţe.
“Ca voinicul din poveste”
– Dintre jucătorii dinamovişti ai cele mai multe goluri împotriva Stelei.
– M-aş bucura enorm să mai adaug încă o reuşită la colecţie. Cunosc satisfacţia oferită de un gol în poarta Stelei. Poate miercuri seară o voi regăsi. În plus, nu i-am mai învins de multă vreme în campionat, din primăvara lui 2004. A mai fost succesul din Supercupă anul trecut. A venit timpul să-i învingem. Am avut şi ghinion la ultimul meci, Steaua ne-a egalat pe finalul partidei.
– Cît crezi că va mai rezista liniştea în Ştefan cel Mare, o grupare marcată de scandaluri, mai ales în primăvara trecută?
– Rezistă, fiindcă sînt şi rezultate. Dinamo creşte ca voinicul din poveste, sîntem pe un drum bun! Tocmai de aceea mi-ar plăcea să văd doar steaguri roş-albe la acest derby. Suporterii ştiu să creeze o atmosferă fantastică şi, împreună, putem învinge.
Claudiu Niculescu pariază pe o victorie a dinamoviştilor: “După 7 victorii consecutive în campionat, firesc ar fi să urmeze a opta. Ce fericit aş fi!”
5 reprezinta numarul de goluri a marcat Claudiu Niculescu ca jucător al “cîinilor” în derbyurile cu Steaua, în toate competiţiile în care cele două echipe s-au întîlnit.
“Joc de risc maxim”
Corina Marinaş
– Domnule Corpodean, la ultimul derby Steaua-Dinamo pe care l-aţi arbitrat a fost un adevărat scandal. Vă e teamă de meciul de mîine?
– Ţin minte acea partidă, dar atunci au fost reacţii la cald ale jucătorilor, care s-au dovedit apoi nejustificate. Cei de la Steaua au acuzat că mingea a fost mişcată înainte de executarea loviturii libere şi înainte să fluier, dar înregistrările au dovedit că n-am greşit.
– Este o presiune mai mare pe arbitri după ceea ce s-a întîmplat la Steaua-Rapid?
– Este un examen important pentru această brigadă. Îl pregătim ca pe un joc de risc maxim şi ne dorim să avem capacitatea de a evalua pe măsură.
– Domnul Gigi Becali spune că, dacă va simţi o tentă pro-Dinamo, va intra pe teren…
– Dînsul este un tip simpatic şi face aprecieri pe măsura aşteptărilor spectatorilor. Eu îl respect şi mă simt pregătit pentru joc. Sper să nu dezamăgesc.
“Intru după el pe teren”
Răzvan Rotaru, Eduard Apostol
Gigi Becali îl ameninţă pe Corpodean că, dacă va dezavantaja Steaua, va fi alergat pe teren. Aflat în imposibilitatea de a aduce o brigadă străină, din cauza timpului prea scurt, preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, l-a ales pe Sorin Corpodean să conducă derby-ul de azi. “După prestaţia lui Salomir din meciul Steaua-Rapid am fost atît de supărat, încît am vrut să aduc arbitri străini, dar n-am mai avut timp la dispoziţie. L-am desemnat pe Corpodean, pentru că e unul dintre cei mai în formă şi are meci internaţional peste două săptămîni, iar asistenţi vor fi Vidan şi Nagy. Aceasta este brigada pentru partida Franţa-Insulele Faroe, deoarece Corpodean a fost reabilitat de UEFA”, a explicat “Vîlcea”.
Gigi ameninţă
“Am să-l urmăresc pe Corpodean atent în primele 5-10 minute, pentru că atunci se vede tenta unui arbitru şi pentru ce echipă trage. Dacă simt ceva, intru după el pe teren. Acest Corpodean are mare talent să te ciupească, iar eu mor atunci cînd un ne ciupeşte tot meciul”, a ameninţat Gigi Becali. “Nu-mi fac probleme însă să mă fure arbitrii, pentru că nu poate nimeni să facă asta”, a încheiat Gigi.
Dinamo nu comentează
Oficialii dinamoviştii n-au vrut să comenteze delegarea brigăzii pentru întîlnirea de azi, dar i-au ironizat pe roş-albaştri. “Cei de la Steaua sînt nişte băieţi foarte drăguţi şi simpatici, cînd vorbesc de arbitraj. Noi sîntem interesaţi doar de Dinamo”, a spus Vladimir Cohn. “Arbitrii ne-au defavorizat în acest debut de sezon, iar cei ce spun că am învins datorită lor vor doar să ne umbrească rezultatele. Cu Pandurii am avut penalty clar, neacordat. La Petroşani, iar penalty clar în minutul 5, neacordat. Sper ca rezultatul derbyului să nu fie influenţat de arbitru. E pus Corpodean? Să aibă o zi bună!”, a adăugat antrenorul Mircea Rednic.
Gigi Becali
“Aştept meciul să văd dacă fac scandal, pentru că eu am cerut arbitri străini. Corpodean are valoare şi n-are voie să greşească la o asemenea partidă”
“A dat titlul lui Dinamo în 2004”
Ultimul derby între Steaua şi Dinamo condus de Sorin Corpodean a fost în primăvara lui 2004, partida disputată în Ştefan cel Mare fiind cîştigată de “cîini” cu 2-1. Atunci, roş-albaştrii i-au reproşat “centralului” că a validat golul marcat de Grigorie în prelungiri, după o lovitură liberă executată de Petre, care, în opinia steliştilor, n-a aşteptat fluierul arbitrului. Tot în acelaşi sezon, preşedintele grupării din Ghencea, Mihai Stoica, l-a acuzat pe Corpodean că “este arbitrul care a adus titlul pentru Dinamo”, după ce i-a avantajat în partidele disputate, în deplasare, de alb-roşii cu Poli Timişoara (2-1) şi Farul (foto, 2-1). MM a fost nemulţumit de decizia preşedintelui de atunci al CCA, Ion Crăciunescu, de a-l desemna cel mai bun arbitru al campionatului pe Sorin Corpodean. După acel moment, Corpodean nu a mai fost delegat la meciurile Stelei o perioadă îndelungată.






































