Acasă Revista presei S-au minţit ca la meteo

S-au minţit ca la meteo

142
0

de Mircea Dominte

(ProSport)

 

CSMS Iaşi – Dinamo 1-1! Straton a marcat cel mai rapid gol al sezonului » Pe gheţuş şi ceaţă, CSMS Iaşi şi Dinamo s-au anulat reciproc într-o partidă de fotbal-curling

 

Iaşiul se află încă în zona locurilor retrogradabile, dar judecând după precedentele cinci etape în care au câştigat de patru ori, moldovenii seamănă cu o pretendentă la cupele europene. În schimb, gândul jucătorilor lui Dinamo a zburat mai degrabă către propriile coturi, goale de peste trei luni. Au rezultat cinci minute de grevă la vestiare, plus încă unul după ce a început partida, asta pentru că adversarii lor au înscris încă din secunda 24!  Onofraş, marcatorul hattrick-ului de la Galaţi, l-a servit ideal pe Straton şi „câinii” erau scoşi din grevă destul de brutal.  Din fericire pentru ei, frigul pătrunzător i-a obligat să alerge şi mai mult după egalare, iar răsplata a venit din partea unui adversar, Tincu, acesta deviind în poartă centrarea lui Grigore (23).

Chinul celor două echipe a continuat şi după pauză, repaus pe care cei 22 de jucători l-au prelungit parcă special pentru a protesta că sunt obligaţi să joace fotbal pe o suprafaţă despre care puteai să juri că este un vechi teren de curling. Nici măcar mingea nu a rezistat condiţiilor extreme, aceasta dezumflându-se în momentul unui atac al Iaşiului, spre disperarea arbitrului de rezervă, care solicita, cu gesturi largi, una nouă. Altceva notabil? Doar ceaţa care s-a lăsat asupra terenului după minutul 70.

 

Dinamoviştii au făcut grevă

Partida de aseară de la Iaşi a început cu cinci minute de întârziere. Acest lucru s-a întâmplat la cererea staff-ului dinamovist, elevii lui Dorinel Munteanu dorind să protesteze astfel faţă de restanţele financiare pe care conducerea le are către ei. Aşa cum Pro Sport a anunţat în exclusivitate săptămâna trecută, jucătorii au făcut şedinţă în vestiar şi au hotărât să protesteze, salariile lor fiind neplătite de aproape patru luni. Iniţial, greva ar fi trebuit să aibă loc la meciul cu FC Braşov, însă fotbaliştii s-au grăbit pentru că au informaţii că ultima etapă nu se va mai disputa.

 

Versul "Fie vreme bună, fie vreme rea…" s-a verificat şi la Iaşi: vremea câinească nu i-a ţinut departe pe fanii dinamovişti

Dinamoviştii nu traversează cea mai bună perioadă din istorie, însă fanii fideli sunt alături de echipă chiar şi în momentele de cumpănă. Pe o vreme în care nu îţi vine să laşi nici măcar un câine afară din casă, "câinii" au fost susţinuţi la Iaşi de peste 100 de suporteri, care au cântat pe întreg parcursul meciului, ignorând frigul şi ninsoarea care a început să cadă încă din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Dinamoviştii au afişat şi un banner prin care îşi exprimau afecţiunea faţă de culorile roş-albe: "O altă zi petrecută departe de casă, dar suntem cu Dinamo şi asta contează".

 

Dorinel şi-a luat greviştii la ţintă: "Le-am cerut atitudine, dar nu au avut!" Antrenorul trage semnalul de alarmă: "Dacă nu se schimbă ceva în iarnă, va fi greu"

Antrenorul dinamovist Dorinel Munteanu era foc şi pară la adresa elevilor lui după fluierul final al pertidei cu CSMS Iaşi. După ce efectiv şi-a biciuit cu vorbe jucătorii în timpul meciului, tehnicianul a continuat şi după meci, lansând totodată şi un mesaj în direcţia conducerii: "Nu m-au mulţumit nici rezultatul, nici jocul. Era normal ca pe acest teren să nu putem juca. Nu sunt mulţumit, le-am cerut jucătorilor atitudine, dar unii n-au avut-o. Nu poţi să câştigi un joc fără să lupţi pentru minge. Diger foarte greu acest egal pentru că dacă luam 3 puncte, alta era situaţia. Dar unii n-au înţeles, asta mă supără foarte tare. Am fost de acord cu protestul jucătorilor, este o problemă de luni de zile. Dinamo duce lipsă de continuitate pentru că nu se dă totul pe teren. Am încredere totală în echipă, dar pe un astfel de teren trebuie să faci totul ca echipa ta să câştige. Am început meciul ca pe faleză. Şi răbdarea mea are o limită. dacă nu se va schimba ceva din iarnă va fi foarte dificil să reuşim ceva", a spus Dorinel Munteanu la DolceSport.