(Gazeta Sporturilor)
Eduard Apostol
Opriţa e convins că Dinamo nu e victimă sigură marţi, în faţa italienilor de la Lazio.
Daniel Opriţa a bifat primele minute în tricoul lui Dinamo, vineri, la Piatra Neamţ, cu Ceahlăul (3-0). Debutul oficial în echipa "cîinilor" a coincis cu sărbătorirea zilei de naştere, "Bobină" împlinind vineri 26 de ani. S-a bătut pentru fiecare minge, dar l-a trădat lipsa meciurilor şi faptul că încă este în plin proces de refacere după smulgerea de ligamente la genunchiul drept, ce l-a ţinut departe de gazon între decembrie 2006 – mai 2007.
Mijlocaşul dreapta se gîndeşte doar la viitor. Iar viitorul înseamnă "dubla" cu Lazio pentru calificarea în grupele Ligii. Acolo unde Opriţa a evoluat cu Steaua, sezonul trecut. Prima confruntare, marţi, ora 21:45, la Roma. "Cred că nu trebuie să mai spun că va fi foarte greu, dar nu e imposibil să ne calificăm. Sau să batem la Roma, de ce nu? Putem învinge! Fotbalul se joacă pe teren, unde şi noi ştim jocul", a punctat Daniel. Ã…Şi a continuat: "Eu am întîlnit echipe şi mai puternice decît Lazio, nu sîntem în nici un caz victime ale italienilor. Fotbalul românesc a crescut foarte mult, avem încredere în noi. De-abia de duminică o vom studia direct pe Lazio, dar ştiu sigur, din ceea ce am văzut la televizor, că Rocchi şi Pandev ne vor face viaţa grea. Însă nu ne e frică".
213 minute a bifat Opriţa în grupele Ligii, sezonul trecut cu Steaua, jucînd 6 partide, adversare fiindu-i Dinamo Kiev, Lyon şi Real Madrid
"Nu ne interesează steliştii"
"Ar fi bine pentru fotbalul românesc să se califice şi Dinamo în grupele Ligii, dar pentru mine nu", a declarat zilele trecute stelistul Mirel Rădoi. Opriţa s-a transferat în luna mai a acestui an la Dinamo chiar de la rivala din Ghencea. Ã…Şi e mulţumit de opţiunea lui: "Chiar dacă ar fi fost mai uşor să joc iar în Champions League cu Steaua, fiindcă adversara ei, BATE Borisov, e sub Lazio. Dar am făcut bine că am venit la Dinamo". Despre declaraţia lui Rădoi: "Treaba lor, a steliştilor, nu ne pasă ceea ce zic ei. Jucăm pentru noi, să ne calificăm. Noi ne-am bucura pentru Steaua, sîntem români, nu? Ca, de altfel, pentru fiecare formaţie de-a noastră".
"Să încercăm la Roma să ne păstrăm cumpătul şi să fim atenţi permanent. Orice greşeală poate fi taxată. Iar noi să fim la fel de italieni, eficienţi la şuturile pe poartă" — Daniel Opriţa
"Sînt mulţumit de Opriţa, ca de altfel şi de Cătălin Munteanu. Se vede că vin după accidentări şi au meciuri puţine jucate. Dar cred mult în amîndoi" — Mircea Rednic
Dinamo – Lazio, pe Antena 1
Televiziunea din Băneasa este foarte aproape de a achiziţiona drepturile de televizare pentru meciul Dinamo – Lazio, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Partida se va disputa pe 28 august, de la ora 22:00, pe Stadionul Naţional. De asemenea, Antena 1 licitează şi pentru meciul pe care CFR Cluj îl va juca în Cipru, contra celor de la Anorthosis Famagusta, pe 30 august, cu începere de la ora 21:00. (Cristi Scutariu)
"Cu mintea"
Antrenorul romanilor, Delio Rossi, nu o vede pe Lazio favorită a "dublei" cu Dinamo. "Într-o altă situaţie am fi fost, dar Dinamo e în faţa noastră cu pregătirea. Stă bine, mai ales la capitolul tehnică, dar şi la forţă fizică. E o echipă foarte bine organizată. Dacă nu ar fi fost aşa, n-ar fi cîştigat campionatul României în faţa Stelei. Vom avea nevoie de minte limpede şi de multă inimă! Nu vom învinge cu picioarele, ci cu mintea", a declarat Rossi în "La Repubblica".
Optimist
Mircea Rednic are linişte pentru a pregăti partida de marţi seară de pe Stadio Olimpico: "Doar la acest meci ne gîndim, cel mai important pentru suflarea dinamovistă. Ã…Şi întîlnirea cu Ceahlăul am pregătit-o cu mintea la Roma. Vrem şi ne trebuie un rezultat bun la Lazio. Sîntem la un pas de mare performanţă şi toţi băieţii ştiu asta. Ei cred că vor obţine calificarea".
Teamă de retur
Mijlocaşul biancocelestilor, Massimo Mutarelli, a spus ieri că Lazio e pregătită de meciul cu Dinamo de marţi: "Abia aşteptăm! Cel mai greu va fi returul, la Bucureşti. Sînt terenuri pe care e dificil să obţii un rezultat bun. Avantajul românilor e că au început campionatul, dar noi vom încerca să reducem diferenţa prin determinare. Să nu primim gol pe teren propriu, iar la Bucureşti vom vedea. Ã…Şansele de calificare sînt egale".
Behrami sau Scaloni
Aseară, lazialii au disputat un triunghiular alături de echipa din Fiuggi, locul de cantonament al romanilor, şi o formaţie de amatori din Ferentino. Presa peninsulară susţine că Delio Rossi şi-a conturat primul 11 pentru marţi, singura necunoscută fiind folosirea în defensivă a lui Scaloni sau Behrami. Argentinianul nu prea a convins în amicale, nefiind adaptat încă la pregătirea fizică tipic italiană. De aceea se pare că pe banda dreaptă va juca Behrami, în defensivă, şi Mudingayi, la mijloc.
"Dinamo are şanse foarte mari cu Lazio, chiar mai mari de 50 la sută. Roş-albii au un lot valoros şi sper să se califice fiindcă merită" — Ioan Andone, antrenor CFR Cluj
Voinţă, curaj, eficacitate
Vali Năstase a petrecut cinci ani în Il Calcio, la Genoa, Palermo, Bologna şi Ascoli. Acum revine în Italia pentru a da piept cu Lazio. "E bine că am bătut Ceahlăul, putem pregăti în linişte meciul de la Roma. Lazio? Pandev e bun, Rocchi e bun, Ledezma e bun, tot la fel alţi 10 jucători. Dar italienii pot fi învinşi. Lazio e pregătită exemplar, însă Dinamo poate să o depăşească. E nevoie de voinţă, curaj şi eficacitate", a spus Năstase. "Creştem de la meci la meci, e bine. Sperăm că la Roma vom face o partidă frumoasă. Se vede că Dinamo are valoare. Iar steliştii ar trebui să ne respecte, aşa cum şi noi îi respectăm", l-a completat Vasile Turcu.
"Îmi place acest Dinamo"
La Piatra Neamţ a fost primul succes al sezonului la trei goluri diferenţă, aşa cum vrea Cristi Borcea. Ã…Şi directorul general e satisfăcut: "Ä‚sta e Dinamo pe care îl vreau. Pe care îl aştept. Un Dinamo mai aproape de Europa, de Champions League. Aşa, am speranţe mari cu Lazio. Marţi e un test de maturitate. E foarte important să scoatem un rezultat care să ofere speranţe de calificare".
Peruan mai scump
Rednic a anunţat şi ieri că îl aşteaptă pe fundaşul peruan Miguel Villalta (26 de ani), întrucît jucătorul e de acord, iar clubul Sporting Cristal dă semnale că va accepta tranzacţia pentru 400.000 de euro. Villalta vrea. A spus-o pe site-ul său: "Mi-aş dori să joc în Europa, acolo e fotbalul adevărat". Dar directorul sportiv al peruanilor, Diego Rebagliati, a precizat: "Villalta e favoritul preşedintelui, care nu-l lasă să plece. Iar preţul nu poate fi sub un milion de euro".
Niculescu l-a egalat pe Ã…Ştefan Dobay în clasamentul all-time al golgheterilor Ligii I
Claudiu Niculescu a marcat în partida cu Ceahlăul, din etapa a treia a Ligii I, cel de al 130-lea gol al său din prima ligă. Cu această reuşită, atacantul dinamovist i-a egalat pe Ã…Ştefan Dobay şi Ion Vlădoiu în clasamentul all-time al golgheterilor. Al doilea marcator al lui Dinamo de la Piatra Neamţ, Ionel Dănciulescu a reuşit golul cu numărul 152, fiind astfel foarte aporoape de recordul lui Anghel Iordănescu, care a marcat de 155 de ori.
Lazio a marcat zece goluri într-un triunghiular la Fiuggi
Lazio Roma a cîştigat, ieri, triunghiularul de la Fiuggi, după ce au trecut de echipa gazdă cu 7-0 şi au cîştigat cu scorul de 3-0, al doilea meci disputat în compania formaţiei de Serie D, Ferentino. Simone Inzaghi a fost cel mai bun jucător al bianco-celeştilor reuşid să marcheze trei goluri. Ceilalţi marcatori ai lui Lazio au fost: Pandev (2g) , Kolarov, Tare, Rocchi Manfredini, şi Mudyngai. Lazialii au avut programat pentru astăzi un singur antrenament, care s-a desfăşutrat dimineaţa. Mîine dimineaţă adversara lui Dinamo din turul trei preliminar al Ligii campionilor va pleca spre cantonamentul de la Formello.
Licitaţie pe Cordoş
Radu Bichiş
Component al "naţionalei" Under 19, jucătorul este dorit şi de granzii Ligii I, dar şi de italienii de la Lazio
Fundaşul Universităţii Cluj, Andrei Cordoş (19 ani), e dorit de Gică Hagi la Steaua. Surse autorizate au precizat că "Regele" e dispus să-l cumpere pe Cordoş, internaţional Under 19, pentru suma de 500.000 de euro.
Hagi l-a urmărit pe Cordoş la partida pierdută in extremis la Urziceni (2-3), fiind impresionat de calităţile fundaşului clujean. "E adevărat că Steaua şi-l doreşte pe Cordoş, la fel ca Dinamo, dar şi Lazio! Echipa italiană şi-a reiterat în cursul săptămînii interesul pentru el, dar momentan e netransferabil. Andrei are nevoie de meciuri în Liga 1, iar Universitatea Cluj e echipa potrivită pentru el", a spus directorul general Alin Bănceu.







































Lazio-Dinamo 1-2
eu zic k baietii nostri nu treb sa se grabeasca sa inchida jocul… sa plece pe contre si sa inchida elegant mijlocul sa joace pase in aparare si oameni precum ianis zicu munteanu sau cristea sa deschide culoare ptr varfuri… si mai ales dak vrun jucator dinamovist este dezamagit de scor sau de vreo situatie anume … sa nu ishi lase moralu sa se duca la pamant sa ishi aduca aminte k e roman si k ceea ce face este o mandrie ptr fiecare roman .. si sa stie k fiecare pas pe kre el il face in teren este privit de milioane de romani ku sufletul la gura si sa afle … k indiferent de scor … multi dn cei kre sunt adevaratii suporteri ai lui Dinamo vor continua sa iubeasca aceasta echipa. Deci intrati in teren ptr romania ptr noi si ptr voi.. si faceti ce faceti cum faceti voi mai bn … si orice ar fi nu va fie frica nu va lasati coplesiti de stari si sentimente …

E timpul sa numai ne uitam la numele jucatorilor si numele echipei e timpul sa vedem cum echipele dn romania intra printre granzii europei e timpul k jucatori precum niculescu Danciulescu sa fie trecuti langa zinedine zidane gica hagi ronaldhino sau multi altii … dragi fotbalisti conducere de club si fani … nu va mai uitati in gurile celor kre vor raul acestei echipe sau celor kre vor sa strice atmosfera la echipa
uitati-va la acesti spartani kre ishi dau sufletul pe teren … lasati criticile sau laudatul … lasati totul si doar privitii si fiti alaturi de ei cu mintea si sufletul …. asta inseamna Dinamo sa fim cu toti unitizi si pana la urma urmei Dinamo va invinge .. chiar dak vom face egal sau dak vom pierde la roma … important e sa marcam ptr k vom avea gol inscris in deplasare … iar acasa cu ajutorul publicului va fi mai ushor sa marcam sa facem spectacol si mai ales sa aratam ce inseamna Dinamo

Comments are closed.