(ProSport)
Bogdan Savin
Ioan Andone se pregăteşte să ia treningul lui Rednic
Mircea Rednic i-a trimis vasluianului Porumboiu un mesaj cu bătaie lungă! Atât prin conotaţie, cât şi prin reacţii. Dacă declaraţia de dragoste „Sunteţi cel mai tare conducător pe care l-am avut”, recunoscută de tehnician, i-a supărat şi nu prea pe acţionari, continuarea „Nu ca proştii mei, care trag din trabucuri”, infirmată de Rednic, i-a scos din minţi pe Borcea şi pe Turcu. „Dacă se confirmă spusele lui Porumboiu, îl putem da afară pe antrenor”, au anunţat şefii.
Ã…Şi, dacă această ameninţare nu a fost de-ajuns, umbra lui Andone asupra băncii tehnice, cu care Rednic este într-un duel tacit şi indirect, sigur l-a iritat pe principalul de 46 de ani. „Dacă cei de la Dinamo îl vor pe Andone, atunci eu mă dau la o parte şi să vină Ando! Sunt foarte supărat că în povestea cu SMS, în loc să mă susţină pe mine, acţionarii au intrat în jocul lui Porumboiu. Borcea nu m-a sunat nici măcar o dată ca să afle şi punctul meu de vedere. Dacă acţionarii au încredere în Porumboiu mai mult decât în mine, atunci sunt foarte supărat pentru asta!”, a tunat „Puriul”. Tehnicianul roş-albilor şi-a îndreptat apoi tirul acuzelor spre finanţatorul moldovenilor. „Porumboiu a spus acele lucruri despre mine ca să destabilizeze echipa, să-mi strice relaţiile cu oficialii de la Dinamo. Nu am cum să am respect pentru un asemenea om. Înainte de Revoluţie arbitrajul era condus de la Bistriţa, acum e de la Vaslui”, a încheiat Rednic.
Demiterea i-ar aduce un milion de euro
Dacă profesional plecarea de la Dinamo ar fi o dezamăgire pentru Rednic, financiar ar fi o binecuvântare. De ce? Pentru că, în cazul demiterii înainte de expirarea contractului, vara lui 2010, „Puriul” trebuie să primească un milion de euro. Aceasta este clauza pe care antrenorul şi şefii lui Dinamo au semnat-o când au bătut palma. La fel, şi Rednic trebuie să le plătească acţionarilor un milion de euro dacă decide să plece.
„Un sms nu demite antrenorul“
Dinu a comentat tensiunile apărute între Rednic şi acţionarii „câinilor”. Cele două părţi s-au certat după ce finanţatorul vasluienilor, Adrian Porumboiu, a spus că a primit un mesaj de la „Puriu” în care tehnicianul îi jignea pe şefii roş-albilor. „În niciun caz un SMS nu poate demite un antrenor, mai ales la Dinamo”, a declarat „Mister”.
"Dacă nu se lămureşte povestea sms-ului, nu pot să-l mai privesc pe Rednic în ochi" – Vasile Turcu, vicepreşedinte Dinamo
"Dacă Andone vrea să antreneze pe Dinamo, eu mă dau la o parte. Aşa suntem noi, dinamoviştii, ne ajutăm reciproc" – Mircea Rednic, antrenor Dinamo
Porumboiu: "Rednic e un om pervers"
Mai sunt două săptămâni până la meciul Vaslui – Dinamo, însă scandalul e deja în floare între cele două tabere. După povestea cu SMS-ul şi acuzaţiile lansate de Rednic, care a spus că Ropotan şi Cesar au fost eliminaţi contra Craiovei pentru că centralul Drăgănescu e omul de casă al lui Porumboiu, ieri, a venit rândul finanţatorului moldovenilor să contraatace. „Rednic a făcut nişte declaraţii de om pervers! Debitează în continuare aberaţii demne pentru tratament de spitalul de nebuni. El îmi trimite SMS-uri, şi apoi susţine că eu îi destabilizez pe cei de la Dinamo. El spune despre patronii lui că sunt proşti, şi eu îi destabilizez. Sunt ferm convins că după ce va pleca de la Dinamo va spune public că nu-i respectă pe conducătorii de acolo, aşa cum a făcut şi cu cei de la Craiova, Rapid şi Vaslui. La inepţiile lui cu Drăgănescş şi cu destabilizarea, nu mai rămâne decât să spună mâine că sediul Al Qaida este la Vaslui”, a spus Porumboiu. (Laurentiu Muscalu)
Noile achiziţii pe lista UEFA
Dinamoviştii au prezentat ieri lista celor 25 de jucători care vor putea evolua împotriva olandezilor de la NEC în primul tur al Cupei UEFA. Noile achiziţii, Julio Cesar, Marius Niculae, Tamaş şi Mitea, se regăsesc în lot, în timp ce Miranda, Romanovs sau Vranjkovic nu figurează, ei fiind aproape de plecare.
Cazul Cesar se judecă mâine
Comisia de Disciplină a FRF va analiza mâine, pe baza raportului observatorului partidei dintre Dinamo şi Universitatea faza în care a fost eliminat Julio Cesar. Cum arbitrul Mugurel Drăgănescu a declarat că s-a pripit în momentul în care i-a arătat cartonaşul roşu brazilianului, dinamovistul are mari şanse să i se ridice sancţiunea.







































i se va ridica sanctiunea probabil,dar mi-e frica , ca idiotii aia de la comisie o sa-l suspende pe Lobby…
Comments are closed.