Acasă Revista presei Selymes a refuzat

Selymes a refuzat

150
5

de Catalin MUREŞANU
(ProSport)
 
Mâine, o nouă rundă de negocieri
 
Pentru moment, venirea lui Tibor Selymes în Ştefan cel Mare este pusă sub semnul întrebării. Deşi se părea că doar semnătura lipseşte de pe contract, fostul internaţional a refuzat varianta lui Negoiţă.
Concret, cele două părţi s-au întâlnit în această după-amiază la hotelul aflat în proprietatea acţionarului lui Dinamo, dar nu au ajuns la un consens. Se pare că motivele întârzierii tratativelor sunt legate de prima de instalare. Astfel, Negoiţă îi promisese tehnicianului lui Dinamo II că va primi la semnătură o sumă de bani, însă, între timp, s-a răzgândit. Din acest motiv, negocierile sunt în impas, urmând ca mâine să aibă loc o nouă rundă de negocieri.
 
"Antrenorul lui Dinamo face ce spun eu!"
Campania de transferuri a lui Dinamo din această vară a început cu scandal. Anamaria Prodan a mers în biroul lui Constantin Anghelache şi a încercat să blocheze transferurile lui Antonio Asanovic (21 ani), Mirza Hasanovic (21 ani).
Cei doi n-au contract pe Anamaria Prodan şi sunt reprezentaţi de un agent macedonian, dar impresara susţine că jucătorii i-au trimis mai multe SMS-uri prin care au rugat-o să-i asiste la discuţiile cu Dinamo.
Impresarul care îi are sub contract pe Asanovic şi Hasanovic a aflat de intenţiile Anamariei şi a contactat-o, dar discuţia s-a lăsat cu ameninţări din partea soţiei lui Laurenţiu Reghecampf. Acesta l-a avertizat că Asanovic şi Hasanovic nu vor prinde prea multe jocuri la Dinamo dacă transferurile nu se vor face prin intermediul ei.
Principalul argument este Tibor Selymes, antrenor cu care Dinamo negociază şi un apropiat al familiei Reghecampf: "Chiar dacă semnezi fără mine, ei nu vor juca, pentru că antrenorul este al meu şi face ce zic eu", i-ar fi spus Anamaria Prodan impresarului macedonean, în discuţia pe care au avut-o astăzi.
 
 
"Cu Severin am fost egalii Stelei, cu Dinamo îi bat fără probleme"
de Cristi Scutariu
 
Antonio Asanovic (21 de ani) este unul dintre jucătorii pe care Dinamo i-a transferat în această vară. Fostul fundaş al lui CS Severin spune că unul dintre obiectivele sale este să o învingă pe Steaua în sezonul care urmează.
 
Felicitări pentru transfer, Antonio! Ai ajuns la Dinamo după numai câteva luni bune la CS Severin.
Atunci când am venit în România nu prea ştiam la ce să mă aştept. Am avut însă ajutorul unui mare antrenor, Jerry Gane, cel care mi-a dat şansa să joc. Îi voi fi recunoscător mereu, este un om minunat şi un antrenor mare, am avut multe de învăţat de la el. În ceea ce priveşte pe Dinamo, transferul s-a materializat după ce am primit oferte de la mai multe cluburi de Liga I. Am decis să fie Dinamo pentru că ei m-au dorit cel mai mult, asta mi-a dovedit că mă respectă.
 
Dinamo nu e tocmai un nume iubit la Split, locul de unde te tragi.
Sigur (zâmbeşte) Am crescut în Split, Hajduk este prima şi cea mai mare dragoste a mea, însă acum voi da totul pentru a ajuta Dinamo să obţină rezultate mari. Nu contează că joc la un club care se numeşte Dinamo, acum toţi prietenii mei vor susţine această echipă. (râde) Dinamo din Bucureşti, desigur.
 
Unii dintre fotbaliştii din linia defensivă a noului tău club sunt şi în atenţia selecţionerului României. Crezi că poţi face faţă unei astfel de competiţii pentru un loc de titular?
Sincer, încă nu am fost informat despre lotul pe care îl vom avea sezonul viitor. Sigur, eu mă voi lupta pentru un loc în primul „11” şi cred că am calităţile necesare pentru a-l obţine.
 
"Nu ştiu cu cine mă bat pe post, nu e sigur lotul pentru anul viitor"
 
Ajungi la Bucureşti într-o perioadă dificilă pentru Dinamo. Sunt multe schimbări, atât în lot cât şi pe banca tehnică. Ţi s-a vorbit despre obiectivele pentru sezonul următor?
Nu mi-au spus nimic încă. Asta pentru că deocamdată nu se ştie numele antrenorului şi nici lista completă de fotbalişti cu care se va aborda sezonul următor.
 
Descrie-te pentru acei fani ai lui Dinamo care nu te cunosc atât de bine.
Sunt fundaş central, lovesc mingea cu ambele picioare, nu e nicio problemă din punctul asta de vedere. La Severin am jucat şi mijlocaş central stânga, asta pentru că în timpul junioratului am făcut la fel, acolo mi-am dezvoltat tehnica. În ceea ce priveşte omul Antonio Asanovic, sunt un tip comunicativ, vesel şi mereu relaxat. Timpul liber mi-l folosesc pentru familie şi prieteni, ei înseamnă totul pentru mine. Însă fanii lui Dinamo mă vor cunoaşte în curând şi mă vor putea judeca singuri. (zâmbeşte)
 
"Numele Asanovic va fi faimos din nou"
 
La noi în ţară numele Asanovic a fost făcut cunoscut datorită tatălui tău. Plănuieşti să schimbi asta?
Aş vrea să fac ca acest nume să fie din nou faimos în fotbal. Totuşi, plănuiesc să o iau pas cu pas.
 
Atunci spune-mi care este următorul pas pe care îl vezi în ceea ce priveşte dezvoltarea ta profesională. Unde ţi-ai dori să joci?
Visul meu cel mare este să joc pentru prima reprezentativă a Croaţiei şi, desigur, la un club de top din primele cinci naţiuni fotbalistice ale Europei. Îmi place foarte tare stilul de joc al Borussiei Dortmund. Fireşte, la finalul carierei mi-ar plăcea să mă întorc la Hajduk şi să joc pe un Poljud (n..r. – stadionul din Split pe care joacă Hajduk) arhiplin.
 
Înainte să ajungi la Severin s-a vorbit despre un posibil transfer la Valenciennes. Ce s-a întâmplat acolo?
A fost o alegere, eu mi-am dorit să mă duc undeva unde să pot juca. Ori dacă alegeam Valenciennes, în primele şase luni mă puteam doar antrena cu prima echipă, aş fi jucat la a doua. Asta până va intra Croaţia în Uniunea Europeană, e regula numărului de extracomunitari. Ei bine, la Severin ştiam că voi juca şi voi căpăta experienţă. Ştiam că la o echipă ce se luptă pentru evitarea retrogradării voi avea multe intervenţii, având în vedere că sunt fundaş.
 
"I-aş aduce la Dinamo pe Panagopulos, Costea, Stoica şi Vranjkovic"
 
Nu eşti singurul fotbalist de la CS Severin care este în vizorul lui Dinamo în aceste zile. Pe cine ai recomanda noului tău club?
Trebuie să remarc faptul că am avut o echipă foarte bună la Severin în această primăvară. Sunt foarte mulţi fotbalişti buni, însă l-aş recomanda pe portarul Leonidas Panagopulos. De asemenea, Florin Costea, Dorel Stoica şi Vojslav Vranjkovic sunt fotbalişti foarte buni de la care am învăţat mult.
 
Steaua a dominat sezonul ăsta, plănuieşti să opreşti asta anul viitor, cu Dinamo?
Aproape că i-am oprit şi acum, cu Severin. Am avut ghinion şi am fost egalaţi în minutul 90, deci cred că voi putea face asta cu Dinamo fără probleme.

5 COMENTARII

  1. M..E prodanca …. mi'e scarba de maimuta asta! SPER SA NU DEVINA SELimes antrenorul lui DINAMO! Negoita, NU iti bate joc de noi!

  2. Pai schimbam si impresarii, nu doar lotul. Si merge mai bine sa ii dai la musetel ei decat albanezului )

  3. Asta ar mai lipsi! Scapi de dracu si dai de tat-su! Ciudata tara si Romania asta!

  4. Chiar nimeni n-are ac de cojocul acestei femei usoare din fotbalul romanesc?Si se ma da si dinamovista!Impreuna cu Reghe vor sa distruga pe DINAMO!

Comments are closed.