(ProSport)
Cezar URICEC
Miranda a spart gheata în tricoul lui Dinamo, iar ros-albii au obtinut o victorie dupa un meci marcat de duritati.
Contra lui Zalaegerszeg, locul 7 în campionatul Ungariei, Dinamo a condus cu 2-0 si a obtinut o victorie binevenita dupa esecul cu Litex Loveci si egalul cu Siofok.
In meciul cu echipa la care evolueaza românul Sorin Botis, antrenorii dinamovisti au trimis pe teren o formula de joc mai apropiata de cea ideala. Zalaegerszeg s-a dovedit a fi însa un adversar extrem de bataios, altfel ca bucurestenii s-au multumit, în prima parte a întâlnirii, cu o dominare teritoriala. Majoritatea actiunilor de atac au fost initiate pe partea dreapta, prin Stoican si Torje. De la "piticul" Torje a a pornit si faza primului gol marcat de Miranda pentru Dinamo. Sutul mijlocasului a fost deviat de la 25 de metri, fiind reluat în plasa de catre atacantul argentinian.
Pauza a venit dupa numeroase contacte fizice, soldate si cu eliminarea gabonezului Meye, la un fault dur asupra lui Pekaric. Cu câteva minute înainte de aceasta faza, între cele doua tabere s-a iscat o bataie generala, provocata de un cot în fata primit de catre Pulhac! Aceeasi încrâncenare si în repriza secunda, când Danciulescu a adus victoria "câinilor". "Corbul" a marcat din penalty, la putin timp dupa ce a avut un alt sut în bara. Maghiarii au punctat si ei cu zece minute înainte de final, dar, spre usurarea bucurestenilor, egalarea nu a mai venit.
AMICAL DE MATINEU
Cezar URICEC
Testul cu Siofok a scos în evidenta lipsa de eficacitate a "câinilor", care au încercat în zadar sa marcheze contra unui adversar modest din campionatul Ungariei.
Infrângerea usturatoare cu Litex Loveci n-a fost în masura sa-i trezeasca pe dinamovisti, care au avut o noua evolutie stearsa în testul matinal cu Siofok.
Intr-o zi cu doua partide de verificare, antrenorii dinamovisti si-au împartit lotul în asa fel încât minutele jucate sa nu-i afecteze pe "câini" din punct de vedere fizic. Astfel,
începând cu ora 11:00, pe terenul bazei din Antalya au intrat atât consacratii Moti, Cristea si Zicu, cât si tinerii de la echipa secunda, Dragalina si Paun. Amestecul de experienta si tinerete nu a fost însa de bun augur. Sub privirile atente ale lui Cristi Borcea si Gigi Netoiu, ros-albii au suferit din nou la toate capitolele.
Tinând cont de rezultatul final, 0-0, ofensiva lui Dinamo a fost ca si inexistenta, singurele ocazii adevarate venind doar în urma unor suturi de la distanta marca Ropotan si Cristea. Nici apararea condusa de Cosmin Moti nu a excelat, paradele lui Romanovs si Matache salvându-i pe dinamovisti de la un nou esec. La fel ca în meciul cu Levski, gaurile defensive au fost provocate de Izvoranu, neadaptat pe pozitia de stoper. De altfel, dezamagit de evolutia acestuia, Talnar l-a introdus la pauza pe Diabate, care nu a irosit sansa de a se remarca.






































