de Nicu Bădescu
(ProSport)
Ionuţ Negoiţă şi-a expus planurile din postura de acţionar * Noul acţionar susţine că gruparea alb-roşie trebuie să-şi valorifice la maximum capitalul de imagine pe care îl deţine în rândul microbiştilor * "Construim o echipă puternică" este sloganul ales pentru noul proiect de la Dinamo
Formula acţionarială a lui Dinamo s-a modificat ieri, odată cu cooptarea lui Ionuţ Negoiţă (38 de ani) în cadrul conducerii administrative a clubului. Omul de afaceri, care are şi calitatea de sponsor al "câinilor" prin lanţul hotelier Rin, a explicat pe îndelete pentru cititorii ProSport viziunea sa, planurile pe care le are în fruntea roş-albilor şi cum crede el că un club ca Dinamo poate fi revitalizat într-un timp scurt.
Domnule Negoiţă, ce v-a convins să intraţi în structura acţionarială a lui Dinamo chiar acum?
Nu e o surpriză, niciodată n-am ascuns că îmi doresc lucrul acesta. Oricum, eu tot timpul am făcut tot ce am putut pentru a susţine pe Dinamo…
Dorinţa e veche. Dar de ce a durat atât?
Nu am 60 de ani să fiu lipsit de răbdare. Ştiam că va veni şi momentul meu, n-am făcut decât să-l aştept.
Ce v-a îndemnat să vă asumaţi o asemenea postură?
În niciun caz pentru notorietate, pentru că am doză bună la acest capitol. Vreau să performăm eficient, iar împreună cu noii mei parteneri, domnii Badea şi Săvulescu, sunt convins că nu vom da greş. În plus, e o pasiune, o nebunie… Aş spune că e chiar o onoare. Oricum, e provocarea de a face un lucru bine şi consider că pot, tocmai de aceea o voi face cu drag.
"Nu trebuie să ştii fotbal ca să conduci un club"
Păreţi hotărât. Aţi stabilit un plan de reabilitare a clubului împreună cu ceilalţi acţionari?
Am discutat multe lucruri, dar mai întâi trebuie să mă familiarizez cu toate aspectele pe care le implică noua mea postură. Oricum, lumea trebuie să ştie că eu nu sunt remorcă, sunt locomotivă… În proporţie de 99 la sută, lucrurile se vor limpezi.
Care e prioritatea conducerii în acest moment la Dinamo?
Cu siguranţă, optimizarea cheltuielilor pe care clubul le face pentru a ajunge cât mai rapid la un echilibru financiar. Oricum, la nivel de imagine există doar două echipe: noi şi Steaua. Tocmai de aceea e inadmisibil ca în 2012 să nu existe o strategie clară din acest punct de vedere. Asta trebuie să fie o prioritate.
Să vă întrebăm de Champions League, de planuri la nivel sportiv?
Performanţele vor apărea neîntâmplător odată cu reglarea lucrurilor la nivel administrativ. E nevoie de multă muncă şi dedicare.
Aveţi un slogan, "Construim o echipă puternică!"… L-aţi ales dumneavoastră?
Este ales împreună cu echipa mea. Este foarte important să ştii ce oameni să îţi alegi…
Aţi jucat fotbal în copilărie?
Joc şi acum cel puţin o dată pe săptămână…
Mă refer la fotbal în mod organizat. Aţi fost legitimat?
Nu, asta nu. Doar de plăcere.
Consideraţi că vă pricepeţi la fotbal?
Nu ştiu, dar nu e nevoie neapărat să te pricepi ca să fii un bun manager. Important e să ştii să‑ţi alegi oamenii potriviţi pentru asta. E foarte simplu, iar lumea trebuie să înţeleagă asta. Mă ajuţi, eşti eficient, locul tău e lângă mine. Nu faci nimic pentru mine, pentru progresul comun, e cazul să pleci.
30 la sută din acţiunile lui Dinamo a preluat Negoiţă, acelaşi procent ca şi Badea şi Săvulescu, restul de 10% fiind deţinute de societatea AFC Dinamo
2 milioane de euro este suma pe care Negoiţă o va plăti pentru acţiunile de la Dinamo
Andrei Cristea, MVP cu Mioveni
Dario Bonetti a trimis mai mulţi jucători la echipa a doua pentru a juca ieri un amical împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, câştigat de Dinamo cu 6-0. Iniţial, cu ocazia acestei partide la "câini" trebuia să debuteze şi Edgar Alvarez, dar staff-ul a decis ca hondurianul să nu mai fie trimis pe teren. În schimb, în primul unsprezece au apărut Luchin, Koulibaly, Galchev, Matei, Curtean, Axente şi Andrei Cristea. Cel din urmă a arătat o formă foarte bună, contribuind decisiv la patru dintre golurile marcate de Dinamo. Atacantul a deschis scorul şi apoi a pasat pentru reuşitele lui Axente, Curtean şi Cosmin Matei.
Moldoveanu dă lovitura de începere
Organizatorii meciului dintre Dinamo şi Barcelona au dorit să marcheze printr-un gest simbolic performanţa lui Alin Moldoveanu, care a devenit campion olimpic în 2012 la tir, puşcă 10 metri cu aer comprimat. Astfel, focşăneanul de 29 de ani legitimat la Dinamo a fost invitat special la partida de sâmbătă şi a primit propunerea de a da lovitura de start a disputei dintre "câini" şi "extratereştri", lucru pe care sportivul l-a acceptat fără ezitare.
Barcelona aterizează la 20:30
Delegaţia Barcelonei va sosi în Bucureşti pe 10 august, la ora 20:30, iar jucătorii catalani şi-au stabilit, în mare, şi programul de a doua zi. "Extratereştrii" vor avea conferinţa de presă sâmbătă, la ora 12:00, la hotelul Radisson, la aceasta urmând a participa antrenorul Tito Vilanova şi doi jucători ai echipei. Ulterior, fotbaliştii Barcelonei vor primi câteva ore libere până la ora 17:00, interval în care este posibil ca cel puţin o parte a componenţilor lotului să meargă pentru a vizita Palatul Parlamentului.
Bonetti rulează tot lotul cu Barcelona
Amicalul dintre Dinamo şi Barcelona este considerat de către Dario Bonetti cel mai bun prilej de a vedea la lucru toţi jucătorii pe care îi are în lot, mai ales pe cei care nu prea au avut ocazia să joace prea mult în acest debut de sezon. Astfel, în mod normal, antrenorul italian va aborda partida cu primul unsprezece obişnuit din primele etape, iar după pauză va introduce şi nume precum Manyur, Dobrosavlevici, Filip, Koulibaly sau Galchev.
După Barcelona, vine Şahtior! Badea a confirmat un nou amical de lux
Dinamo va disputa la începutul lunii septembrie, la Bucureşti, un meci amical cu echipa ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă preşedintele Consiliului de Administraţie, Nicolae Badea.
"Vom continua seria jocurilor amicale. La începutul lunii septembrie vom avea un meci amical, la Bucureşti cu Şahtior Doneţk. Am discutat cu Mircea Lucescu şi am convenit să existe şi o partidă între echipa a doua a clubului Şahtior şi Dinamo II. Meciul cu Barcelona reprezintă saltul de la cinematograful sătesc la cinematografia panoramică, şi nu panaramică, aşa cum s-a spus. E un eveniment sportiv de excepţie", a declarat Badea.
Dinamo va disputa sâmbătă, pe Arena Naţională din Bucureşti, un meci amical în compania formaţiei spaniole FC Barcelona.
"Extratereştrii" cad pe capete înaintea meciului cu Dinamo
Veşti proaste atât pentru fanii români care vor fi prezenţi pe Naţional Arena la meciul amical Dinamo – Barcelona, cât şi pentru Tito Vilanova.
Două vedete ale "extratereştrilor" au şanse minime de a evolua vreun minut în partida din Bucureşti. David Villa şi Dani Alves sunt incerţi pentru meciul cu Dinamo şi cel mai probabil nu vor evolua niciun minut.
"David nu va juca, cel mai probabil, niciun minut la Bucureşti", a declarat Tito Vilanova pentru AS.
În ceea ce-l priveşte pe Dani Alves, acesta a suferit o leziune a călcăiului drept în meciul cu Manchester United, fiind şi înlocuit din această cauză în minutul 66 al partidei.







































URGENT! Am un bilet de vanzare pentru meciul Dinamo – Barcelona , biletul este la tribuna 1 Vest sect.363 rand 7 loc.22, pret initial de achizitie 275 de lei vreau 200 de lei pe el! Mai multe relatii la id de mess a_adrian_79 sau la nr de tel 0785206206
Comments are closed.