The Stenogram

(gsp)

Răzvan Prepeliţă

– Hello, Dinamo Club?

– Hello Dinamo?! Aici e Club Dinamo!

– Doresc să vorbesc cu Mister Borcea!

– Mister e Rednic! Borcea nu se bagă!

– No, no Rednic, Christian!

– Alo, aici Cristi! Cine e la telefon?

– Noi mare club străin dorim jucător de la dumneavoastră!

– (şoapte) Giovanni, repede, băh, ridică receptorul! Unii cu transferuri, cică! (serios) Da, da, spuneţi, vă ascultăm!

– Cît costă atacantul…

– Hello, my name is Giovanni! Sorry for întrerupere, dar trebuie să sunaţi la Dinamo Caraibe!

– ?!

– The departament vînzări e acolo. Telephone number e:1234cupaşicampionatul, password e fiscoţeapa!

Peste cîteva minute.

– Hello, Dinamo?

– Turcu aici!

– No Turkish! Sprechen sie English?

– (şoapte) Dă, măi, telefonul, că nu e de la televiziune! (serios) Alo, here Christian!

– Am sunat la Caraibe şi am vorbit cu Mister Victor!

– Becali?

– No, Victor Offshore! A zis să îmi faceţi the factura la cursul free!

– One second, mă sună cineva pe cealaltă linie!

– Miau, miau, miau!

– (nervos) Gigi, nu am timp de prostii! (închide)

– Sir, dar cît e cursul?

– Păi, e simplu de aflat! Împărţim price la numărul de filiale din Caraibe şi restul de free la club!

Această stenogramă este un pamflet.

Raiul oamenilor de fotbal

Adrian Georgescu

Cea mai mediatizată uşă din România e cea a DNA-ului. Lipsiţi fiind de probe, ne putem imagina orice dincolo de acest hotar.

De pildă, eu cred că acolo nu e Direcţia Naţională Anticorupţie, ci raiul oamenilor de fotbal. După ce bănuiţii străbat desişul de camere şi de microfoane, urcă treptele şi închid uşa, intră direct în procesul primirii aripilor de înger, întrucît ceea ce nu te condamnă te curăţă pînă la urmă de păcate.

La început s-or fi speriat şi ei, ca toţi oamenii, cînd au primit citaţia ori cînd inşi în uniforme i-au întîmpinat pe scara avionului. Dar asta a fost demult, acum, în aşteptarea diplomei de “absolvent DNA”, invitaţii semnează în cartea de onoare, acceptînd cu bucurie un tur al instituţiei. În spatele oglinzii cu vedere în sala de anchetă, rememorează nostalgici clipe tensionate de la primele interogatorii, cînd erau cît pe ce să recunoască un comision ilegal. Uneori chiar critică în mod constructiv anumite aspecte legate de condiţiile de colaborare, că ar fi curent în sala de interogatoriu ori că liftul nu merge. Propun organizarea unui meci amical între echipa anchetatorilor şi cea a prietenilor DNA, fondurile strînse urmînd să fie donate instituţiei pentru cumpărarea de termopane. “Vă dăm de la trei goluri în sus”, ameninţă oamenii de fotbal, “Vă dăm de la trei ani în sus”, promit oamenii legii şi toată lumea rîde.

Instituţiile se fac că lucrează şi chiar timpul, din lipsă de probe, se face că trece. Asta nu înseamnă însă că anchetele n-ar progresa. Tehnica “Good cop, bad cop” a evoluat: toţi anchetatorii se strîng acum de drag la şueta de unde pot afla ultimele poveşti cu Mourinho. Pînă şi bănuiţii au început să vină de plăcere, uneori se opresc de bună voie cînd trec prin cartier, salutîndu-i amical pe cei dinăuntru, “Sărutări de mîini doamnei şi ţinem legătura”.

În acelaşi timp, în faţa uşii DNA-ului e pusă mereu în scenă o aşteptare, un zăgaz al dezvăluirilor ameninţă să se rupă în fiecare clipă. Digul rezistă însă: vinovaţii sînt întotdeauna prea departe, într-o altă ţară, sub o altă legislaţie, anume cluburile de aiurea ce refuză să pună la dispoziţia organelor de anchetă româneşti documente importante. Ce se va alege atunci din toată această literatură de fişet pregătită pentru o justiţie poetică? Zecile de volume însumînd peste 20.000 de file vor fi încorporate autobiografiilor celor cercetaţi, imaginile video cu cele peste 100 de persoane anchetate vor intra în filmotecile de familie, alături de “Scarface” şi de negocierile cu Manuel Lopera.

Ã…Şi poate că le sîntem chiar un pic datori pentru aceşti ani de muncă în folosul comunităţii, nu uitaţi că au băgat bani în fotbal, nu uitaţi că prin donaţiile caritabile de fotbalişti sau prin valizele plimbate au asigurat circulaţia fondurilor, nu scăpaţi din vedere că au fost agenţii dezvoltării acestui domeniu care ne-a adus atîta bucurie. Ce nevoie mai avem atunci de Justiţie?

Legată la ochi şi răsucită de participanţii la baba-oarba pînă la dobîndirea doritei ameţeli, a fost împinsă în jos pe scări, să găsească un vinovat. Cînd uşa se va întredeschide, această babă buimacă şi cu capul spart ne va spune că nu e nimeni acasă şi că stăpînii sînt în concediu, în Baleare.