(gsp)
Gabriel Torje a fost prezentat azi oficial, la o conferinţa de presă la care au mai participat preşedintele executiv Cristi Borcea şi vicepreşedintele Vasile Turcu.
Borcea: "Am vorbit mai putin si ne-am atins tintele"
La conferinta de presa unde a fost prezentat Gabriel Torje, presedintele executiv al lui Dinamo a declarat ca micutul mijlocas e o tinta pentru Dinamo de un an de zile si ca atacantul Gueye Mansour, care va merge direct in cantonamentul din Cipru, este urmarit de doi ani. "In ultimul timp Dinamo v-a obisnuit sa nu mai vanda si sa aduca tot ce e mai bun. Daca anul trecut am castigat campionatul detasat. I-am adus pe Zicu, Bratu, pe Lobont la jumatatea campionatului. Anul acesta am preferat sa vorbim mai putin sa ne atingem tinta de un an de zile la Torje, de doi ani la Mansour. Sincer va spun, toti ni i-am dorit pe amandoi, nu am crezut ca vom realiza acest transfer. A fost foarte greu, am rezolvat abia la 7 dimineata", a declarat Cristi Borcea.
Torje: "Dau totul pentru Dinamo!"
Noua achizitie a lui Dinamo spune ca a ales cu mintea sa vina la Dinamo, desi este un produs 100% al fotbalului timisorean si nu a jucat in alta parte decat in Banat pana acum. "Am venit sa joc fotbal la Dinamo, chiar daca sunt nascut si crescut in Timisoara, am ales cu mintea. Pe primul plan e cariera si viata mea de sportiv. Ma bucur ca domnii Borcea si Turcu mi-au dat incredere, m-au incurajat, asta m-a determinat sa semnez cu Dinamo. Sper ca acum sa nu dezamagesc pentru ca s-a platit foarte mult, cel mai mare transfer din tara din cate stiu eu. Sper ca suporterii dinamovisti sa ma primeasca bine, sa dau tot ce am mai bun pe teren ca Dinamo sa ajunga sus", a declarat internaţionalul de tineret Gabriel Torje.
Fraţi
În urmă cu 12 zile Cristi Borcea declara în exclusivitate pentru www.dinamovisti.ro că vicepreşedintele CA al FC Dinamo, Vasile Turcu, ar trebui să nu mai vorbească despre fotbal pentru că nu se pricepe. Replica lui Turcu nu a întîrziat: "Este dreptul să vorbesc, atît timp cît investesc", iar relaţiile dintre cei doi acţionari păreau mai reci ca niciodată. Doar în aparenţă, pentru că cei doi asociaţi ai acţionariatului roş-albilor au colaborat perfect în realizarea celui mai important transfer din această pauză competiţională: Gabriel Torje la Dinamo Bucureşti. Borcea şi Turcu au fost cei care au finalizat negocierile cu Poli Timişoara şi apoi cu agenţii internaţionalului în vîrstă de 18 ani, Gabriel Torje, lăsînd în urmă certurile estivale de acum aproape două săptămîni.
"Eu cu Vasile nu am fost niciodată certaţi, nici nu am avea cum. Facem o echipă foarte bună împreună", a declarat Cristi Borcea pentru www.dinamovisti.ro.
7 ore au stat la masa negocierilor Vasile Turcu şi Cristi Borcea pentru a obţine semnătura lui Torje si Mansour.
Iancu: "Mai am cel putin doi-trei Torje!"
Patronul Timisoarei spune ca a actionat doar in interesul clubului atunci cand i-a dat pe Torje si Mansour la Dinamo si ca la echipa sa mai sunt inca 2-3 jucatori asemanatori mijlocasului ce a ajuns in Stefan cel Mare. "E prea multa emotie in jurul acestui transfer. E un act pur comercial, trebuie sa si producem. Am investit in copii, pe unii ii oprim, cand echipa poate sa ii absoarba, pe altii ii vindem. In acest moment nu definitiv, total, nu putea sa acopere nici la nivel de titular. Uhrin e foarte pretentios, iar Torje la 18 ani e un jucator exceptional cu toate calitatile din lume, dar 50-60 de minute, toate sunt limitate. Va creste, Dinamo ii va da toate sansele de care are nevoie, pentru Poli cel mai bine a fost sa plece. Ce ati fi facut in locul meu? Torje m-a costat 10 mii de euro. Totul merge catre afaceri. Mai avem 6-7 de varsta lui care vin. Mai am cel putin 2-3 Torje. Unii vor face parte din echipa, altii nu. Care e problema? Suntem un club de fotbal nu societate de binefacere, o sa aduc bani la club si o sa fac bani pentru refinantare, asta e meseria mea", a declarat Marian Iancu la Special.
Borcea: "Nu e nici o problemă cu Mansour, o să-l vedeţi la pregătire"
Preşedintele executiv al lui Dinamo a precizat că şi Mansour este jucătorul lui Dinamo pentru următorii cinci ani, deţinut în coproprietate, ca şi Gabriel Torje. Borcea spune că atacantul se va prezenta în Cipru imediat ce se rezolvă problema vizei, fiind extracomunitar. "Mansour pe 20 are nunta si vor mai trece 3-4 zile de in care va trebui sa depunem documentele la Atena pentru viza pentru ca nu face parte din comunitatea europeana. Avem echipa cea mai tanara, de perspectiva si in continuare jucatorii tineri de mare valoare vor fi o prioritate pentru Dinamo. O sa-l vedeti pe Mansour la pregatire, nu e nici o problema cu el. Azi dimineata la 6 am semnat contractele, nu e nici o problema. Cand iei jucatori de valoare e normal sa dureze atat. Sa nu credeti ca a fost usor. Prioritar pentru noi, pentru ce a facut Claudiu Niculescu, daca isi va gasi oferta avantajoasa va pleca", a declarat Cristi Borcea.
Mansour: "Mîine merg la antrenament la Poli. Dacă mă primesc bine, dacă nu, nu"
Atacantul spune că nu va veni încă în Bucureşti, petrecîndu-şi timpul cu soţia sa, Adelina, pe care nu a mai văzut-o dinainte să plece în cantonament cu Poli, în Ungaria. "Nu am ce sa zic acum despre transferul la Dinamo. Nu stiu inca, mai astept. O sa mai vedem maine. Eu sint acum la Timisoara cu sotia mea, am venit din cantonament si mi-era dor de ea. Ce o sa fac maine dimineata? Nu stiu, cred ca merg la antrenament la Poli, daca ma primesc bine, daca nu, nu", a declarat Mansour pentru dinamovisti.ro. (Dana Surulescu, Timişoara)
Iancu: "Daca nu se pliaza pe ce vrea Dinamo, Mansour se poate intoarce la vara"
Patronul lui Poli Timisoara a declarat ca a ales oferta lui Dinamo pentru ca ii oferea garantia ca cei doi jucatori vor fi detinuti in copriprietate, si a surpins, spunand ca Mansour ar putea face cale-ntoarsa la vara daca nu confirma. "Dupa patru ani la Timisoara ii trebuie o provocare, daca nu se pliaza pe ce vrea Dinamo e posibil sa se intoarca la Poli in vara. Nici una din ofertele care au fost nu ne-au acordat acea coproprietate, in sensul de a fi seriosi, pentru ca ne dorim sa fim atenti cu ceea ce e al clubului si toate creantele care le construim in dreptul societatii. Orice transfer se va face cu acordul ambelor parti si cu semnatura ambelor parti", a declarat Marian Iancu la Special.
Mercato continuă în Ã…Ştefan cel Mare
Igor Bugaev(23 de ani) şi Stanislav Namaşco (21 de ani), cei doi componenţi ai naţionalei Moldovei doriţi de Dinamo Bucureşti îşi rezolvă în aceste zile problemele cu vizele de Cipru pentru a fi prezenţi în cantonamentul "cîinilor" înaintea celui de al doilea amical al campionilor cu Mlada Boleslav (22 ianuarie).
Igor Bugaev are 23 de ani şi este component al naţionalei mari a Moldovei, pentru care a jucat 7 meciuri şi a marcat 3 goluri în preliminariile pentru EURO 2008. În prezent evoluează la Cernomoreţ Odessa.
Stanislav Namaşco are 21 de ani, este component al naţionalei de tineret, şi a jucat şi un meci în preliminariile EURO 2008 la echipa mare. Evoluează la FC Tiraspol.






































