(ProSport)
Scandalul „manelelor“ are şi puncte bune pentru cei implicaţi. Cel puţin pentru Torje şi Ropotan.
Înjuraţi de suporteri, cei doi petrecăreţi şi-au dat seama cât de mult sunt preţuiţi de conducere. Mai ales de Cristi Borcea. „S-a văzut că am jucat în nouă după ce au fost schimbaţi“, a fost prima „declaraţie de dragoste“ a şefului după meciul cu FC Argeş. Apoi, preşedintele executiv a continuat la Sport.ro, duminică seara. „Torje şi Ropotan au avut oferte. Din Rusia şi din Germania. Ei nu or să plece. Nu va pleca nimeni, nu va veni nimeni în această iarnă“, a declarat Borcea.
Înaintea meciului cu Steaua, pe adresa clubului din Ã…Ştefan cel Mare a venit o cerere de transfer pe numele lui Ropotan, din partea unei importante formaţii din Rusia. Din câte se pare este vorba de Spartak. Moscoviţii au oferit 4 milioane de euro pentru închizător, iar dinamoviştii au amânat răspunsul pentru pauza competiţională.
Ropotan cere respect
După recentul scandal în care a fost implicat şi fiind nevoit să suporte furia întregii suflări alb-roşii, Ropotan îşi arată acum şi partea bună. Mijlocaşul sponsorizează Respect Cup, o competiţie la care vor participa trei echipe de copii şi care are drept scop promovarea spiritului de fair-play în fotbal. Organizată de un arbitru din Liga a IV-a, Mirel Pacealoiu, împreună cu FC Milisport, Cupa a ajuns deja la a 10-a ediţie, care se va disputa pe 18 decembrie, iar anul acesta are parte de cea mai importantă susţinere. Pe lângă Ropotan, şi-au mai anunţat sprijinul şi Alexandru Tudor sau Marian Drăgulescu, care vor înmâna premiile copiilor. (Nicu Bădescu)
"Ultraşii dinamovişti nu-i vor ierta în veci pe Torje & co!"
Fostul dinamovist Giani Kiriţă este convins că fanii nu îi vor ierta prea uşor pe cei patru "câini" surpinşi în timp ce fredonau o manea dedicată rivalei Steaua. Într-un interviu acordat site-ului suporterilor dinamovişti, fundaşul a ţinut să le transmită lui Torje & co. că astfel de escapade sunt imposibil de acceptat atunci când îmbraci tricoul alb-roşu. "Când joci la Dinamo nu ai voie să faci aşa ceva. Ultraşii nu îi vor ierta niciodată pe cei patru. Am văzut că la partida cu FC Argeş au fost foarte puţini suporteri şi e trist când se întâmplă aşa. Nu e imposibil ca Dinamo să câştige un nou titlu de campioană, dar treubie să ţinem cont şi de faptul că returul va fi mai greu!", a declarat Giani Kiriţă pentru dinamomania.net.
Miranda ar putea rămâne, la insistenţele lui Rednic
Adrian Dumitru
Proverbul „Urma scapă turma“ se potriveşte de minune în cazul lui Osvaldo Miranda.
Sud-americanul de 25 de ani a prins lotul de 18 al lui Dinamo abia de la jumătatea sezonului, iar pe finalul turului a intrat chiar şi titular.
În meciul cu FC Argeş, argentinianul a ieşit din „ceaţă“, marcând primul gol al său din acest campionat. Miranda se află acum în graţiile lui Rednic, care s-a arătat foarte mulţumit de calităţile şi efortul depus de jucător, dar acţionarii nu sunt foarte impresionaţi. Ã…Şefii doresc în continuare vânzarea vârfului, dar s-au lovit de refuzul antrenorului.
„Puriul“ nu este dispus să se despartă de jucătorul său, mai ales în contextul absenţei de lungă durată a lui Florin Bratu, precum şi a situaţiei medicale precare a lui Marius Niculae. Miranda a primit două oferte din liga secundă spaniolă, acolo unde a fost dorit şi astă-vară, iar dinamoviştii pot obţine un milion de euro în schimbul sud-americanului. Rednic le va transmite gândurile sale acţionarilor în şedinţa de analiză a sezonului şi va încerca împiedicarea cedării lui Miranda.
Piţurcă: „Lobonţ, pleacă!“
Bogdan Lobonţ are două oferte din Rusia, de la Rubin Kazan şi Terek Groznâi, iar acţionarii sunt în dubiu dacă se pot dispensa de „Lobby“ sau nu. „Ar fi mai bine pentru Bogdan să plece dacă are oferte, având în vedere atmosfera din fotbalul românesc“, a spus selecţionerul Victor Piţurcă.
Rednic: „Vom avea 90% acelaşi lot“
Antrenorul de 46 de ani dă asigurări că a învăţat din greşelile trecutului: „În retur nu se va mai repeta situaţia din vară, când am plecat în primul stagiu cu un lot, iar în al doilea cantonament am schimbat lotul. Acum nu vom mai schimba, vom avea 90 la sută acelaşi lot ca şi acum. Până nu ştim situaţia accidentaţilor, nu putem spune dacă avem sau nu nevoie de transferuri“. Rednic a mai spus pentru site-ul dinamomania.net că se va ocupa de transferuri de pe 10 ianuarie.
"Miranda este un jucător bun, pe care ne-am bazat. Mă voi vedea cu Mircea Rednic şi vom discuta situaţia jucătorului" – Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
8 meciuri a jucat Miranda la Dinamo în acest tur, marcând doar un gol, cu FC Argeş
1,2 milioane de dolari a costat Miranda când a fost adus din Argentina
Pulhac, dorit la Vaslui!
Viorel Moldovan i-a spus lui Adrian Porumboiu că are nevoie de jucători cu experienţă cu care să întărească benzile laterale, Cristi Pulhac aflându-se pe lista secretă a moldovenilor.







































Cristi Pulhac e pe lista secreta a moldovenilor? Pai si daca lista e secreta de unde mortii vostrii o stiti?
Sa fim seriosi.. daca pleaca Lobont in Rusia, adio nationala. Si “sfatul” asta al lui Piturca (chiar daca e un mare dobitoc) nu stiu cat de “oficial” e.
deci,Pulhac asta oricum e mai bun ca toti din lotul lui DINAMO, chiar am uitat de Semeghin,Pereny,Balace sau de Izvoranu??? noi nu avem rezerva nici macar pe jumatatea lui Pulhac si vrem sa-l dam la dusmani?? poate scandalul asta-i o diversiune ca sa uitam sa cerem stadion,sa nu-l mai injuram pe vasilca si sa uitam de adevaratele gauri din echipa….
bine zis Khan lista secreta
Comments are closed.