(articole preluate din ProSport)
Daniel Nazare
Intre diplomatia lui Nicolae Badea si pragmatismul lui Cristi Borcea s-a interpus din ce în ce mai mult amatorismul lui Vasile Turcu, un conducator dinamovist care a descoperit de câteva luni ce înseamna ofsaidul si ne ofera parerile lui la majoritatea buletinelor de stiri. Aproape toate penibile. Asta dupa ce îsi modeleaza cravata la gât sa dea bine pe sticla. “Ganea trebuia sa joace titular si Margaritescu trebuia introdus în locul lui Maftei”, s-a manifestat dinamovistul de conjunctura, uitând ca în minutul 81 scorul era 2-0 pentru România. Daca nu egalau bulgarii norocos, asa cum a recunoscut si presedintele federatiei lor, Borislav Mihailov, Turcu ce mai zicea?
Sigur ca suntem 23 de milioane de selectioneri în tara asta. Sigur ca Piturca a comis erori, cum la fel de adevarat este si ca a gasit doua solutii excelente – Marica si Rosu -, privite cu scepticism de 90 la suta dintre cei care acum sar cu pantofii scumpi si murdari pe sacoul negru al selectionerului. Dar din pacate, sau din fericire, exista un singur antrenor al echipei nationale, care raspunde pentru calificarea primei reprezentative la EURO 2008. Normal ca Dinu “Vama” ar fi vrut ca Badoi sa fie titular în locul lui Contra, Dani Coman în locul lui Lobont, firesc ca Gigi Becali l-ar fi vrut pe Nicolita titular în locul lui Petre, ori Marian Iancu pe Alexa în locul lui Codrea.
Eu vreau ca Turcu, personaj care a trecut de la echipa de baschet a lui Dinamo la cea de fotbal la fel de repede ca un muncitor necalificat la titlul de sef de echipa la o societate de constructie, sa fie mai ponderat si sa rareasca inflatia de aparitii tv. Nu de alta, dar e frumos sa te vada familia la televizor zi de zi, dar e rau sa te umpli de penibil cu elucubratii.
Redescoperirea perspectivei
Dan FILOTI
Mai mereu în umbra nationalei mari, formatia de tineret a României merita macar azi sa i se dea mai multa atentie. Selectionata Under 21 joaca în aceasta seara pentru un loc în barajul ce ar putea-o duce la un turneu final dupa noua ani în care s-a complacut în mediocritate. Venirea lui Emil Sandoi a adus o alta atmosfera si, chiar daca în momentul tragerii la sorti iesirea dintr-o minigrupa cu Germania si Irlanda de Nord parea imposibila, Keseru si ceilalti vor începe meciul având doua variante din trei pentru a lasa pe dinafara sperantele “Maanschaftului”, recent medaliata cu bronz la Mondialul pe care Germania l-a gazduit.
In ultimii ani ne-am consolat prosteste cu ideea ca nationala mica a fost trecuta la si altele pe agenda federala. In multe perioade antrenorii au fost numiti mai degraba pe baza relatiilor de prietenie decât pentru vreun merit deosebit ca tehnician. Chiar si jucatorii raspundeau convocarilor blazati si fara chef, prestatiile avute fiind în deplina consonanta cu atmosfera generala de dezinteres si de actiune care trebuie bifata.
Lipsea perspectiva, adica tocmai scopul pentru care exista aceasta echipa. Dupa detasarea lui Florin Marin la Dinamo, o minte luminata a profitat de prilej si a oferit unui tehnician ambitios si dornic de a dovedi ceva sansa de a antrena “tineretul”. Aproape instantaneu s-a schimbat totul în bine, iar azi vom avea, dupa foarte mult timp, motive sa privim cu real interes un joc al reprezentativei mici. Imi amintesc ca pe vremuri, sintagma “tineretul lui Piturca” era împamântenita în fotbalul românesc. In seara aceasta, Sandoi are sansa, în cazul în care echipa pregatita de el va avea un rezultat bun, sa faca un pas spre acest titlu onorific.
Cu stângul pe toba…
Ion Cupen
Ne-am îndoit pâna la urma sub mistoul unei toape balcanice ca Stoicikov. Putindu-i batatura casei, el locuieste în America, de unde se întoarce sa-si ia solda, conducând nationala Bulgariei spre nicaieri. Asa cum au jucat la Constanta, stralucit primele zece minute si infernal ultimele zece, dezlânat, apatic, fara busola între aceste limite teribile, vecinii din Sud, la cheremul vreunei tresariri de vedeta, par înzestrati, dar mai inerti decât noi. Bulgarii nu-si vad bârna din ochi atunci când se ciondanesc cu românii, pe care-i cred vulnerabili. Inaintea meciului cu Olanda vor fi spasiti, bineînteles.
Am început cu stângul marsul marii reabilitari. Ghemuiti sub pulpana lui Piturca, asteptam un miracol de la acest personaj misterios sub masca sa impenetrabila. Piti nu are la dispozitie o generatie de aur din care sa-si aleaga piese pretioase. Ca un vechi magician ce este, el mizeaza cu precadere pe jucatori invizibili, precum Rosu, pierdut prin adâncurile fotbalului spaniol, precum Marica, resuscitat de Lucescu tocmai prin Donbas, precum Codrea, cel haituit de transferuri, precum Lobont, titular de nevoie, rezerva de profesie. Cu Rosu, laborios, clarvazator, exploziv, ca si cu Marica, pisalog eficace al careului advers, a reusit. Cu ceilalti, mai putin. Dependent de Mutu, ca noi toti, însailându-si iluziile în jambierele lui, a ratat obiectivul, florentinul fiind nebulos, fara mare aport. Cascându-se un gol între dorinta de a epata si randament, Mutu începe sa semene cu o floare superba din fereastra, care pâna la urma, ofilindu-se, ajunge pe pervazul din beci.
Nu stiu ce va fi mâine în Albania, unde s-ar putea repara lucrurile. Stiu doar ca azi nu mai exista echipe mici. Dovada Luxemburg, Lituania, Islanda. Ca sa nu mai vorbesc cum suna Tirana. Infiorator! A nevasta de tiran.






































