de Marius Pitaru
(ProSport)
Dinamo l-a împrumutat pe Balint la Corona: “Sper să dau goluri şi să mă ceară înapoi”
Dinamo se mai desparte de un jucător, de această dată pentru şase luni. Valentin Balint, atacantul de 19 ani al clubului din Ştefan cel Mare, va merge sub formă de împrumut până în vară la Corona Braşov.
Deşi Stoican a dat credit multor tineri în prima parte a campionatului, Balint pare încă prea “crud” pentru o formaţie cu pretenţii din Liga 1, astfel că oficialii dinamovişti speră ca acesta să îşi demonstreze calităţile la Braşov. Fără îndoială, la Corona atacantul va beneficia de mult mai multe şanse să joace şi să arate de ce este în stare. De altfel, cu aceste gânduri a şi plecat vârful către oraşul de sub Tâmpa, confirmând pentru www.prosport.ro informaţia.
“Chiar acum sunt în drum spre Braşov. M-am înţeles cu oficialii Coronei pentru un împrumut până în vară. Sper să dau cât mai multe goluri, pentru ca Dinamo să aibă motive să mă cheme înapoi“, a declarat atacantul, pentru ProSport.
De notat că împrumutul lui Balint la Corona poate reprezenta un semnal al deblocării negocierilor pentru aducerea lui Sergiu Buş în Ştefan cel Mare. Dinamo le oferiseră braşovenilor, la schimb pentru Buş, pe unul dintre Pape Ndaw, Vali Balint şi Raphael Stănescu, plus o sumă de bani, dar mutarea părea că stagnează din cauza salariului jucătorului. Acesta încasează, lunar, 6000 de euro la Corona, cu tot cu bonusuri, în timp ce “câinii” nu îi oferiseră decât o remuneraţie de 3000 de euro, pe lună.
5 meciuri a prins Valentin Balint în acest sezon pentru Dinamo, într-unul singur fiind titular
Alexandre Durimel a început cu stângul cantonamentul din Antalya
Dinamo se antrenează la intensitate maximă în Antalya, acolo unde echipa a plecat în cantonament de luni şi va sta până pe data de 24 ianuarie.
Flavius Stoican a programat câte două antrenamente zilnice, bazate pe pregătire fizică. La şedinţa de dimiuneaţă, “câinii” pun accentul pe rezistenţă şi pe îmbunătăţirea parametrilor fizici, iar la antrenamentul de după-amiază, jucătorii au “acces” şi la mingi.
Din păcate pentru roş-albi, Alexandre Durimel s-a accidentat, însă nu foarte grav. Francezul a suferit o întindere musculară, dar Stoican speră ca elevul lui să se recupere până la primul amical al anului, cel de pe 19 ianuarie, ora 11:30, cu azerii de la FC Karabah. În aceeaşi zi, de la ora 17:00, Dinamo va evolua contra ruşilor de la Rubin Kazan. Ultimul joc va avea loc pe data de 23 ianuarie, ora 17:00, cu Cernomoreţ Odessa.
‘Suporterii să fie liniştiţi’
de Adrian Ţone – Mediafax
Stoican a început pregătirile cu gândul la Steaua. Ce promite
Flavius Stoican a declarat miercuri, în cantonamentul din Antalya, că jucătorii săi vor alerga până la epuizare în partidele cu Steaua din semifinalele Cupei României. “Indiferent de adversarul pe care îl aveam, ar fi fost o partidă dificilă. Cu Steaua vor fi două meciuri deschise oricărui rezultat. Suporterii să stea liniştiţi, vom da totul pe teren, vom alerga până la epuizare. Cu puţină şansă poate putem spera şi la mai mult. Trebuie să fim pregătiţi sută la sută. Aş putea da declaraţii pompoase, dar nu vreau, sunt realist, vom întâlni un adversar foarte bun. Vom da tot ce putem, mai ales că întâlnim Steaua. Cred că este mult mai bine că se joacă în dublă manşă. Nu am stabilit încă, dar cred că vom juca pe Arena Naţională partida în care vom fi organizatori“, a declarat Stoican, potrivit Dolce Sport.
Tehnicianul dinamovist a precizat că a preferat cantonamentul din Antalya înaintea celui din Spania pentru ca echipa să fie pregătită pentru partidele amicale pe care le va disputa în a doua parte a pregătirilor: “În Antalya vrem să acumulăm cât mai mult din punct de vedere fizic şi în Spania să fim pregătiţi pentru meciurile amicale. Aş fi dezamăgit să pierdem, nu vreau să pierdem nici în meciurile amicale. Vreau să tratăm toate partidele cu aceeaşi determinare, chair dacă sunt amicale“.
În această pauză competiţională, Dinamo efectuează două cantonamente, unul în Antalya, în perioada 13-24 ianuarie, şi altul în Spania, la Marbella, în perioada 28 ianuarie – 9 februarie.
Deţinătoarea trofeului, Petrolul Ploieşti, va juca în compania echipei Astra Giurgiu, în semifinalele Cupei României-Timişoreana, în timp ce Steaua va întâlni Dinamo, conform tragerii la sorţi de marţi, de la Casa Fotbalului. Semifinalele sunt programate la 26 martie (turul) şi la 16 aprilie (returul).






































