de Florin CARAMAVROV
(ProSport)
Cine se aştepta ca Barcelona să joace la rupere la Bucureşti e copil sau nu se pricepe la fotbalul la care ne pricepem toţi. Barcelona a venit în România aşa cum se duce în China sau în Africa. Extratereştrii au un turneu amical anual pe Pământ, cu date bine definite şi merg în destinaţii exotice, iar pentru ei, de ce să ne ascundem după degete, România e o ţară exotică, să nu-i zic bananieră!
Colţul de teren "ciorchine" la poze
Am stat în tribună şi m-am bucurat alături de ceilalţi oameni prezenţi, încă vreo 39.999, de spectacolul pe care l-am văzut, de prezenţa lui Messi pe teren aproape 80 de minute, de faptul că am fost la câţiva metri de campionii mondial Pique, Jordi Alba, Xavi sau Fabregas, de revenirea la fotbal a fantasticului David Villa. Am aplaudat până mi s-au înroşit palmele fiecare atingere de balon a lui Messi, fiecare deposedare pe care au făcut-o dinamoviştii, m-am bucurat când "câinii" s-au apropiat prima oara de poarta lui Valdes, prin minutul 23, şi am salutat intrarea lor în joc şi faptul că puştanii Nica şi Muşat au prins curaj pe măsură ce trecea timpul. Am fost surprins plăcut de faptul că Ţucudean nu i-a tratat cu respect pe fundaşii Barcelonei şi că s-a bătut "la sânge" cu ei. Am tras poze cu zoom-ul la maxim, i-am filmat pe oamenii din tribune şi pe extratereştrii din teren, am făcut valuri şi am bătut din palme ca la atletism sau ca la tenis, am zâmbit când, la cornerele Barcei, toţi spectatorii din acel sector se făceau ciorchine, cât mai aproape de colţul terenului, şi îşi foloseau arsenalul de fotografii şi de filmat.
Mi-a plăcut stadionul grandios, în ciuda gazonului prost, am fost mândru că mii de oameni citeau ediţia specială a ProSport de la stadion, am fost mulţumit că am reuşit să părăsesc destul de repede arena, la final, datorită numeroaselor porţi de ieşire, mi-a plăcut că nu sunt coji de seminţe printre rânduri şi nici mizeria de altădată.
Steliştii voiau să le dea multe!
Îi înţeleg şi pe cei nemulţumiţi de acest eveniment. Dinamoviştii ar fi vrut să fie mai mulţi în tribune, să se strige continuu "Hai Dinamo" (s-a auzit de prea puţine ori pentru un asemenea meci), să nu existe sentimentul ăsta că Barcelona e aşa sus, iar echipa lor prea jos. Steliştii voiau în primul rând să fi jucat Steaua împotriva Barcelonei şi, totuşi, dacă nu s-a putut, ar fi fost fericiţi ca Messi şi Compania să le fi cărat "câinilor" de la opt goluri în sus.
De ce să nu fim totuşi mai relaxaţi? De ce să nu apreciem un astfel de spectacol şi asemenea vedete mondiale? Eu sper doar ca data viitoare, dacă va mai exista în curând această "dată viitoare", să ne bucurăm cât mai mulţi de un astfel de eveniment şi să ne lase şi organizatorii să fim mai mulţi pe stadion, prin nişte preţuri decente (nu mici), dar nicidecum exagerate, cum au fost cele de acum.
Razna pe mirişte, la doctorul Ciomu
de Alin Buzărin
Tito Vilanova a spus că gazonul de la Bucharest? Budapest? a împiedicat jocul echipei sale de extratereştri. Vai, ce ruşine! A venit ditamai Barcelona şi ne-a găsit cu terenul chel! Pe unde mai scoatem cămaşa?
Dacă percepem lucrurile aşa, înseamnă că n-am înţeles nimic. Noi nu trebuia să ne facem gazonul bun nici pentru Barcelona, nici pentrui Spartak Trnava, Heerenveen, CSMS Iaşi sau U Cluj, echipele care au evoluat în ultima vreme pe Arena naţională, ci pentru noi. Nu faci curat în casă că vine soacra sau naşa sau amanta, faci pentru că aşa te simţi bine. Nu te speli pe ochi şi pe dinţi dimineaţa ca să vadă lumea că eşti dichisit, ci pentru că altfel ai fi împăienjenit şi puturos toată ziua. Pe noi ne interesează ce zic alţii, cum ne văd alţii, nu cum ar trebui noi înşine să fim. Dacă nu se plângea antrenorul Barcelonei, ne făceam că nu vedem!
Am dat 160 de milioane de euro, bani publici, pe stadion, şi în loc de gazon noi avem un tăpşan, o toloacă, un câmp de cartofi sau cum s-o mai numi. Proprietarul miriştii, Primăria Capitalei, se împăunează cu "realizărilii", se dă rotundă pe la protocoale cu băşicile din cupele de şampanie, încasează bani de la chiriaşi şi nu investeşte doi lei în esenţa unui teren şi a unui stadion de fotbal, gazonul. Dacă stadionul a costat 160 de milioane, gazonul costă două-trei sute de mii la minima rezistenţă. Cu un milion, îţi faci un gazon pe care să-i primeşti şi pe strănepoţii lui Messi. Noi, la pauză dădeam cu tulumbele arteziene peste nisip denivelat, de parcă aşteptam să răsară pepenii la Dăbuleni.
Domnii proprietari ai Arenei, care n-au făcut-o cu bani de la mămicile lor de acasă, ci cu fonduri guvernamentale, au impresia că şi-au clădit un hambar personal pe care probabil că în scurt timp se vor organiza nunţi la cort, parastase, tăieri de moţ, orice poate genera fonduri care să intre în conturile dumnealor. Alegerile locale trecând, s-a trecut de la etapa de promisiuni la cea de acumulări consistente. Se invocă criza, seceta, sărăcia, orice care ar putea justifica nejustificabilul. În acest timp, cu fonduri care ar asigura gazonul pentru următorii câţiva ani, pe bulevardele centrale se schimbă frenetic nişte borduri care au mai fost schimbate acum câteva luni. Iar doctorul Oprescu, respectabilul ctitor al acestui edificiu, devine doctorul Ciomu atât al imaginii pe care o transmitem afară, cât şi al bunului nostru simţ. Aici sunt banii dumneavoastră, în declaraţia lui Tito Villanova şi în ţărâna denivelată în care se tot împiedica tiki-taka!
