de Mircea Dominte, Nicu Bădescu
(ProSport)
În meciul în care 50.000 de oameni ar fi UCIS pentru tricoul lui Messi, Bonetti i-a cerut un suvenir tricoul lui Constantin Nica, fundaşul dreapta care l-a anihilat perfect pe Messi în a doua repriză * Doar câţiva dinamovişti au făcut schimb de tricouri cu catalanii
Constantin Nica (19 ani) este unul dintre jucătorii pe care Dario Bonetti l-a promovat în prima echipă a lui Dinamo. De fapt, fundaşul dreapta este unicul titular din actuala echipă a "câinilor" care este un produs al pepinierei dinamoviste, iar italianul a vrut sâmbătă să facă un gest prin care să-i întărească şi mai mult moralul. La finalul meciului cu Barcelona, Dario Bonetti nu a fost interesat să ia ca amintire vreun tricou de-al adversarilor, ci şi-a aşteptat jucătorii, "deposedându-i" pe o parte din ei de articolele vestimentare. Primul a fost Nica, mai ales că în repriza secundă el a fost unul dintre cei mai buni jucători ai "câinilor". După un început ezitant de meci, fundaşul şi-a revenit după pauză şi l-a blocat impecabil pe Messi, prin două tackling-uri, dintre care unul în careu.
Tricoul lui Iniesta, la Galchev
În realitate, dinamoviştii nu s-au dat în vânt pentru a obţine tricourile mai celebrilor adversari, fapt reliefat de declaraţia lui Ţucudean: "Nu m-a interesat să iau tricoul cuiva. Îmi pot cumpăra unul şi din magazin". Singurii care au profitat de conjunctură au fost Dănciulescu, Galchev, care a debutat aseară la Dinamo, Rus şi Scutaru. Ei s-au ales, în ordine, cu tricourile lui Mascherano, Iniesta, Villa şi Adriano, în timp ce echipamentul lui Messi a fost de neatins pentru cei aflaţi sâmbătă seară pe teren sau pe bancă.
85 de minute a jucat Nica în meciul de aseară, fiind înlocuit pe final cu Galchev, care a debutat pentru Dinamo
Nu m-a interesat să iau tricoul vreunui jucător de la Barcelona. Îmi pot cumpăra şi singur unul din magazin
George Ţucudean, atacant Dinamo
Am luat tricourile mai multor jucători de-ai mei, e adevărat, dar nu văd nimic extraordinar în asta
Dario Bonetti, antrenor Dinamo
Mateuţ l-a văzut pe Messi de unde "mai erau 8 rânduri şi cădea din stadion": "M-am bucurat că am fost prezent la meci!"
Organizatorii meciului Dinamo – FC Barcelona nu au găsit locuri pentru gloriile dinamoviste la tribuna VIP, astfel că mai mulţi foşti jucători au ajuns să vadă meciul în inelul 2, cu toate că în echipa de organizare a partidei a fost cooptat şi Mircea Copaci, directorul de marketing al lui Dinamo. Astfel, Marian Dragnea, Florentin Petre, Dumitru Ivan, Ionel Augustin, Dorin Mateuţ şi Ion Nunweiller au primit bilete in sectorul 317. Fosta "Gheată de Aur" a infirmat că l-ar fi jignit pe Nicolae Badea, aşa cum a apărut în presa de azi. "E adevărat că am primit biletele undeva unde mai erau 8 rânduri şi cădeam din stadion, iar la un moment dat văzând locuri libere la oficială, am vorbit între noi că ar fi fost frumos să stam şi noi acolo. Ca foste glorii ale clubului. M-am bucurar că am fost prezent la acest meci şi că am stat alături de băieţi, de foştii mei colegi. Nu am jignit pe nimeni, nu am spus nimic de dl. Badea sau de altcineva, nu am acordat nimăni nicio declaraţie. Singura declaraţie pe care o acord este aceasta pentru Prosport", a spus Dorin Mateuţ pentru www.prosport.ro.






































