Acasă Revista presei Eşecuri, dar la alt nivel

Eşecuri, dar la alt nivel

122
0

(Gazeta Sporturilor)



Cătălin Tolontan încearcă să păstreze măsura după eliminările din Cupa UEFA



Cui îi e frică de UEFA să nu intre în Ligă! Acesta poate fi sloganul publicitar al primăverii. Felul abrupt în care Dinamo şi Steaua au părăsit Cupa UEFA ne poate servi drept lecţie. Nu gratuită, nu dulce, însă lecţie.


Dincolo de m… pe care cele două galerii şi le-au expediat aseară low cost peste Europa, cele două echipe au murit la fel. Sigur. Adversarii au avut calibru diferit, Dinamo a sperat mai mult, dar toate acestea devin detalii în faţa unei observaţii fundamental-comune: sîntem la mijlocul drumului, şi nicidecum la finalul său. Adîncă, nu-i aşa?


Cluburile trebuie să crească bugetele, e nevoie de jucători de primă mînă, competiţia internă are nevoie de transparenţă, de arbitraje bune şi de o conducere nepartizană a LPF şi FRF. Faţă de acum cinci ani sîntem în progres, să fim rezonabili şi la înfrîngeri, nu doar entuziaşti la victorii!, însă nu trebuie să cedăm nici un metru în faţa vechilor obiceiuri, care pot reveni oricînd.


Blaturile, şmecheriile cu arbitrajele, observatorii şi comisiile au o capacitate incredibilă de regenerare. Dincolo de înfrîngerile de ieri, Steaua, Dinamo şi, anul trecut, Rapid merită admiraţia noastră pentru faptul că au deschis o epocă. Dar, ca la jocurile pe calculator, fiecare nivel pe care-l urcăm e tot mai greu.






Imposibila renaştere


Alin Buzărin



Să recunoaştem că, în tumultul unor fraze mobilizatoare din ciclul “curaj, găină, că te tai”, se strecura şi posibilitatea nedorită de nimeni ca Dinamo să fie eliminată. Şi a fost!


Pînă la urmă, nu eliminarea întristează cel mai mult, ci modalitatea cum s-a petrecut ea. Cu dispariţia totală din meci a lui Dinamo după golul egalizator. Cu incapacitatea de reacţie, cu prăbuşirea fără drept de apel a unor oameni care se pare că nu suferă doar fotbalistic, ci şi genetic. Pot centra, pot alerga, dar nu pot renaşte, pentru că n-au cromozomii reînvierii. Cînd le ia vîntul o ţiglă de pe casă, se întind pe laviţă, cu mîinile împreunate pe piept, aşteptînd placizi să se dărîme toată şandramaua.


Nu e de vină nimeni. Poate doar metafizica noastră de balcanici incapabili să strîngem rîndurile. Anderson a egalat în minutul 50 şi vreme de aproape trei sferturi de oră românii au aşteptat doar să se încheie supliciul. Spre deosebire de ei, tot aseară, olandezii de la Alkmaar, veniţi cu 3-3 din Turcia, erau conduşi acasă cu 2-0 de Fenerbahce după o jumătate de oră de joc. Au revenit, au dat primul gol după pauză şi au obţinut egalarea calificatoare în minutul 87. La greu, noi scoatem în evidenţă contemplaţia şi deruta. Alţii ies la interval cu renaşterea.






Repriză fatală



Ovidiu Ioaniţoaia e de părere că, dacă ar fi menţinut ritmul din startul partidei, Dinamo s-ar fi putut califica



Timp de o repriză, Dinamo ne-a dat iluzia că se poate califica. În ciuda ezitărilor lui Moţi, reparate însă prompt de impecabilul Lobonţ, formaţia romană a început hotărîtă, sigură pe ea şi pe situaţie. Fără să se repeadă, a controlat meciul şi, urmare a unei posesii superioare, a deschis scorul: Pulhac l-a găsit cu o pasă genială pe C. Munteanu, iar acesta, furişat printre “centralii” portughezi, l-a executat cu sînge rece pe Quim. Graţie experienţei, Benfica şi-a revenit însă repede din pumn, fiind discret împinsă de la spate şi de un arbitru antipatic. Danezul Vollquartz a făcut adesea exces de zel, ca atunci cînd l-a sancţionat aiurea pe Dănciulescu într-o fază în care trebuia să fluiere fault la marginea careului, nu să-i arate cartonaşul galben căpitanului dinamovist. Consumat în jumătatea de teren a gazdelor, finalul mitanului a constituit un avertisment că, valoroasă şi abilă, echipa lusitană nu se mulţumeşte cu puţin. Că vrea şi poate mai mult.


Din păcate, repriza secundă avea să fie fatală pentru Dinamo. Înlocuirea lui D. Şerban cu Bălace, adică a unui mijlocaş obişnuit să atace cu unul învăţat să se apere, nu s-a dovedit inspirată. Parcă poftiţi spre poarta lui Lobonţ, oaspeţii nu s-au lăsat rugaţi şi, în numai un sfert de oră, au trecut în avantaj. Două goluri trase la indigo, înscrise cu capul la colţul scurt după cornere, au amendat tot atîtea neglijenţe ale defensivei bucureştene. Totuşi, la 1 – 2, “cîinii” n-au încetat să spere, au recurs şi la Mendy pe post de al treilea vîrf, dar nimic nu i-a mai ajutat. Zarurile fuseseră aruncate. Benfica a ştiut să gestioneze avantajul, chiar dacă nemeritat după aspectul primei reprize, iar Dinamo să-şi spună, muşcîndu-şi pumnii, că de data asta n-a fost să fie. N-a fost pentru că, la un asemenea nivel al competiţiei, greşelile se plătesc scump.