Acasă Revista presei Patriotismul intravilan al lui Marica

Patriotismul intravilan al lui Marica

36
0

După ce a semnat puricînd fiecare virgulă a contractului, aflăm că atacantul a tergiversat pentru ţară. Lăsaţi!

de Cristian Geambaşu
(gsp.ro)

Vorbele simple au un impact formidabil. Cînd a atins solul lunar, întîiul pas al unui pămîntean pe un corp extraterestru, astronautul Neil Armstrong a spus “Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire”. Emoţie! Istorie în direct! Ce mai contează că unii, mai cîrcotaşi, dar cu argumente care ţin de principiile fizicii, au spus mai apoi că “aselenizarea” a fost un film SF turnat în Deşertul Arizona? Sau Nevada!

“Vin în România pentru România” ne-a transmis Ciprian Marica după ce a semnat cu Steaua. Emoţie. Istorie (fotbalistică) în direct. Istorie fotbalistică românească, nu universală, să păstrăm simţul proporţiilor. Dar în cazul lui Marica este sigur că el a aselenizat la Steaua, oricît de cîrcotaş şi fizician ai fi. Ciprian este de acum şi în acte jucătorul Stelei, nu doar în imaginarul inimaginabilului său patron. Şi da, se poate spune că el a aselenizat după cîte episoade demne de Star Trek au precedat această semnătură. Cîte tentative nereuşite de andocare, cîte ieşiri în spaţiu şi mai ales în decor s-au petrecut în ultimele săptămîni! Ce energii consumate, ce de ediţii speciale şi cîte breaking news-uri care anunţau după-amiaza una, seara alta, pentru ca dimineaţa să revină la pista iniţială. Media a numit toată zbaterea asta telenovelă. Greşit. A fost o comedie de situaţii. Pe bani, pe terenuri în intravilan. Acum, cînd personajul nostru principal a plecat spre Antalya, intrăm în cine-verite.

Vom vedea cum se va adapta Marica la miracolele lui Thomas Neubert despre care pomenea cu suficientă ironie Cosmin Contra la un “Fotbal Club” pe DigiSport. Sîntem curioşi cum va arăta fostul elev al lui Contra la finalul stagiilor de pregătire, dacă va fi obiect de discordie & dispută între Reghecampf şi Iordănescu. Ne vom lămuri dacă îi va ţine genunchiul cel îndelung şi repetat operat. Mai încolo, după ce sezonul va fi început, vor mai fi şi alte încercări în afara adversarilor din teren. Fiindcă vor urma mesajele otrăvite ale preacucernicului de la palat, că doar nu ne închipuim că Marica va juca mai bine decît Messi şi Neymar la un loc. Există în toate aceste timpuri viitoare speranţă şi nesiguranţă, aşteptare şi nerăbdare. Nu în ultimul rînd, curiozitate amestecată cu simpatie la adresa unui jucător încă important pentru fotbalul nostru.
Şi acum lucrurile mai puţin plăcute.

“Vin în România pentru România” sună bine la popor. Gîdilă coarda patriotică. Dar este un fals uriaş. Ciprian Marica nu a venit la Steaua pentru binele României, fie el şi fotbalistic, ci pentru mai binele personal. Care se traduce într-o miză financiară – milionul pentru accederea în grupele UEFA Champions League – plus salariul mediu pe economia naţională sublimat într-un teren de nişte sute de mii de euro de la “nea” Gigi. “Vin în România pentru România” mai înseamnă tot bani care pot ajunge în contul fotbalistului dacă el va prinde lotul pentru Euro 2016, şi aici nu vorbim atît despre prima de participare la turneul din Franţa, cît despre orizontul unui nou transfer în străinătatea acum renegată. Alt transfer, alţi bani. Apropo de mult cîntata echipă naţională, Ciprian a fost mereu vîrf de lance la negocierile primelor – inclusiv în campania pentru Euro 2016. Tot dintr-o formă originală de manifestare a patriotismului?

Nu îi număr banii lui Marica. Nici nu îi iau la puricat sentimentele patriotice. E doar un apel la sinceritate. Este cel mai greu exerciţiu în lumea fotbalului. Mai greu decît toate exerciţiile lui Neubert.

 

Minciuni de patrimoniu: fotbalul universitar
de Tudor Octavian

În mod tradițional, prin tradiții toată lumea înțelege bunuri spirituale naționale, deși furtul, minciuna și trufia de neam prost fac și ele tradiție, au un trecut, o istorie bogată și niște reprezentanți cu notorietate

Cluburile noastre de fotbal așa-zis universitare contau înainte de 1990 pe tot atîția jucători-studenți pe cît de adevărați muncitori calificați aveau în teren așa numitele cluburi muncitorești. Foarte puținii fotbaliști cu liceul terminat, dar tot ca speranțe ale fotbalului, și înmatriculați apoi ca studenți, primeau diploma de absolvenți fără să fi știut măcar pe ce ușă se intra în facultate. Dovadă că după ce au sfîrșit-o cu fotbalul chiar și cei foarte rari, angajați într-o industrie tot ca foste glorii ale stadioanelor, nu erau plătiți pentru profesie, ci pentru că trebuiau să semneze un stat de salarii.

Minciuna a continuat să se cheme tradiție, altfel spus un fapt de mare cinstire publică, și după 1990, cînd cluburile universitare s-au umplut de străini analfabeți și de autohtoni cu diplome de școlarizare primite așa, ca să fie. CSU CRAIOVA ar fi să se cheme o formație de condiție superioară, dat fiind numele, dar dacă ne uităm prin ce pușcării li s-au școlit patronii și cîtă minte școlită pe carte au jucătorii care se perindă prin echipă, denumirea de CLUB SPORTIV UNIVERSITAR nu e numai o lungă și obositoare minciună, ci și o insultă la adresa lumii intelectuale a urbei. Cum să reprezinte o mînă de semidocți, fie și pe terenul de fotbal, o Universitate?! E prea destul că își zice a Craiovei!

În ultima vreme, cei 59 de profesori universitari, care au semnat recomandările academice pentru cărțile publicate – nu scrise, publicate! – după gratii de cei mai faimoși jefuitori ai bugetului, îi legitimează în modul cel mai penal cu putință, numele de CSU al clubului. E o legitimare în jos care ar fi putut merge și mai jos, dacă România școlită nu s-ar fi scandalizat cum nu a mai făcut-o nici pentru doctoratele celor 59 de ciubucari universitari. Dacă greșim, să ne-o spună managerii echipei, să știm și noi ce treabă au cu buchea cărții alde Ake, Kay, Madson, Zlatinski ori Nino Rocha, dar și autohtonii Ciocoteală, Briceag și Mazarache. Să știe și țara cine pe cine onorează sau dezonorează printr-una din cele mai fraudate interpretări ale cuvîntului tradiție.

Măcar Poli din Timișoara a umblat cumva la nume, astfel că puțini mai fac relația cu Politehnica, iar Iașiul și Galațiul au mutat chestiunea în alte curți. Dacă așa cum nădăjduim lucrurile vor merge pînă la capăt cu definirea morală și profesională a celor 59 de profesori doctori, care au dus Universitatea din Craiova pe profund descalificantul loc unu în clasamentul play-off al lipsei de demnitate, devine necesar ca numele clubului să nu mai fi asociat cu acela al vechii instituții de învățămînt superior.

E posibil ca în curînd situația să se răsucească de tot și Universitatea să facă de rîs, prin murdăriile ei, echipa orașului.