(Jurnalul National)
Daniel Stan
"Câinii" au suferit la Piatra-Neamţ, dar, în final, s-au impus lejer, antrenorul Mircea Rednic fiind de părere că echipa a depăşit şocul înfrângerii cu FC Vaslui, din etapa trecută a Ligii 1.
Nemţenii au avut determinare, dar le-a lipsit şansa. Care şansă a trecut în tabăra cealaltă, Dinamo reuşind să conducă la pauză după golul lui Claudiu Niculescu, deşi fusese băgată serios în şedinţă de o formaţie-gazdă foarte bine aşezată pe teren de Viorel Hizo. Numai că, în timp ce internaţionalul moldovean din atacul Ceahlăului, Viorel Frunză, şi-a exasperat antrenorul, "câinii" şi-au pus din nou în valoare pragmatismul, iar Dănciulescu şi Adrian Cristea au marcat în repriza secundă pentru un 3-0 năucitor.
ÎNCREDERE. După succesul de la Piatra-Neamţ, Mircea Rednic a redevenit optimist, calificarea în grupele Ligii Campionilor, în detrimentul italienilor de la Lazio, părându-i-se un obiectiv perfect realizabil. "Deja gândul nostru se îndreaptă spre meciul de la Roma, cu Lazio. Ne-am pregătit mult pentru meciul cu Ceahlăul, având în faţă partida din capitala Italiei, care este foarte importantă pentru noi. Vrem să obţinem un rezultat bun pe «Olimpico», în perspectiva returului. Putem realiza o mare performanţă şi toţi băieţii simt că putem obţine calificarea în grupe", a spus tehnicianul "alb-roşiilor". Cât priveşte prestaţia elevilor săi în meciul cu Ceahlăul, Rednic a spus: "Victoria pe care am reuşit-o la Piatra-Neamţ este una importantă şi meritată, deoarece am cucerit trei puncte foarte mari. Totuşi, am început meciul destul de prost, în faţa unei echipe bine aşezate pe teren. Mă bucur însă că am marcat la ocaziile clare, mă bucur pentru cei doi atacanţi care au înscris". Directorul general al grupării din "Ã…Ştefan cel Mare", Cristi Borcea, s-a declarat mulţumit de jocul formaţiei lui Rednic: "Aşa trebuie să jucăm şi la Lazio. Este o victorie normală, am trecut cu bine peste căderea din meciul cu FC Vaslui. Putem realiza foarte multe în această dublă manşă cu Lazio". În timp ce acţionarul Vasile Turcu crede că "partida cu Ceahlăul a fost o repetiţie utilă pentru Dinamo", Vali Năstase, de astă dată mult mai precis în intervenţii faţă de meciul cu FC Vaslui, este de altă părere: "Confruntarea cu Ceahlăul n-a fost un simplu antrenament pentru meciul cu Lazio, pentru că am întâlnit o echipă foarte determinată". De partea cealaltă, preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ã…Ştefan, consideră că Dinamo s-a impus cu ajutorul arbitrilor: "Felicit echipa Dinamo pentru modul în care a fost arbitrată în acest meci. Practic, arbitrii au greşit într-o singură direcţie. Voi face memoriu".
ADVERSAR. După ce a studiat cu atenţie jocul "câinilor", antrenorul lui Lazio, Delio Rossi, le-a cerut jucătorilor săi să se mobilizeze la maximum pentru disputa de marţi cu Dinamo, de pe Olimpico, din turul III preliminar al Ligii Campionilor: "În oricare altă situaţie am fi fost favoriţi, dar Dinamo este mai avansată cu pregătirea fizică decât noi, şi ăsta nu e un lucru bun. Românii sunt tehnici şi foarte organizaţi, pentru că, dacă n-ar fi fost aşa, n-ar fi câştigat campionatul în faţa unei echipe mari precum Steaua Bucureşti. Ca să trecem cu bine peste această dublă manşă cu Dinamo ne trebuie un cap limpede şi o minte înflăcărată. Unde picioarele nu ne vor ajuta, mintea trebuie să ne treacă peste acele obstacole".






































